Antena Căutare

Matei e îndrăgostit! Cine şi ce l-a fascinat pe cel mai dorit bărbat de pe "Insula Iubirii"

Matei, ispita supremă din cel de-al doilea sezon al emisiunii „Temptation Island – Insula iubirii”, care se difuzează în fiecare miercuri, de la ora 20.30, la Antena 1 este îndrăgostit de mare, de soare, de tot ceea ce ține de bărci și navigație.

Matei, ispita supremă din cel de-al doilea sezon al emisiunii „Temptation Island – Insula iubirii”, care se difuzează în fiecare miercuri, de la ora 20.30, la Antena 1 este îndrăgostit de mare, de soare, de tot ceea ce ține de bărci și navigație.

Matei s-a întors de curând din Grecia unde a petrecut o săptămână intensă pe mare, la bordul unui yacht, pe care l-a navigat alături de un prieten de-al lui. Când a absolvit şcoala de navigație, ce fel de turist este, care sunt vacanțele lui preferate și ce-I place să facă atunci când este în vacanță, telespectatorii Antena 1 pot afla din interviul de mai jos.

Unde ai fost plecat și cât timp ai stat?

Am fost plecat în Grecia prin insulele saronice pe un yacht pe care l-am navigat împreună cu un prieten, el fiind căpitanul, iar eu secundul. Am petrecut o săptămână intensă de navigat cu vele, petreceri şi “island hopping” împreună cu alte 6 ambarcaţiuni.

Articolul continuă după reclamă

De ce ai ales Grecia?

Grecia este un loc genial. În realitate este un arhipelag, fiind împânzit de nenumărate insule şi insuliţe. Fun fact: o anume insulă din Cyclade este “populată” de o singură familie de greci. Ei au în posesie un mic doc, în care îţi poţi lăsa ambarcaţiunea, o tavernă unde îi servesc pe vizitatori cu mâncare şi băutură, şi o casă în care se adăpostesc pe timpul nopţii sau în condiţii vitrege.

Te-ai dus să vizitezi sau să practici tot felul de sporturi?

Deşi am mai vizitat Grecia în multiple şi variate ocazii, pentru mine rămâne tara ideală pentru a practica navigatul cu vele a.k.a. sailing-ul. Imediat după ce am absolvit şcoala de navigaţie SetSail m-am „îmbarcat” literalmente împreună cu prietenul meu de aventuri la o practică intensiva în luna octombrie a anului trecut (2015). Timp de o săptămână am navigat în regim intens învăţând manevrele ambarcaţiunii cu vele sub îndrumarea profesorului Sorin Drugan. Cert este că ne-a plăcut atât de mult încât abia am aşteptat ocazia unei noi ieşiri, de data asta a fost să fie în vara.

Cumva ni s-au aliniat lucrurile, întrucât am fost contactaţi de Alex Popescu de la Party Sails, organizatorul unui altfel de Yacht Week, care ne-a invitat să-i navigăm unul dintre yachturi. Şi uite aşa am aterizat pentru o a doua oară în Marea Egee, de data asta navigând pe cont propriu.


Ce fel de turist ești, unul active sau, mai degrabă, unul căruia-i place să stea la soare și să se relaxeze?

Amândouă. Ai putea considera sailing-ul un sport, având în vedere că e nevoie de ceva forţă pe punte, la manevratul velelor al parâmelor etc. În orice caz se practică şi la nivel sportiv în lume. Mai există şi conceptul de regatta, un fel de “cursa” de ambarcaţiuni, dacă vrei. De data asta cred că am găsit echilibrul perfect între contemplarea insulelor şi a oraşelor portuare pe uscat şi parcursul Mării în “viteza” la bordul unui Jeanneau 479.

5. Ce ți-a plăcut cel mai mult în această vacanță?

Cel mai mult mi-a plăcut să realizez că încă mai am cunostiintele de navigare acumulate în toamna trecută şi că n-am făcut şcoala degeabaJ). A fost încă o experienţă de învăţare şi de deprindere cu barca şi toate problemele implicate în navigareape mare. Per total ne-am descurcat foarte bine şi ne-am întors şi mai încrezători în forţele noastre de marinari.

6. Care este mâncarea grecească preferată?

Mâncarea grecească favorită e salata lor specifică cu brânză telemea sau feta, pe care o îneacă cu cel mai bun ulei de măsline pe care îl poţi gusta. E atât de bun încât îţi vine să-l mănânci simplu, îmbibat în pâine! Şi mai au un burger interesant pe care îl fac ei din carne proaspătă tocată şi cartofi prăjiţi la care lipseşte chiflă. E ca un hamburger American deconstruit, dar cu o carne mult mai fragedă şi mai aromată.

7. Ai fost de multe ori în Grecia până acum?

Am fost de mai multe ori în Grecia. Prima oară am fost într-un tur al facultăţii (U.A.U.I.M) în anul II, în care am vizitat toate templele şi locurile notabile din punct de vedere arhitectural. A doua oară a fost anul trecut în vara, când am zis să dăm o fugă până în vârful muntelui Olimp, vârful Mytikas 2918 m, şi să ne întoarcem în aceeaşi zi. Am reuşit, dar ne-a luat 13 ore dus-întors. Ne-am simţit ca nişte eroi, după care am explorat parte din litoral şi am vizitat diverse “resorturi”. Trucul este să-ţi găseşti o cazare ieftină, dar să-ţi petreci zilele în cele mai luxoase “resorturi”, merită!
A treia oară a urmat în toamna anului trecut, în octombrie, cu povestea pe care ţi-am spus-o mai devreme apropos de navigat, iar a patra oară,acum, tot pe mare şi vizitând insule. Grecia insulară e cea mai spectaculoasă după mine.

8. Vara abia a început. Mai ai și alte planuri de vacanță?

Bineînţeles, eu îmi fac planuri de vacanţă mai tot timpul, nu ţin cont de anotimp, întotdeauna e bine să pleci în vacanţă. Dar, să ştii că asociez vacanţa cu locuri nevăzute, cu aventura, cu sportul şi nu neapărat cu o lâncezeală de “refacere”. Din fericire, nu am niciun factor de stres din cauza căruia să simt nevoia de a mă reculege, pur şi simplu orice moment este perfect în sinea lui. Simt doar nevoia de a explora Pământul ăsta atât de frumos, natura şi culturile sale şi să mă bucur de fiecare clipă de libertate.

9. Ce preferi: muntele sau marea?

Amândouă au farmecul lor, prefer marea dacă stau să mă uit la alegerile mele din ultimii ani. E ceva legat de albastrul şi adâncul mării, de briză, de aerul sărat care mă tot cheamă din nou şi din nou. În mod ideal ar fi ca în Grecia pe Olimp, unde ai parte şi de munte şi de mare, când te-ai săturat de urcat cobori şi te întinzi pe plaja.

Dani Oțil, apostrofat în Vama Veche: "Du-te, bă, în Mamaia!" Reacția prezentatorului?! De zile mari!... Ispita Maria, apariţie incendiară la piscină: „Mi-am refăcut tatuajul, e o...”! Toți bărbații au întors capul după cea c...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Jurnalista Teodora Tompea se alătură echipei Observator Antena 1. O nouă dimensiune a ştirilor, la Observator 16, din 2 martie
Jurnalista Teodora Tompea se alătură echipei Observator Antena 1. O nouă dimensiune a ştirilor, la Observator 16,...
Fiul lui Britney Spears, Sean Preston, a renunțat la numele de familie al tatălui său. De ce s-a îndepărtat de Kevin Federline după reuniunea cu cântăreața
Fiul lui Britney Spears, Sean Preston, a renunțat la numele de familie al tatălui său. De ce s-a îndepărtat de... Catine.ro
Denise Rifai va face parte din familia de vedete Antena Group, într-un nou format de televiziune!
Denise Rifai va face parte din familia de vedete Antena Group, într-un nou format de televiziune!
Marjorie de Sousa rămâne internată în spital. Care este starea de sănătate a vedetei în prezent
Marjorie de Sousa rămâne internată în spital. Care este starea de sănătate a vedetei în prezent Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Lovitură de proporţii dată de fiul cel mare al lui Ion Ţiriac. Zeci de milioane de euro puse în joc
Lovitură de proporţii dată de fiul cel mare al lui Ion Ţiriac. Zeci de milioane de euro puse în joc AntenaSport
Este în culmea fericirii! Îndrăgita actriță și soția ei așteaptă cel de-al doilea copil. Modul inedit în care au făcut marele anunț. Video
Este în culmea fericirii! Îndrăgita actriță și soția ei așteaptă cel de-al doilea copil. Modul inedit în... Elle
Ultimele declarații ale femeii moartă în condiții suspecte în București! A apărut alături de cea mai importantă persoană
Ultimele declarații ale femeii moartă în condiții suspecte în București! A apărut alături de cea mai... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor HelloTaste.ro
În Venezuela, trei luni de salariu minim nu valorează nici măcar un dolar. „Rafturile pot fi pline, dar banii nu ajung”
În Venezuela, trei luni de salariu minim nu valorează nici măcar un dolar. „Rafturile pot fi pline, dar banii nu... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Președintele Nicușor Dan tocmai a promulgat legea! Închisoare pe viață pentru cine face asta!
Președintele Nicușor Dan tocmai a promulgat legea! Închisoare pe viață pentru cine face asta! BZI
Ziua cea mare: Uranus intră în Gemeni pentru următorii 8 ani
Ziua cea mare: Uranus intră în Gemeni pentru următorii 8 ani Jurnalul
Președintele Nicușor Dan a promulgat legea împotriva femicidului
Președintele Nicușor Dan a promulgat legea împotriva femicidului Kudika
Prima țară din Europa care nu mai vrea să fie in NATO. Președintele a anunțat referendum pentru iesirea din NATO
Prima țară din Europa care nu mai vrea să fie in NATO. Președintele a anunțat referendum pentru iesirea din NATO Redactia.ro
Moarte şocantă a unei fetiţe de 2 ani din Constanţa. Ce spun vecinii părinţilor:
Moarte şocantă a unei fetiţe de 2 ani din Constanţa. Ce spun vecinii părinţilor: "Ştiu de o mică neatenţie" Observator
Când și de ce e indicată testarea secrețiilor vaginale. Simptomele care nu trebuie ignorate
Când și de ce e indicată testarea secrețiilor vaginale. Simptomele care nu trebuie ignorate MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Mâncărimea picioarelor în sarcină. Tot ce trebuie să știi
Mâncărimea picioarelor în sarcină. Tot ce trebuie să știi DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor UseIT
Tartă cu rubarbă și aluat cu scorțișoară. Desert simplu și delicios, de sezon
Tartă cu rubarbă și aluat cu scorțișoară. Desert simplu și delicios, de sezon Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x