Antena Căutare

Interviurile Insula Iubirii sezonul 7. Alin Simoiu a spus ce s-a întâmplat între el și Bianca Girucă când s-au văzut în club

Ispita Alin Simoiu a vorbit la Interviurile Insula Iubirii sezonul 7 despre întâlnirile pe care le-a avut cu Bianca Giurcă, după emisiunea Insula Iubirii. Tânărul a mărturisit că s-au văzut întâmplător într-un club la Constanța, dar și într-un club în București.

Alin Simoiu a vorbit despre rolul de ispită, precizând că la Insula Iubirii și-a dort să fie sincer și nu să-i facă rău Biancăi, sau să o despartă de Marius.

Alin a povestit că după interviul de 6 luni, el și Bianca s-au mai întâlnit întâmplător în club, unde au interacționat fugitiv.

Citește și: Care este adevăratul motiv pentru care ispita Oana Monea nu se afișează cu iubitul ei. De ce îi ascunde identitatea

Alin Simoiu a făcut dezvăluiri la Interviurile Insula Iubirii sezonul 7. Ce a spus despre Bianca Giurcă

„Până în interviul de 6 luni noi ne-am văzut o dată. Am stat de vorbă 2 ore. Am încercat să o ajut și să o sprijin pentru că era foarte demoralizată. M-am mai întâlnit apoi cu Bianca la mare. A ajuns sâmbătă seara în club, erau și alte persoane de la Insulă. Pe la 3 și jumătate am mers să-i salut. Am întrebat-o pe Bianca cum se simte, dacă e ok. Mi-a spus că da, e bine, că o să vorbim cu altă ocazie despre asta. Am mers spre dimineață și am mâncat apoi cu ea și prietenele ei, la invitația unei prietene de-ale ei. Am stat 20 de minute”, a povestit Alin Simoiu la Interviurile Insula Iubirii sezonul 7, produs exclusiv AntenaPLAY.

Citește și: Interviurile Insula Iubirii sezonul 7. Ce părere are Claudia despre noua relație a lui Bogdan. De ce s-au despărțit, de fapt

„A fost pură întâmplare și întâlnirea de la Constanța și cea de la București”, a mai spus Alin, precizând că în cadrul celei mai recente întâlniri cu Bianca, într-un club din București fata i-a mulțumit pentru tot ce s-a ântâmplat pentru că „ a văzut și a descoperit că poate avea noi orizonturi după toată experiența” de la Insula Iubirii.

„Bianca e o femeie frumoasă, suferea foarte des, eu am empatizat mult cu situația Biancăi. am vrut pur și simplu să o ajut. Cred că de Bianca m-am atașat. Știam că va suferi foarte mult după despărțirea cu Marius. Am fost dispus să o ajut după emisiune cu orice mi-ar cere. O singură dată mi-a zis să o ajut cu o postare, să nu interpreteze lumea”, a mai mărturisit Alin Simoiu în cadrul interviului exclusiv din AntenaPLAY.

Intră în AntenaPLAY și vizionează episodul integral cu interviul lui Alin Simoiu de la Insula Iubirii sezonul 7.

Insula Iubirii continuă în AntenaPLAY! Interviuri exclusive cu favoriții sezonului 7, după Marea Finală

Foștii participanți din sezonul 7 Insula Iubirii revin într-o serie de interviuri în care retrăiesc momente din cadrul show-ului, mărturisesc ce a însemnat pentru ei experiența Insula Iubirii și cum li s-a schimbat viața din acel punct, care au fost lecțiile pe care le-au învățat și cum a contribuit participarea la emisiune la evoluția lor până în prezent.

Interviurile exclusive cu cei care au făcut parte din experiența celui mai dur test al fidelității vor fi vizionate în AntenaPLAY, secțiunea Interviurile Insula Iubirii. Publicul o să afle detalii neștiute din culisele Finalei de la concurenții acestui sezon, dar și cum le-a schimbat viața participarea la emisiune.

Ce relație este între Daria Cuflic și Romeo Vasiloni. Ispitele de la Insula Iubirii au apărut în ipostaze apropiate în o... Interviurile Insula Iubirii sezonul 7. Bianca Giurcă, dezvăluiri în lacrimi despre relația cu ispita Alin Simoiu. Ce a r...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Insula Iubirii, 12 septembrie 2026. Prințul Marco a comis-o din nou! Bianca a văzut la bonfire imaginile ce au rănit-o
Insula Iubirii, 12 septembrie 2026. Prințul Marco a comis-o din nou! Bianca a văzut la bonfire imaginile ce au...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Insula Iubirii, 12 septembrie 2026. Noutate la prima ceremonie a focului! Radu Vâlcan le-a pus pe concurente în fața unei alegeri
Insula Iubirii, 12 septembrie 2026. Noutate la prima ceremonie a focului! Radu Vâlcan le-a pus pe concurente în...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x