Antena Căutare

Mireasa 2021, sezonul 3. Ce a decis publicul în privința doamnei Victoria! Părăsește sau nu casa Mireasa în Gala din 26 iunie

Doamna Victoria a trecut prin momente dificile în această săptămână și se confruntă cu probleme de sănătate, motiv pentru care publicul a decis dacă aceasta mai trebuie să rămână sau nu în casa Mireasa.

Doamna Victoria nu a mai făcut față presiunii, mai ales când a văzut că Ionuț nu îi face sub niciun chip pe plac și stresul a pus-o la pământ. Aceasta a fost găsită inconștientă și a fost transportată de urgență la spital, după ce medicii eu intervenit prompt.

Ambulanța a fost chemată și mama lui Ionuț a fost transportată la spital. Fiul său a însoțit-o, a anunțat Simona Gherghe la finalul emisiunii din 24 iunie 2021.

Citește și: Mireasa 2021, sezonul 3. Ce a pățit doamna Victoria după ce a fost la spital. Care este verdictul medicilor

Din cauza acestui eveniment neașteptat, doamna Victoria și-a exprimat dorința de a părăsi competiția Mireasa, iar ultimul cuvânt de spus l-a avut publicul.

Părăsește sau nu doamna Victoria casa Mireasa

"Aș vrea să plec", a spus doamna Victoria înainte de a afla votul telespectatorilor.

S-a votat intens, iar telespectatorii au luat o decizie. Simona Gherghe a făcut anunțul și a mărturisit că publicul a votat în proporție de 72,11% ca doamna Victoria să părăseacă casa Mireasa în Gala din 26 iunie 2021.

Citește și: Mireasa 2021, sezon 3. Ionuț și Romina au luat o pauză după crizele mamei Victoria

După decizia luată atât de mama lui Ionuț, cât și de public, Simona Gherghe a rugat-o pe aceasta să plece din platoul emsiunii și i-a mulțumit pentru prezența sa în show.

Doamna Victoria s-a împăcat cu Romina

Doamna Victoria a ținut să o cheme în cameră sa pe Romina pentru a lămuri lucrurile și pentru a-i mărturisi că tot ce s-a întâmplat cu o zi anterioară a fost din cauza stresului, dar și a supărărilor acumulate.

"Eu s-ar putea să plec mâine. Eu ce am zis, am zis la supărare, dar nu că sunt contra voastră. Dacă voi vreți să fiți împreună, pentru că asta văd, eu sunt de acord cu voi, când vreți voi. M-ai înțeles? Supărările m-au pus la pământ, tu să nu trăiești cu impresia că nu te vreau lângă fiul meu. Voi meregeți în continuare, pentru că mama este alături de copilul ei, indiferent de decizia pe care o ia el. Acum este momentul să stam de vorbă, nu știe nici Ionuț", i-a spus doamna Victoria Rominei.

De asemenea, și fata a dezvăluit tot ceea ce a simțit și i-a mărturisit mamei lui Ionuț că a vrut să renunțe la tot, din cauza conflictelor.

"Eu ieri am vrut să renunț la tot.", a spus Romina.

"Dacă vă iubiți, nu trebuie să vă opriți pentru că am zis eu ce am zis. S-au acumulat prea multe și la mine. O să vezi tu cine o să îți fie aproape când o să ieși afară. Nu îmi pare bine să plec supărată pe tine, nu vreau, pentru că nu am spus nimic cu răutate. M-a luat gura pe dinainte.", i-a mai dezvăluit doamna Victoria.

Romina a ținut să îi specifice faptul că ține la Ionuț și că pauza dintre ei se datorează cerurilor apărute în ultima săptămână: "Ieri când l-am văzut că plânge mi se rupea inima. (...) Eu nu vreau să am o relație proastă cu mama iubitului meu"

Mireasa 2021, sezonul 3. Ce a făcut doamna Victoria înainte să părăsească casa Mireasa... Mireasa 2021, sezonul 3. Adelina și-a pus sufletul pe tavă! Ce decizie a luat Alin în privința logodnei...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Simona Gherghe a făcut primii cozonaci din viața ei. Prezentatoarea Mireasa, mândră de realizarea ei: „Copiii sunt în extaz”
Simona Gherghe a făcut primii cozonaci din viața ei. Prezentatoarea Mireasa, mândră de realizarea ei: „Copiii...
Cum arată Kelly Osbourne la cinci luni de la moartea lui Ozzy Osbourne. Schimbarea de look radicală i-a îngrijorat pe fani
Cum arată Kelly Osbourne la cinci luni de la moartea lui Ozzy Osbourne. Schimbarea de look radicală i-a îngrijorat... Catine.ro
Ce au făcut câștigătorii sezonului 12 Mireasa la scurt timp de la Finală. Cum au sărbătorit Lavinia și Adin 2 luni de relație
Ce au făcut câștigătorii sezonului 12 Mireasa la scurt timp de la Finală. Cum au sărbătorit Lavinia și Adin 2...
Thalía și-a lansat o nouă piesă de sărbători. A fost invitată în emisiunea artistei Kelly Clarkson
Thalía și-a lansat o nouă piesă de sărbători. A fost invitată în emisiunea artistei Kelly Clarkson Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Judecătorul Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder, va deveni procuror la Parchetul Judecătoriei Giurgiu | VIDEO
Judecătorul Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder, va deveni procuror la Parchetul Judecătoriei... Libertatea.ro
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a susţinut”
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a... AntenaSport
Imagini rare cu cei doi băieți pe care Ileana Lazariuc îi are cu Alexandru Ion Țiriac. Cum arată acum Alexandru și Noah. Foto
Imagini rare cu cei doi băieți pe care Ileana Lazariuc îi are cu Alexandru Ion Țiriac. Cum arată acum Alexandru... Elle
Tzancă Uraganu, dat în judecată pentru suma de nici 4.000 euro! Manelistul ar fi refuzat să își plătească datoriile
Tzancă Uraganu, dat în judecată pentru suma de nici 4.000 euro! Manelistul ar fi refuzat să își plătească... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Trucuri pentru cei mai buni cozonaci de casă. Ingredientele care îi fac să fie un adevărat deliciu
Trucuri pentru cei mai buni cozonaci de casă. Ingredientele care îi fac să fie un adevărat deliciu HelloTaste.ro
Un inginer a fost concediat pentru că mergea prea des la toaletă. Șefii l-au verificat pe camerele de supraveghere
Un inginer a fost concediat pentru că mergea prea des la toaletă. Șefii l-au verificat pe camerele de supraveghere Antena3.ro
OpenAI lansează magazinul de aplicații ChatGPT. Ce poți găsi pe el
OpenAI lansează magazinul de aplicații ChatGPT. Ce poți găsi pe el useit
Horoscopul zilei de 23 decembrie 2025. Vărsătorii se gândesc la viitor. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 23 decembrie 2025. Vărsătorii se gândesc la viitor. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
REPORTAJ: Revoluția uitată. Când eroii sunt înlocuiți cu Ceaușescu
REPORTAJ: Revoluția uitată. Când eroii sunt înlocuiți cu Ceaușescu Jurnalul
Avatar: Foc și Cenușă a avut încasări IMENSE și cel mai puternic debut al anului în România
Avatar: Foc și Cenușă a avut încasări IMENSE și cel mai puternic debut al anului în România Kudika
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga Justiție! «Aseară la ora 20...»
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga... Redactia.ro
Va ninge în Ajunul Crăciunului şi în ziua de Crăciun. Vremea se schimbă însă radical a doua zi
Va ninge în Ajunul Crăciunului şi în ziua de Crăciun. Vremea se schimbă însă radical a doua zi Observator
Tot ce trebuie să știi despre sindromul de apnee în somn: ce este, cum se manifestă și cum se tratează
Tot ce trebuie să știi despre sindromul de apnee în somn: ce este, cum se manifestă și cum se tratează MediCOOL
Rețeta de piept de rață cu portocale. Cum se prepara acasă
Rețeta de piept de rață cu portocale. Cum se prepara acasă HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copilul stă prea mult pe telefon sau tabletă? Ce e de făcut
Copilul stă prea mult pe telefon sau tabletă? Ce e de făcut DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Jocul Anului Clair Obscur: Expedition 33 a fost descalificat de la Indie Game Awards. De ce i-au fost retrase premiile câștigate
Jocul Anului Clair Obscur: Expedition 33 a fost descalificat de la Indie Game Awards. De ce i-au fost retrase... UseIT
Cât se ţine carnea de vită la cuptor. Trucuri ca să iasă fragedă şi gustoasă
Cât se ţine carnea de vită la cuptor. Trucuri ca să iasă fragedă şi gustoasă Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x