Antena Căutare

Mireasa, sezonul 4. Cum s-au lăsat pozați Petrică și Ela, după 2 ani de relație. Foștii concurenți au revenit pe rețelele sociale

Petrică și Ela, câștigătorii sezonului 4 Mireasa, au revenit pe rețelele sociale după o perioadă scurtă de absență. Tânărul a publicat o imagine înduioșătoare în care apare alături de soția lui. Mai mult, acesta a transmis și un mesaj emoționant.

Galerie
Petrică și Ela, câștigătorii sezonului 4 Mireasa, au revenit pe rețelele sociale după o perioadă scurtă de absență | Antena 1

Petrică și Ela se numără printre concurenții sezonului 4 Mireasa care au cucerit inimile telespectatorilor cu povestea lor de iubire. Publicul a urmărit parcursul lor până în Finala show-ului matrimonial, unde au spus marele „DA”.

Ce doi au fost votați intens de oamenii de acasă, motiv pentru care au fost desemnați câștigători. Odată cu ieșirea din emisiune, tinerii au rămas împreună și au luptat pentru căsnicia lor în ciuda evenimentelor nefericire.

În urmă cu aproximativ un an, Ela făcea un anunț dureros pe rețelele sociale. Fosta concurentă din sezonul 4 Mireasa a pierdut sarcina, iar momentul a fost unul extrem de dificil atât pentru ea cât și pentru soțul ei.

Citește și: Mireasa sezon 8, 21 decembrie 2023. Băieții au defilat în costumele de mire în fața familiilor. Au curs lacrimi de emoții

Articolul continuă după reclamă

Petrică i-a fost alături partenerei sale în perioada grea. Mai mult, tânăra a simțit nevoia să ia o pauză scurtă de la rețelele sociale după situația delicată. Activitatea ei din mediul online s-a redus de atunci.

Cum au apărut Ela și Petrică, câștigătorii sezonului 4 Mireasa, după 2 ani de relație

După 2 ani de relație, Ela și Petrică sunt mai fericiți ca niciodată. Câștigătorii sezonului 4 Mireasa se bucură din plin de frumoasa poveste de dragoste pe care preferă să o trăiască departe de ochii curioșilor.

Deși sunt foarte discreți în ceea ce privește viața personală, aceștia nu uită să își țină la curent susținătorii cu cele mai speciale evenimente pentru ei. De curând, tânărul a publicat o imagine înduioșătoare pe contul de Instagram prin care a dat o veste important.

Fostul concurent al show-ului matrimonial și-a anunțat prietenii virtuali printr-un mesaj emoționant că împlinește 2 ani de când și-a găsit sufletul pereche.

Citește și: Cum s-au pozat Raluca, Denisa și Ana Maria de la Mireasa pe Instagram, împreună. Ipostaza în care au apărut fostele concurente

„Au trecut 2 ani minunați, alături de tine iubirea mea❗️Te iubesc foarte mult❗️❤️”, a scris Petrică în dreptul unei poze în care apare alături de Ela, în vacanță la munte.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Revenirea pe rețelele sociale ale celor doi a atras rapid atenția susținătorilor. Așadar, postarea lui Petrică a generat mai bine de 2 mii de like-uri și o mulțime de reacții.

Printre cei care i-au lăsat un mesaj la poză se numără și un fost coleg de la Mireasa.

„Sunteți fenomenali... La cât mai mulți ani sănătoși și frumoși!”, „La mulți, mulți ani fericiți împreună până la adânci bătrâneți!”, „Wow, ce frumos cadru și voi sunteți minunați! Vă îmbrățișez” sau „La mulți ani frumoși împreună!”, au fost doar câteva dintre comentariile oamenilor din mediul online.

Un lucru este cert, Petrică și Ela sunt îndrăgiți de multă lume pe rețelele sociale. Căsnicia lor este urmărită cu mare interes de către susținătorii pe care i-au avut încă din casa sezonului 4 Mireasa. Se poate observa că tinerii au o comunitate impresionantă pe conturile de Instagram, semn că au cucerit simpatia multor persoane de-a lungul timpului.

Mireasa sezon 8, 21 decembrie 2023. Băieții au defilat în costumele de mire în fața familiilor. Au curs lacrimi de emoți... Mireasa sezon 8, 21 decembrie 2023. Momentul emoționant în care fetele au apărut în rochii de mireasă în fața mamelor...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mireasa, sezon 14. Alberto, confesiuni despre un episod întunecat din trecut! Concurentul și Claudia sunt într-o cunoaștere
Mireasa, sezon 14. Alberto, confesiuni despre un episod întunecat din trecut! Concurentul și Claudia sunt într-o...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mireasa, sezon 14. Al doilea cuplu format! Când a aflat adevăratele intenții, o concurentă a izbucnit în lacrimi
Mireasa, sezon 14. Al doilea cuplu format! Când a aflat adevăratele intenții, o concurentă a izbucnit în lacrimi
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
N-a rămas cu nimic după divorț! Dezvăluirea făcută acum de vedetă: „Nu mai are niciu card pe numele lui!”
N-a rămas cu nimic după divorț! Dezvăluirea făcută acum de vedetă: „Nu mai are niciu card pe numele lui!” AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Cum va fi vremea în septembrie. Toată lumea se sperie de El Nino, dar marea problemă este că vine DANA
Cum va fi vremea în septembrie. Toată lumea se sperie de El Nino, dar marea problemă este că vine DANA Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Iulian Stanciu, pe lista scurtă pentru preluarea funcției de premier? Reacția fostului președinte executiv al eMAG
Iulian Stanciu, pe lista scurtă pentru preluarea funcției de premier? Reacția fostului președinte executiv al eMAG BZI
Anchetă Jurnalul: România importă curent, dar Valea Jiului stă pe un munte de cărbune nefolosit. Ce se întâmplă la Paroșeni
Anchetă Jurnalul: România importă curent, dar Valea Jiului stă pe un munte de cărbune nefolosit. Ce se... Jurnalul
Top 5 zodii care vor trece printr-o transformare profundă până la finalul lunii septembrie. Nimic nu va rămâne la fel!
Top 5 zodii care vor trece printr-o transformare profundă până la finalul lunii septembrie. Nimic nu va rămâne... Kudika
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina Redactia.ro
O ţară din Europa oferă 32.000 de euro fiecărui adult care pleacă din ea. Cine poate primi banii
O ţară din Europa oferă 32.000 de euro fiecărui adult care pleacă din ea. Cine poate primi banii Observator
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x