Din acest moment, toată lumea în casă! A intrat în vigoare Ordonanța militară. Ce este interzis să faci
Conform articolului 5 din ordonanța militară, românii nu mai au voie să circule în intervalul orar 22:00 - 06:00 decât în anumite condiții, care pe timpul zilei, conform articolului 4, au caracter de recomandare, începând din această seară!
Autor: Redacție a1.ro Publicat: Duminica, 22 Martie 2020, 22:22 | Actualizat: Duminica, 22 Martie 2020, 22:35De duminică seara, cetățenii nu mai au voie să umble în grupuri formate din mai mult de 3 persoane, iar noaptea, între ora 22 și 6 dimineața pot ieși din casă doar dacă au completată o declarație pe propria răspundere sau o adeverință de la serviciu.
De asemenea, începând de luni vor fi închise mall-urile și se închid și cabinetele stomatologice. Preoții nu mai pot oficia slujbe decât online, iar la nună, botez sau înmormântare pot participa cel mult 8 persoane.
Pe parcursul zilei sunt interzise grupurile mai mari de 3 persoane, însă nu este nevoie de o declarație pentru a ieși din casă
Noile retricții. Înmormântările, nunțile și botezurile sunt interzise cu mai mult de opt persoane
Autoritățile au emis recomandări pentru intervalul 6-22, însă au interzis grupurile mai mari de 3 persoane. Pot ieși însă împreună familiile alcătuite din mai mult de trei persoane, dacă locuiesc împreună (de exemplu la cumpărături).
„Circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei se efectuează numai cu respectarea măsurilor generale de prevenire a răspândirii COVID-19 (adică păstrarea unei distanțe de cel puțin 1,5-2m de alte persoane și evitarea contactului directe cu acestea) precum și evitarea formării oricărui grup de persoane. Prin formarea unui grup de persoane se înțelege alăturarea unui număr mai mare de 3 persoane care nu locuiesc împreună”.
În intervalul orar 06.00 - 22.00, se recomandă ca persoanele să părăsească locuința doar pentru strictul necesar. Deși vorbim despre niște recomandări, autoritățile îndeamnă cetățenii să le ia în considerare ca pe niște obligații.
„În intervalul orar 06.00 - 22.00, se recomandă ca circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei să se efectueze numai pentru următoarele motive:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv deplasarea între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale, atunci când activitatea profesională este esențială și nu poate fi amânată sau desfășurată de la distanță;
b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale;
c) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie;
e) deplasări scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a oamenilor și nevoile animalelor de companie/domestice”
Noaptea este obligatoriu să completăm o declarație în care trebuie menționat motivul pentru care părăsim domiciliul
Conform ordonanței militare, în intervalul orar 22.00 - 06.00, cetățenii au voie să iasă din casă doar pentru strictul necesar, printre care cumpărături de bază, asistență medicală care nu poate fi amânată, îngrijirea bătrânilor, sau deplasări scurte în apropierea locuinței, precum și alte deplasări urgente. Cine părăsește domiciliul are nevoie de o declarație completată în care să menționeze motivul ieșirii, sau o adeverință de la serviciu, care să menționeze că deplasare e făcută în scop profesional.
Ordonanța militară. Se închid mall-urile! N-ai voie nici la dentist, decât dacă e o urgență
Grupul de Comunicare Strategică a transmis duminică MODELUL declarației pe proprie răspundere referitoare la circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei și modelul adeverinței de la angajator. Autoritățile spun că declarația pe propria răspundere poate fi completată integral olograf („de mână”), cu preluarea tuturor elementelor prevăzute în modelul declarației pus la dispoziție.
Ordonanța militară. Românii care fug din izolare, carantinați încă 14 zile sub pază
Declarația pe proprie răspundere completată se va afla în posesia persoanei care efectuează deplasarea, împreună cu documentul de identitate, și va fi pusă la dispoziția reprezentanților Poliției Române, ai Jandarmeriei sau ai Poliției Locale la momentul legitimării persoanei, a precizat Grupul de Comunicare Strategică.
De asemenea, reprezentanții Poliției Române, ai Jandarmeriei sau ai Poliției Locale pot efectua fotografirea documentelor (declarație pe proprie răspundere și act de identitate) la momentul legitimării persoanei.