Chiar dacă proiectele noastre, dorinţele sau provocările ne îndepărtează unii de alţii, prietenia este cea care ne apropie mereu. Şi din prietenie se nasc cele mai minunate lucruri. Cu aceste gânduri se readună pe scenă trupa Krypton, aşa cum o ştiam noi în anii 90.
Trupa Krypton revine în „formula de aur" printr-un concert extraordinar ce va avea loc vineri, 16 mai 2014, ora 22, la MUSIC CLUB. Astfel, cei cinci membri: Gabi Nicolau - voce, Eugen Mihăescu - chitară, Dragoş Docan - bass, Sorin Voinea - claviaturi, Răzvan Lupu - tobe vor susţine concertul care marchează reîntoarcerea trupei la componenţa care a poziţionat-o, în perioada 1990-1994, între primele cinci formaţii rock din România.