Antena Căutare

iUmor, 13 noiembrie 2021. Sara Twister, contorsionista care l-a pus în pericol pe Mihai Bendeac. "Vai de mama mea cre m-ai făcut"

Sara Twister a venit la iUmor să impresioneze cu un număr de acrobație și gimnastică de excepție. Jurații au rămas uimiți, iar concurenta a avut nevoie de ajutorul lui Mihai Bendeac.

Sara Twister a venit la iUmor pregătită să impresioneze nu doar cu atuurile sale fizice, dar și cu skill-urile pe care le are.

“De câte ori îmi pun costumul, intru în pielea personajului pe care îl interpretez. Mă simt ca o doamnă periculoasă și nebună”, spune Sara.

Sara s-a născut în India, engleza e limba ei nativă e engleză, părinții ei sunt nemți, dar a trăit mult timp în Australia. Tocmai de aceea îi este dificil să spună care e țara ei de origine.

Concurenta iUmor a intrat în scenă foarte încrezătoare, arătându-le juraților câteva acrobații pe o masa de sticlă.

Sara Twister, concurenta care i-a sucit mințile lui Mihai Bendeac

Sara a demonstrate că e foarte elastică și a făcut un număr de contorsionism de excepție. Jurații nu puteau să nu observe cât de bine antrenată este, având mușchi.

Pentru următorul truc, Sara a avut nevoie de ajutorul lui Mihai Bendeac pentru că nu avea un asistent.

“Ai reținut, maestre? Prietenul nu a supraviețuit”, l-a avertizat Cheloo pe Mihai.

Citește și: iUmor, 6 noiembrie. Federica Pondi a revenit pe scenă pentru a reproduce un număr asemănător celui din sezonul 4. Ce dans a făcut

Mihai nu se aștepta să devină ținta Sarei care l-a rugat să poarte un balon pe cap, iar ea avea să tragă cu arcul și să spargă balonul. Practice, Mihai Bendeac se transformase într-o țintă.

Sara a mărturisit că motivul pentru care l-a ales pe Mihai pentru acest număr a fost pentru că el arată ca fostul ei soț.

“Zicei că este din Alice în Țara Minunilor, varianta Tim Burton”, spune Dan Badea despre felul în care arăta Mihai Bendeac cu casca pe cap.

“Care ar fi ultimele tale cuvinte?”, îi spune Sara.

“Ultimele cuvinte sunt ‘iubesc contorsionismul’. Dacă e să mor așa, apoi sunt fericit”, spune Mihai Bendeac.

Juratul iUmor spune că i-a trecut toată viața prin fața ochilor cât timp aștepta să tragă Sara cu arcul.

Sara a trasc cu arcul, săgeata fiind în flăcări, dar nu a tras oricum, ci cu picioarele. Din fericire, concurenta nu a nimerit balonul, ci casca lui Mihai. A doua oară, însă, a fost cu noroc.

“Dacă un număr de genul ăsta decurge rău? (…) Și trage în tine, mă. Cine plătește?”, a mai zis Mihai Bendeac.

“Asta e pentru că ai scris o carte cu picioarele”, i-a zis Cheloo.

Jurizare Sara Twister în sezonul 11 iUmor

“Apreciez curajul, apreciez deminitatea cu care Mihai Bendeac a salvat acest număr de umor prin expresia demnă, prin luciditatea cu care a stat neîmblânzit și neîndoit în fața pericolului”, spune Cheloo.

“Trăiește-ți viața. Niciodată nu știi cât o să dureze”, i-a transmis Sara lui Mihai.

“Arcul e interzis în România. (…) Ați folosit acel arc și ați amenințat un om. Suntem puțin dezamăgiți de calitatea actului artistic pentru că Mihai Bendeac încă supraviețuiește”, a mai zis Cheloo.

Citește și: iUmor, 6 noiembrie 2021. Cristiano a venit pe scenă cu un număr de dresaj de câini. Cum s-a descurcat

“Așteptam de mult să vină o femeie adevărată și să îl pună în dificultate pentru că merită și pentru că a fost spectaculos totul”, a adăugat Delia.

“Mă bucur că ne-am cunoscut. Ești foarte, foarte frumoasă. (…) Eu mă uitam la lucrurile care mă interesează”, i-a zis Mihai Bendeac concurentei iUmor.

“Mulțumesc! Sună-mă!”, i-a zis concurenta.

Sara Twister a primit 3 X LIKE de la jurații iUmor.

Ce trebuie să știi despre sezonul 11 iUmor

De 11 sezoane, râzi alături de Mihai Bendeac, Delia și Cheloo la iUmor. Anul acesta, în fiecare sâmbătă de la 20:00, te bucuri de momente de teatru, stand-up, muzică, circ și numere excepționale de magie, doar la Antena 1.

Nici în acest sezon nu lipsesc invitații speciali și nici personajele istorice care, indiferent de secolele din care vin, demonstrează că umorul nu are bariere.

Ca de fiecare dată, concurenţii din fiecare ediţie care au primit minimum doi de „DA” de la juraţi, vor putea fi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Câştigătorul fiecărei ediţii, cel care va acumula cele mai multe voturi în aplicaţia ”iUmor”, va fi anunţat în cadrul Observatorului orei 16:00 de luni.

În sezonul 11, la fel ca în sezonul 10, fanii show-ului se bucură de prezența în culisele iUmor a lui Vlad Drăgulin. i Mai Mult Umor este show-ul extra disponibil exclusiv pe AntenaPLAY, în fiecare sâmbătă, după difuzarea emisiunii la televizor.

iUmor, 13 noiembrie 2021. Julie Mayaya, în rolul Tinei Turner, a făcut spectacol la iUmor. "O voce uriașă”... iUmor, 13 noiembrie 2021. Stela Șerbu a venit cu un număr de stand-up inedit. "O plăcere să vă revăd. Sunteți speci...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că suferă de leucemie
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că...
Fiul lui Britney Spears, Sean Preston, a renunțat la numele de familie al tatălui său. De ce s-a îndepărtat de Kevin Federline după reuniunea cu cântăreața
Fiul lui Britney Spears, Sean Preston, a renunțat la numele de familie al tatălui său. De ce s-a îndepărtat de... Catine.ro
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva secunde
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva...
Ce a putut să găsească Sila Turkoglu în mașina partenerului său. Detaliul a lăsat-o fără cuvinte
Ce a putut să găsească Sila Turkoglu în mașina partenerului său. Detaliul a lăsat-o fără cuvinte Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Un angajat care s-a dus beat la muncă și a fost concediat va primi 6 salarii restante și se poate întoarce la serviciu: „Nu a făcut rău nimănui”
Un angajat care s-a dus beat la muncă și a fost concediat va primi 6 salarii restante și se poate întoarce la... Libertatea.ro
Halucinant. O româncă a fost la o secundă să câștige un Lamborghini de la Mr. Beast
Halucinant. O româncă a fost la o secundă să câștige un Lamborghini de la Mr. Beast AntenaSport
„Sunteți niște scorpii negre la suflet„ Mesajul dur transmis de Adelina Pestrițu după ce a fost criticată: „Am primit cele mai jignitoare comentarii...„
„Sunteți niște scorpii negre la suflet„ Mesajul dur transmis de Adelina Pestrițu după ce a fost criticată:... Elle
Jador, primul mesaj public pentru Oana Ciocan după despărțire:
Jador, primul mesaj public pentru Oana Ciocan după despărțire: "Ești prea..." Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pește la cuptor cu legume și lămâie. Rețetă ușoară pentru dezlegare în Postul Paștelui
Pește la cuptor cu legume și lămâie. Rețetă ușoară pentru dezlegare în Postul Paștelui HelloTaste.ro
A cucerit elita Franței, dar România îl umilește cu „dosarul cu șină”. Povestea geniului în scaun cu rotile care vrea să fie român
A cucerit elita Franței, dar România îl umilește cu „dosarul cu șină”. Povestea geniului în scaun cu... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ministrul Muncii a făcut anunțul! Pensiile vor fi mărite prin „Pachetul de solidaritate”!
Ministrul Muncii a făcut anunțul! Pensiile vor fi mărite prin „Pachetul de solidaritate”! BZI
Horoscop săptămânal, 6 - 12 aprilie 2026: Te simți din nou viu prin dorințele tale
Horoscop săptămânal, 6 - 12 aprilie 2026: Te simți din nou viu prin dorințele tale Jurnalul
Povestea emoționantă din spatele numelui ales de Alexandra Stan pentru fetița ei: Momente de groază… dar a venit din suflet
Povestea emoționantă din spatele numelui ales de Alexandra Stan pentru fetița ei: Momente de groază… dar a... Kudika
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte Redactia.ro
Surse: Călătoria cu metroul se scumpește de la 5 la 7 lei. Când intră în vigoare decizia
Surse: Călătoria cu metroul se scumpește de la 5 la 7 lei. Când intră în vigoare decizia Observator
Beneficiile jocului de șah asupra sănătății mintale. De ce poate fi util acest hobby
Beneficiile jocului de șah asupra sănătății mintale. De ce poate fi util acest hobby MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să fii părinte-far? Părinții-far au copii mai încrezători și rezilienți
Cum să fii părinte-far? Părinții-far au copii mai încrezători și rezilienți DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor UseIT
Tartă sărată în formă de iepuraș, cu roșii, ciuperci și rucola
Tartă sărată în formă de iepuraș, cu roșii, ciuperci și rucola Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x