Antena Căutare

O vedetă de la noi vrea să slăbească! A luat această decizie după ce a ajuns la 100 de kilograme: ”Sunt ca o vacă și vreau să slăbesc”

După ani buni în care nu a tinut cont de ceea ce mananca, o vedetă de la noi şi-a luat inima-n dinţi şi a început dieta. Despre cine este vorba şi câte kilograme ar vrea să topească, aflăm imediat. Tudor, solistul trupei Fly Project a decis că este timpul pentru o schimbare. "Mi s-a pus mie pata! Când eşti gras, ţi se mai pune pata. Bine, niciodată n-am fost vreo "slăbătură", niciodată n-am fost vreun slab să zic "Bă, băiatule, aolo ce m-am îngrăşat în ultimul timp", pe dracu, am fost toată viaţa un gras, bine, mai mult sau mai puţin. "Acum am 98 de kg. Ceea ce este absolut îngrozitor, acum 11 ani...băi, este adevărat că la mine este şi vârsta şi e mult mai greu, adică acum 11 ani când m-am apucat de cântat aveam 76, vorbesc prostii, aveam vreo 73 de kg ". La 100 de kg aproape trebuie să dau vreo 20 de kg jos ca să fiu şi eu un om normal, plus că nu-s vreun înalt. Ce dracu? Nu-s vreun Dan Negru să zic "Bă, dacă mă îngraş, am 100 de kg, sunt OK ". Nu prietene, am 1.70 m, eşti nebun? Mai sunt şi gras? La mine sunt toate adunate. Stresul, oboseala din studio, din turnee şi aşa mai departe, plus mâncatul nesănătos, bine, nu neapărat nesănătos, cât prost, nu-ţi imagina că am mâncat 3 mese pe zi vreodată ca un om normal". " Ai să-mi bag ****BIIPPPP , m-am îngrăşat că sunt stresat" Nu prietene, ba te-ai îngrăşat că mănânci ca o vacă". E adevărat totodată că şi stresul, eu mă văd pe mine stresul de fapt nu cred că mă îngraşă neapărat, cât mai de grabă îmi dăunează în ideea în care eu nu pot dormi, eu nu dorm, dorm foarte greu printre altele, sunt non stop obsit şi aşa mai departe ". Cu toate astea, Tudor este mai dornic ca niciodată să scape de kilogramele în plus, dar un lucru e sfânt pentru el, nu va trece pragul sălii de fitness. "Toată lumea din jurul meu mă susţine, toată lumea din jurul meu îmi spune "Băi, e bine să slăbeşti". 8:51"Da, mie nu-mi place să mă duc la sală, mi se pare o piedere de timp. Pot să fac două piese în două ore cât mă duc la sală"
Miercuri, 15.06.2016, 20:28
Mireasa, sezonul 14. Paula a cerut să facă un test de sarcină, preventiv! Ce a determinat-o să ia această decizie

Mireasa, sezonul 14. Paula a cerut să facă un test de sarcină, preventiv! Ce a determinat-o să ia această decizie

Logo show Marti, 10.11.2026, 15:57
Mireasa, sezonul 14. Valentin și Claudia au anlizat motivele tensiunii dintre ei: „Mă iau stări de anxietate!”

Mireasa, sezonul 14. Valentin și Claudia au anlizat motivele tensiunii dintre ei: „Mă iau stări de anxietate!”

Logo show Marti, 10.11.2026, 15:48
Mireasa, sezonul 14.  Radu și Belu, discuție despre Beleuț și misterul ocupației sale

Mireasa, sezonul 14. Radu și Belu, discuție despre Beleuț și misterul ocupației sale

Logo show Marti, 10.11.2026, 15:22
Mireasa, sezonul 14. Alexandra, îngrijorată de viitorul relației cu Radu: „Nu pot garanta pentru ce va fi după emisiune”

Mireasa, sezonul 14. Alexandra, îngrijorată de viitorul relației cu Radu: „Nu pot garanta pentru ce va fi după emisiune”

Logo show Marti, 10.11.2026, 15:09
Mireasa, sezonul 14. Maria a refuzat să participe la pregătirile pentru întâmpinarea Paulei și a lui Roberto după logodnă

Mireasa, sezonul 14. Maria a refuzat să participe la pregătirile pentru întâmpinarea Paulei și a lui Roberto după logodnă

Logo show Marti, 10.11.2026, 14:57
Mireasa, sezonul 14. Doamna Carmen a blocat-o pe Anastasia pentru Radu! Reacția concurentei

Mireasa, sezonul 14. Doamna Carmen a blocat-o pe Anastasia pentru Radu! Reacția concurentei

Logo show Marti, 10.11.2026, 14:33
Mireasa, sezonul 14. Anne-Mary, deranjată de alegerea Marinei: „Fac scandal! Nu discută nimeni cu nimeni!”

Mireasa, sezonul 14. Anne-Mary, deranjată de alegerea Marinei: „Fac scandal! Nu discută nimeni cu nimeni!”

Logo show Marti, 10.11.2026, 14:19
Super Neatza. Cum oprești o ceartă în cuplu înainte să degenereze? Tehnici pentru momentele tensionate

Super Neatza. Cum oprești o ceartă în cuplu înainte să degenereze? Tehnici pentru momentele tensionate

Logo show Marti, 10.11.2026, 11:27
Super Neatza. Cum să îngrijești corect părul cu tendință de îngrășare și ce greșeli trebuie să eviți

Super Neatza. Cum să îngrijești corect părul cu tendință de îngrășare și ce greșeli trebuie să eviți

Logo show Marti, 10.11.2026, 11:21
Super Neatza. Concursul „Viză de Asia”. Matinalii ghicesc capitale pornind de la imagini sugestive și emoticoane

Super Neatza. Concursul „Viză de Asia”. Matinalii ghicesc capitale pornind de la imagini sugestive și emoticoane

Logo show Marti, 10.11.2026, 11:10
Super Neatza. Fructe exotice de iarnă. Ce găsim în piețe și magazine?

Super Neatza. Fructe exotice de iarnă. Ce găsim în piețe și magazine?

Logo show Marti, 10.11.2026, 11:00
Super Neatza. Cât de sigur este să ne lăsăm cățeii să ne lingă pe față? Andreea Guda, medic veterinar, explică riscurile

Super Neatza. Cât de sigur este să ne lăsăm cățeii să ne lingă pe față? Andreea Guda, medic veterinar, explică riscurile

Logo show Marti, 10.11.2026, 10:34
x