Intervenție contracronometru pentru salvarea a șapte adulți și un copil, surprinși de ape pe o insulă formată între localitățile Șercaia și Mândra, în această seară.
UPDATE 22:25
Operațiunea de salvare a început, iar prioritari sunt oamenii. Ei vor fi evacuați cu ajutorul bărcilor pneumatice.
„Având în vedere că nivelul apei nu este foarte mare, bărcile vor fi tractate de un tractor”, a declarat reprezentantul ISU Brașov, Luiza Dănilă.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Persoanele au rămas izolate în timp ce se aflau cu cele aproximativ 1000 de oi în zona respectivă, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Brașov, Ciprian Sfreja.
La misiunea de salvare, mai multe echipaje de pompieri acționează cu patru bărci din cadrul ISU Brașov și altele două trimise în sprijin de la ISU Sibiu, potrivit celor de la bunaziuafagaras.info.
Din informațiile primite până în acest moment, persoanele nu prezintă probleme medicale.