Antena Căutare

Mireasa sezon 10. Ce a putut să le spună Mihai băieților din casă, după despărțirea de Ana. Ce a deranjat-o pe Isabelle

Mihai a simțit nevoia să discute cu băieții din casă, după ce Ana s-a despărțit de el la petrecerea se sâmbătă de la Mireasa, sezonul 10. În ediția de luni de la Capriciile Iubirii, conversația dintre tânăr și colegii săi au scos-o din sărite pe Isabelle.

Despărțirea Anei de Mihai a luat pe toată lumea prin surprindere. În timpul petrecerii de sâmbătă, tânăra și partenerul său s-au retras în terasă pentru a discuta un subiect foarte important. Concurentul a rămas uluit când a aflat că fata își dorește să pună punct relației.

La scurt timp de la separare, Mihai a fost abordat de colegii săi în bucătărie. Aceștia l-au întrebat despre situația dintre el și Ana. De asemenea, băieții au mai observat faptul că tânărul nu se simte deloc în „apele lui” după despărțire.

Citește și: Mireasa sezon 10, 2 septembrie 2024. Scandal monstru în casa băieților. Ce s-a întâmplat între Gabriel și ceilalți concurenți

„Ce să zic? Ne-am despărțit, adică ea s-a despărțit de mine. Acum cred că sunt bine”, le-a spus concurentul.

La începutul discuției, Mihai a fost destul de reticent. Tânărul a preferat să nu vorbească prea multe despre ce s-a întâmplat între el și Ana.

„Nu simte să vorbească”, a mărturisit Stelian despre colegul său de competiție.

Ce le-a spus Mihai băieților din casa Mireasa sezonul 9, după despărțirea de Ana

Tânărul a evidențiat în fața băieților că poate s-au grăbit să se declare un cuplu. Acesta consideră că era mai bine dacă se cunoșteau mai mult, poate nu s-ar fi ajuns la o despărțire.

„A fost o săptămână de relație, nu au fost ani, dar tot a fost greu pentru că s-au acumulat sentimente. Mă credeți că am simțit că sunt îndrăgostit, după ce ne-am despărțit? A recunoscut și ea că a fost presiune pe noi în Gală atunci. Trebuia să ne mai cunoaștem”, a dezvăluit Mihai.

„Lucrează în favoarea ta, după părerea mea. Dacă îți place...”, a fost sfatul pe care l-a primit de la Raul.

„Ana e o fată excepțională, poți să faci o familie cu ea”, i-a zis Ștefan.

Isabelle a fost scoasă din sărite de discuția băieților. Aceasta l-a „atacat” dur pe Stelian la Mireasa - Capriciile Iubirii

Băieții au adus-o în discuție până și pe Isabelle. Aceștia sunt foarte curioși să afle cum va evolua relația cu Raul cu Isabelle, după ce Ana și Mihai s-au despărțit. Replicile lor au scos-o din sărite pe concurentă, după ce a vizionat imaginile la Mireasa - Capriciile Iubirii.

Tânăra l-a „atacat” dur pe Stelian. Aceasta a ținut să-i spună că nu își dorește să fie subiect de conversație.

Citește și: Mireasa sezon 10, 2 septembrie 2024. Stelian și Ramona s-au sărutat. Ce au răspuns când au fost întrebați dacă sunt împreună

„De când am venit eu în casă, toată lumea se sperie că le fur iubiții. Văd că băieții exagerează pe seama mea, nu sunt aici ca o ispită. Ei să își reamintească la ce emisiune au venit! Nu înțeleg de ce Stelian se bagă și îmi aduce numele în subiect. Să vorbească despre Ramona, ca ea e iubita lui. Eu n-am nicio treabă cu el și nici nu o să am pentru că nu e genul meu de bărbat”, a spus Isabelle.

Mireasa – Iubeşte de 10, de luni până vineri, de la ora 14:00. Vezi online ce se întâmplă în casa fetelor și casa băieților pe AntenaPLAY

Din 29 iulie de luni până vineri, de la 14:00, la Antena 1 și în AntenaPLAY, gazda reality show-ului Mireasa întâmpină o nouă serie de concurenţi dornici să lupte cu toate forţele pentru a-şi găsi sufletul pereche.

În plus, la fel ca în sezonul anterior, publicul poate urmări în continuare, 24 de ore din 24 de ore, imagini din casele concurenților pe canalele live exclusive dedicate din AntenaPLAY. Acestea se vor activa după prima emisiune din sezonul 9, pe 29 iulie, de la ora 17:00.

Concurenții și mamele pot fi votate prin cele trei căi: SMS la 1272, vot gratuit în Aplicația Antena 1/ secțiunea Mireasa și în platforma http://mireasa.a1.ro.

Mireasa sezon 10, 2 septembrie 2024. Scandal monstru în casa băieților. Ce s-a întâmplat între Gabriel și ceilalți concu... Mireasa sezon 10. Reacția psihologului Eduard Puiu la povestea lui Tess. Ce a spus specialist despre drama fetei...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Amalia din sezonul 13 Mireasa, schimbare de look. La ce proceduri estetice a apelat soția lui Sebastian
Amalia din sezonul 13 Mireasa, schimbare de look. La ce proceduri estetice a apelat soția lui Sebastian
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Raluca Preda, anunț surprinzător pentru fani. Ce a realizat prezentatoarea Mireasa, Capriciile Iubirii: „Drumul nu a fost ușor”
Raluca Preda, anunț surprinzător pentru fani. Ce a realizat prezentatoarea Mireasa, Capriciile Iubirii: „Drumul...
Alina Boz este însărcinată. A anunțat sexul copilului alături de soțul său, Umut Evirgen
Alina Boz este însărcinată. A anunțat sexul copilului alături de soțul său, Umut Evirgen Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Prima imagine cu Eva, fiica Alexandrei Stan! Artista este în culmea fericirii de când a născut
Prima imagine cu Eva, fiica Alexandrei Stan! Artista este în culmea fericirii de când a născut Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Motocicleta din Al Doilea Război Mondial descoperită în Dunărea secată e aproape „nouă”. Sub ea, erau prinși 2 soldați ai Wehrmachtului
Motocicleta din Al Doilea Război Mondial descoperită în Dunărea secată e aproape „nouă”. Sub ea, erau... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Singurul departament din SRI care se ocupa de securitatea energetică a fost desființat. Lipsa experților și a datelor ne lasă pe întuneric 
Singurul departament din SRI care se ocupa de securitatea energetică a fost desființat. Lipsa experților și a... Jurnalul
Alexandra Stan, prima fotografie cu micuța Eva! Gestul emoționant prin care și-a surprins iubitul, la doar o zi după naștere
Alexandra Stan, prima fotografie cu micuța Eva! Gestul emoționant prin care și-a surprins iubitul, la doar o zi... Kudika
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă Redactia.ro
Afacerea cu care Cosmin a dat lovitura, dintr-o întâmplare. Vinde kg cu 30 de lei şi nu mai face faţă cererii
Afacerea cu care Cosmin a dat lovitura, dintr-o întâmplare. Vinde kg cu 30 de lei şi nu mai face faţă cererii Observator
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x