Mărturii despre minunile părintelui Arsenie Boca. "Am văzut oameni dezlegați de duhurile rele și un copil olog care a început să meargă" - Povești bazate pe realitate

Articolul conține mărturiile unei persoane care a stat timp de 14 ani, câte două luni, la Mănăstirea Prislop și s-a îngrijit de mormântul părintelui Arsenie Boca și de treburile mănăstirești. Acolo a văzut minuni, oameni vindecați și oameni stăpâniți de duhurile rele cum erau dezlegați prin puterea Părintelui.

Arsenie Boca s-a născut pe 29 septembrie 1910, la Vaţa de Sus, în județul Hunedoara și a fost părinte ieromonah, teolog şi pictor de biserici, stareţ la Mănăstirea Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus şi apoi la Mănăstirea Prislop. Totuși, la puțin timp după instaurarea regimului comunist, acesta a intrat pe lista neagră autorităţilor și a fost nevoit să treacă prin prin calvarul anchetelor şi al arestărilor.

Acest articol este scris sub protecția anonimatului

Am intervievat un martor, care timp de 14 ani, a stat două luni la mănăstirea Prislop, locul în care se odihnește Părintele Arsenie. Ea ajuta la treburile mănăstirești și îngrijea locul de veci.

Mi-a povestit cu liniște în glas momentele pe care le-a trăit în fiecare an, timp de mai bine de un deceniu în locul în care Păritele Arsenie și-a trăit ultimele clipe ale vieții. Zâmbind, își amintește de o maică care îi spunea aceeași poveste în fiecare an. I-o repeta mereu și mereu: “Haide să-ți spun! Aveam 12 ani și împreună cu sora mea am venit la mănăstire, la Brâncoveanu. Locuiam într-un sat din apropiere și am nimerit, fix, ziua în care părintele Arsenie era călugărit. Când am ajuns înapoi, acasă, i-am spus mamei cu uimire: “Am văzut un domnișor pe care l-au făcut mireasă!”

Minunea copilului olog și mut

Un copil care nici nu mergea și nici nu vorbea era adus în fiecare vară, de foarte multe ori, chiar de două ori pe săptămână, de către mama lui, la mormântul părintelui Arsenie. Femeia îl târa cu picioarele în jurul mormântului și îl dădea cu pământ la gură în speranța vindecării copilului ei. Nădăjduia ca părintele să-i miluiască. Aceasta aducea în semn de recunoștință gladiole.

După câțiva ani, martorul spune că acel copil a început să meargă și să vorbească: “Lucram la mormântul maicilor, undeva mai jos de mormântul părintelui și dintr-odată ne-am trezit că a venit către noi copilul, pe picioarele lui. Ne-am minunat! Apoi, copilul îi cerea, mereu, mamei sale să meargă la mormântul părintelui -Haide să mergem la tata Arsenie!-“

Martorul povestește că maicile spuneau, adeseori, că părintele le-a trimis la școală în vremea respectivă: “Mă, la mănăstire nu s-a răsturnat căroaia cu proști”, le povățuia Arsenie Boca.

Femeia demonizată care a fost zdrobită de pământ

Martorul își amintește de o femeie demonizată care era cărată de doi bărbați către mormântul Părintelui. Aceasta era uscățivă și mica, părea să nu aibă foarte multă forță, însă greutatea acesteia era peste puterile celor doi. Bărbații abia o puteau târî către mormânt. În momentul în care au reușit să urce dealul și să ajungă către cruce începuse să se potolească, dar striga cât putea de tare: “Mă arde! Mă arde!”. Nu a suportat puterea Părintelui și s-a prăvălit dintr-odată până jos. “Era zdrelită și plină de sânge”, povestește martorul. “S-a dus ca o roată, din deal până în vale, aproape că am crezut că nu se mai ridică. A zdrobit-o.”

Autocarul plin de demoni

Martorul povestește de o zi teribilă, când, de la Suceava, a venit un autocar plin de personae demonizate. Femei și bărbați cu fel de fel de vrăji asupra lor, tulburați și îndrăciți. În timp ce urcau către mormântul Părintelui, aceștia făceau din ce în ce mai urât, răgeau, imitau animalele, se manifestau agresiv. Martorul povestește că a văzut cum femei asupra cărora s-au aruncat blesteme și vrăjitorii spuneau cu gura lor numele persoanei care le-a făcut răul.

“Mă, să nu pierdeți prilejurile!”, spunea Arsenie Boca

O altă maică repeta în fiecare an ceea ce Părintele le învăța: “Atunci când vine o ispită peste noi, să nu ne tulburăm, sa spunem – bine mi-a făcut!- ”. Printele mai insista să spună că ispita trebuie văzută ca pe un prilej: “Mă, să nu pierdeți prilejurile!”.

Prin orice ispită și încercare Dumnezeu ne ajută să facem pași către mântuire.

“Lauda trebuie să ne ajungă ca ocara”, le învăța părintele Arsenie pe maici. Părintele voia să le învețe că indiferent dacă cineva te laudă sau te ceartă să ai în interior o stare constantă și să nu te atingă cuvintele oamenilor, în niciun fel, nici spre mândrie, nici spre întristare.

Părintele Arsenie știa anul în care va muri

"Tâmplarul de la Mănăstire, care se ocupa de tot ce însemana lemnărie, i-a făcut crucea părintelui Arsenie Boca pe când acesta era încă în viață. Bărbatul i-a trecut părintelui doar anul nașterii, însă Părintele Arsenie insista să-i scrie la anul morții 1989. Tâmplarul insista să nu treacă, însă părintele l-a convins să facă ascultare.", povestește martorul din istorisirile maicilor care l-au prins în viață.

Părintele Arsenie s-a stins din viață în anul 1989, așa cum propovăduise și a lăsat în urmă fapte și cugetări care răscolesc și acum mințile și inimile celor care l-au cunoscut și cred în el.