Antena Căutare

Insula Iubirii, 13 iulie 2023. Radu Vâlcan a apărut la vila fetelor, după ce s-a aprins flacăra ispitei. Ce a aflat Ema Oprișan

Radu Vâlcan și-a făcut apariția la vila fetelor și a întrerupt brusc petrecerea ca să dea o veste dureroasă unei concurente. Flacăra ispitei s-a aprins și un concurent a încălcat limitele, la Insula Iubirii sezonul 7.

În timp ce petreceau alături de ispite, concurentele se gândeau la ședința foto la care au participat. La un moment dat, flacăra ispitei s-a aprins și s-a dat astfel semnalul că un partener a întrecut limitele. Nu a durat mult și Radu Vâlcan și-a făcut apariția pentru a da o veste dureroasă.

Radu Vâlcan și-a făcut apariția la vila concurentelor pentru a da o veste dureroasă. Flacăra ispitei s-a aprins în ediția 7 a emisiunii Insula Iubirii sezonul 7, din 13 iulie 2023

Ședința foto le-a pus pe gânduri pe concurente. Cea mai afectată a fost Bianca Giurcă, fiindcă tânăra a început să se îngrijoreze că iubitul ei, Marius Moise, ar putea să fie deranjat de modul în care ea s-a comportat cu Matei, dar și de faptul că s-a plimbat noaptea pe plajă cu Alin.

La un moment dat, flacăra ispitei s-a aprins și a stârnit și mai multe emoții și griji și pentru concurente, în ediția 7 a emisiunii Insula Iubirii sezonul 7, din 13 iulie 2023. Au început să curgă lacrimile și fiecare concurentă a început să își facă tot felul de scenarii în minte.

Citește și: Insula Iubirii, 13 iulie 2023. Bianca Giurcă s-a apropiat de ispita Alin Simoiu în timpul unei plimbări pe plajă

La un moment dat, petrecerea de la vilă a fost întreruptă de Radu Vâlcan, care și-a făcut apariția brusc și a stat de vorbă cu ispitele și concurenții.

„Mai devreme s-a aprins flacăra ispitei. Asta înseamnă că cineva a încălcat o limită, adică unul dintre partenerii voștri. Una dintre voi, fetelor, o să aibă o discuție separată cu mine. Bianca, ești pregătită? Claudia? Ema, te rog frumos să vii cu mine, avem ceva de discutat”, a anunțat Radu Vâlcan.

„Ne-am întrebat câte mai poate încasa femeia asta”, a zis Matei Negrescu.

„Ți-a fost vreodată teamă că ar putea să te înșele?”, a fost una dintre întrebările puse de Radu Vâlcan.

„Asta e teama mea”, a fost răspunsul concurentei.

Citește și: Insula Iubirii, 13 iulie 2023. Răzvan Kovacs și ispita Daria Cuflic, imagini fierbinți la ședința foto. Ce și-au spus

Cu lacrimi în ochi, aceasta a făcut o confesiune neașteptată: „Îmi doresc un echilibru în viața mea. La cât de mult îl iubesc aș putea să îl iert, dar nu cred că îmi mai doresc. Vreau să fiu puternică și să înțeleg că în viață nu poți să obligi pe cineva să te iubească, chiar dacă tu te iubești, de asta sunt aici”, a zis Ema Oprișan, cu lacrimi în ochi, în ediția 7 a emisiunii Insula Iubirii sezonul 7.

Radu Vâlcan a deschis apoi tableta și i-a arătat concurentei imaginile cu iubitul ei, Răzvan Kovacs. Cu multă durere, Ema a văzut ce s-a întâmplat între el și Daria Cuflic la ședința foto.

„N-are limită în nimic”, a zis Ema, revenind printre ispite.

„Pentru mine asta e limita. Nu are nicio explicație. Mă duc și îmi fac bagajele, pentru mine s-a terminat testul ăsta”, a mai completat ea, cu lacrimi în ochi.

Tot ce trebuie să știi despre Insula Iubirii sezonul 7

Pornind de la premisa #cineiubeştenulasă şi aparent pline de încredere, cinci noi cupluri au luat decizia vieţii lor şi au decis să se supună celui mai dur test al relaţiei la Insula Iubirii sezonul 7, pornind într-o călătorie unică, plină de provocări şi tentaţii.

În cele două resorturi exclusiviste din Phuket, câte 10 ispite le vor fi alături în permanenţă celor care vor trebui să decidă dacă lasă loc tentaţiei să le distrugă relaţia, la Insula Iubirii sezonul 7. Curajoşii care au pornit pe drumul cunoaşterii vor petrece nu mai puţin de 21 de zile în compania seducătoarelor ispite, 21 de zile în care vor trebui să se convingă că #cineiubeştenulasă şi să parcurgă cel mai dur test al fidelităţii.

Și în acest sezon, AntenaPLAY îți aduce și mai multe momente ale celui mai dur test al relaţiei. Sezonul 7 Insula Iubirii este disponibil atât la TV joi și vineri de la 20:30, cât și pe AntenaPLAY. Mai mult, AntenaPLAY va avea două emisiuni exclusive unde fanii vor vedea imagini nedifuzate la TV. Este vorba despre categoriile AntenaPLAY Insula Iubirii PLUS și Insula Iubirii EXTRA.

În Insula Iubirii PLUS se pot vedea imagini din casa fetelor și imagini din casa băieților. Insula Iubirii PLUS îți aduce mai multe momente pe care concurenții le trăiesc alături de ispite.

În Insula Iubirii EXTRA sunt disponibile momentele integrale de la bonfire atât de la fete cât și de la băieți. Astfel, Insula Iubirii Extra îți arată integral dezvăluirile inedite ale concurenților în timpul ceremoniei focului la Insula Iubirii, alături de Radu Vâlcan, gazda show-ului.

Insula Iubirii, 13 iulie 2023. Oana Monea a intrat noaptea în camera lui Marius Moise. Ce reacție a avut acesta când a v... Insula Iubirii, 13 iulie 2023. Răzvan Kovacs și ispita Daria Cuflic au vorbit crezând că nu sunt filmați. Ce i-a propus ...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Prima reacție a Cristinei Rotaru, după acuzațiile dure făcute de Andrei Rotaru, fostul ei soț! Ce a dezvăluit
Prima reacție a Cristinei Rotaru, după acuzațiile dure făcute de Andrei Rotaru, fostul ei soț! Ce a dezvăluit
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Două foste ispite de la Insula Iubirii s-au căsătorit! Cei doi au devenit soț și soție într-un cadru de poveste
Două foste ispite de la Insula Iubirii s-au căsătorit! Cei doi au devenit soț și soție într-un cadru de poveste
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara sportivă după ce a fost celebrată la 50 de ani de la prima notă de 10 din istoria gimnasticii olimpice: „Mă emoționez…”
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara... Elle
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta anului 2026
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Ce a găsit Metrorex în patru trenuri, pe care le-a retras temporar din circulație. Anunțul companiei pentru călători
Ce a găsit Metrorex în patru trenuri, pe care le-a retras temporar din circulație. Anunțul companiei pentru... Antena3.ro
Experții avertizează să nu ai încrede în chatboții AI. De ce sunt periculoși
Experții avertizează să nu ai încrede în chatboții AI. De ce sunt periculoși useit
Nicușor Dan a vorbit despre o eventuală suspendare: ”Nu cred că este cazul!”
Nicușor Dan a vorbit despre o eventuală suspendare: ”Nu cred că este cazul!” BZI
Interimatul la conducerea SRI nu va mai putea depăși 30 de zile. Directorul civil nu trebuie să fi avut relații contractuale sau operative cu instituția
Interimatul la conducerea SRI nu va mai putea depăși 30 de zile. Directorul civil nu trebuie să fi avut relații... Jurnalul
Bianca Drăgușanu, incident neplăcut într-un hipermarket din București: Eu am vorbit frumos cu tine,nu înțeleg de ce țipi la mine
Bianca Drăgușanu, incident neplăcut într-un hipermarket din București: Eu am vorbit frumos cu tine,nu înțeleg... Kudika
Pilotul a plâns când a înțeles de ce păsările nu-l lăsau în pace
Pilotul a plâns când a înțeles de ce păsările nu-l lăsau în pace Redactia.ro
Cum a reuşit un orădean să-şi cumpere 8 case în Anglia:
Cum a reuşit un orădean să-şi cumpere 8 case în Anglia: "Nu e noroc" Observator
Mamă la 40 de ani. Provocările fertilității când amânăm prea mult timp o sarcină
Mamă la 40 de ani. Provocările fertilității când amânăm prea mult timp o sarcină MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Parenting după divorț – Cum să menții stabilitatea emoțională a copilului
Parenting după divorț – Cum să menții stabilitatea emoțională a copilului DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x