Antena Căutare

Antenele, trei prezențe în top 10 televiziuni în luna martie

Prima lună de primăvară, odată cu premierele marilor show-uri ale Antenelor, a adus aprecieri în termeni de audiență pe majoritatea intervalelor zilei, atât pe publicul comercial, cât și pe cel urban.

Prima lună de primăvară, odată cu premierele marilor show-uri ale Antenelor, a adus aprecieri în termeni de audiență pe majoritatea intervalelor zilei, atât pe publicul comercial, cât și pe cel urban.

Comparativ cu luna martie 2013, Antenele își măresc cota de piață, fiind lidere ale pieței TV pe intervale importante ale zilei (Whole Day, Day Time, Access și Late Fringe) din rândul publicului urban, cea mai importantă creștere fiind înregistrată în Day Time (+ 11,7%) și Access (+ 4 %);

Antenele sunt lidere pe intervalul Day Time și pe publicul comercial, cu o cotă de piață de 21.4%;

În primele trei luni ale anului 2014, televiziunile din Grup au înregistrat creșteri ale cotei de piață pe cele mai importante segmente ale zilei, la nivel urban, cea mai importantă fiind înregistrată în Day Time (+ 10,7%);

Antena 1 este lider absolut în Day Time, atât pe segmentul 18-49, cât și pe All Urban. În martie, cea mai iubită televiziune de divertisment își apreciază cota de piață pe publicul comercial, pe intervale importante ale zilei, cum ar fi Morning (+15%).

Antena Stars și-a crescut cota de piață pe toate intervalele zilei, cele mai mari importante aprecieri fiind Morning (+180%), Day Time (+77%), Late Fringe (+100%) și Whole Day (+60%).

Articolul continuă după reclamă

Antena 3 este cel mai urmărit post de știri din România, ocupând locul 3 în clasamentul televiziunilor generaliste în luna martie, pe publicul urban, pe segmente orare importante. Au fost înregistrate creșteri pe toate intervalele zilei, cele mai semnificative fiind în Day Time (+21%), Access (+28%), Prime Time (+13%) și Late Fringe (+23%);

Euforia TV crește pe publicul comercial față de martie 2013 cu 200% în Day Time, 88% pe Whole Day și 93 % în Late Fringe.

În topul televiziunilor lunii martie, în Day Time, pe publicul comercial, Intact este singurul grup media cu trei clasate: Antena 1, Antena 3 și Antena Stars. Peste 6.351.000 de telespectatori au urmărit luna trecută, în fiecare zi, producțiile stațiilor din Grup.

Racii se încurcă în explicații, iar Peștii își ascund suferința. Horoscopul zilei de 3 aprilie, cu Camelia Pătrășcanu!... ZU TV începe emisia! Lansarea este marcată de mega spectacolul ZU Music Awards!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Marea actriţă Maia Morgenstern revine pe micile ecrane, în serialul original Inimă sub acoperire, de la Antena 1
Marea actriţă Maia Morgenstern revine pe micile ecrane, în serialul original Inimă sub acoperire, de la Antena 1
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Poftă bună, împreună! - un show live de cooking & lifestyle, de luni până vineri, de la 12.30, la noua televiziune chefi.ro
Poftă bună, împreună! - un show live de cooking & lifestyle, de luni până vineri, de la 12.30, la noua...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x