Antena Căutare

Luc Lang este câştigătorul premiului Médicis pe 2019 pentru romanul „La tentation”

Scriitorul francez Luc Lang este câştigătorul premiului Médicis pe 2019 pentru romanul „La tentation”, a anunţat vineri juriul, potrivit Le Monde.

Lang, care în 1998 a fost recompensat cu Goncourt des lycéens pentru „Mille six cents ventres”, a fost acum premiat pentru un roman puternic şi întunecat care spune povestea unei lumi aflate în colaps.

„Am încercat să scriu o apocalipsă”, a mărturisit el unui jurnalist AFP. Autorul în vârstă de 63 de ani a pus în centrul romanului un bărbat, François, trecut de 50 de ani, un chirurg renumit.

Luc Lang s-a numărat şi printre finaliştii la premiul Femina, care i-a fost acordat marţi lui Sylvain Prudhomme pentru „Par les routes”.

Premiul Médicis étranger a fost atribuit autoarei islandeze Auður Ava Ólafsdóttir pentru „Miss Islande”. La această categorie a fost finalist şi „Solenoid” al lui Mircea Cărtărescu.

Articolul continuă după reclamă

Pentru eseu au fost premiaţi Bulle Ogier şi Anne Diatkine pentru „J’ai oublié”.

Sursa : news.ro

Cincizeci de meşteri, anticari şi artişti aduc obiecte din ceramică, ţăsături, icoane la târgul Moşii de Arhangheli de l... Scriitoarea spaniolă Care Santos îşi va prezenta la Bucureşti cel mai recent roman lansat...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 8, 21 decembrie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul lui Fuego
Hello Chef sezonul 8, 21 decembrie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul lui Fuego Sambata, 21.12.2024, 14:53
NBA Christmas Vezi acum
Citește și
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x