Antena Căutare

WOW! Beyonce și Jay-z au încasat din turneul mondial cât alții nu strâng într-o viață. Și-au mărit considerabil averea de miliarde de dolari

Beyonce și Jay-z sunt cel mai influent cuplu din lume, dar și cel mai iubit. Adoratia publicului s-a văzut în încasările de după turneul mondial de anul acesta la care au fost prezenți peste două milioane de oameni din toate colțurile lumii.

Beyonce și Jay-z sunt cel mai influent cuplu din lume, dar și cel mai iubit. Adoratia publicului s-a văzut în încasările de după turneul mondial de anul acesta la care au fost prezenți peste două milioane de oameni din toate colțurile lumii.

Turneul „On the Run II” al lui Beyonce şi Jay-Z a debutat la Cardiff (Ţara Galilor), pe 6 iunie, şi a cuprins 18 show-uri în Europa, înainte de alte 30 care au fost susţinute în Statele Unite. Turneul s-a închiat pe 4 octombrie, la Seattle.

Turneul a cuprins 48 de concerte și au fost vândute 2.169.050 de bilete, cu o medie de 55.617 de bilete pe show. Fiecare concert a generat, în medie, încasări de 6.514.120 de dolari.

WOW! Beyonce și Jay-z au încasat din turneul mondial cât alții nu strâng într-o viață. Și-au mărit considerabil averea de miliarde de dolari

Articolul continuă după reclamă

Potrivit cifrelor transmise de Pollstar, la un calcul amănunțit a rezultat că turneul a generat încasări de 254.050.706 dolari.

Cele mai mari încasări - 14,1 milioane de dolari - au fost obţinute în urma a două concerte susţinute la Atlanta, pe Mercedes-Benz Stadium. După câteva zile de la startul turneului, cei doi artişti au anunţat lansarea albumului comun, „Everything is Love”. Celebrul cuplu a mai concertat împreună în 2014, în turneul „On the Run”.

Cântăreţul american Jay-Z a devenit, în 2017, lider în topul celor mai bogaţi artişti hip-hop, realizat de Forbes, după ce, în cei şase ani anteriori, primul loc în clasament a fost ocupat de Sean "Diddy" Combs. Potrivit publicaţiei Forbes, care realizează anual acest clasament, Jay-Z, în vârstă de 48 de ani, are un venit net de 900 de milioane de dolari, averea lui crescând cu 90 de milioane de dolari în ultimele 12 luni.

WOW! Beyonce și Jay-z au încasat din turneul mondial cât alții nu strâng într-o viață. Și-au mărit considerabil averea de miliarde de dolari

Beyonce , în vârstă de 36 de ani, a devenit celebră la sfârşitul anilor 1990 în calitate de membră a trupei Destiny's Child, unul dintre grupurile feminine cu cele mai mari vânzări de discuri din lume. În 2003, în timpul unei pauze din cariera trupei Destiny's Child, Beyonce a lansat primul ei album solo, intitulat "Dangerously in Love".

Este una dintre cântăreţele recompensate cu cele mai multe premii Grammy, primind 22 astfel de trofee.

Cele mai recente albume lansate de Beyoncé şi Jay-Z, "Lemonade", respectiv "4:44", vorbesc despre dificultăţi în mariajul lor, dar se pare că cei doi au depăşit deja aceste probleme așa cum știu să o facă mai bine, prin muzică.

WOW! Beyonce și Jay-z au încasat din turneul mondial cât alții nu strâng într-o viață. Și-au mărit considerabil averea de miliarde de dolari

Împreună, cei doi sunt cel mai influent cuplu, dar și cel mai bogat, cu o avere estimată la peste un miliard de dolari. S-au căsătorit în 2008, după o relație care a început odată cu colaborarea pentru piesa “Crazy in love” din 2002. Au împreună trei copii: Ivy Blue, în vârstă de șase ani, și gemenii Rumi și Sir, în vârstă de un an.

Veste CRUNTĂ pentru lumea muzicală! Este DOLIU! A murit în timp ce filma un videoclip, printre nori... Vunk si Feli au lansat unul dintre cele mai îndrăznețe proiecte din muzica românească, „Toți demonii mei” - VIDEO...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Adevărul despre identitatea lui Alex Stamate. Laura Bălan, detaliul care zdruncină tot ce se știa despre „cel mai detestat bărbat”
Adevărul despre identitatea lui Alex Stamate. Laura Bălan, detaliul care zdruncină tot ce se știa despre „cel...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Piesa câștigătoare a Bulgariei de la Eurovision 2026, compusă de un român! Cine este Cristian Tarcea
Piesa câștigătoare a Bulgariei de la Eurovision 2026, compusă de un român! Cine este Cristian Tarcea
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x