Antena Căutare

Cum va fi vremea până la jumătatea lunii decembrie. În prima lună de iarnă gerul își face simțită prezența în România

Administrația Națională de Meteorologie a publicat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Estimările arată că până la jumătatea lunii decembrie, temeraturile se vor apropia de cele normale perioadei de iarnă. Gerul își face simțită prezența încă de la debutul lunii.

Iarna se apropie cu pași repezi în România. Frigul se simte din ce în ce mai puternic, iar meteorologii ne anunță că nu vor lipsi ninsorile în următoarele zile. Ce zone vor fi afectate de lapoviță și ninsoare începând de la sfârșitul acestei săptămâni. | shutterstock

Iarna se apropie cu pași repezi în România. Frigul se simte din ce în ce mai puternic, iar meteorologii ne anunță că nu vor lipsi ninsorile în primele zile din decembrie.

Vremea în săptămâna 24.11.2022 – 28.11.2022

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile sudice, dar și ușor mai coborâte în extremitatea de nord-est a țării, iar în rest se vor situa în jurul celor normale. Regimul pluviometric va fi excedentar în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile sud-vestice, centrale și nord-estice.

Citește și: Cum va fi iarna anului 2022-2023. Meteorologii au anunțat când vin ninsorile în România și ce ne așteaptă în perioada următoare

Articolul continuă după reclamă

Vremea în săptămâna 28.11.2022 – 05.12.2022

Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai coborâte decât cele normale pentru acest interval în regiunile estice, sud-estice, nord-vestice și la munte. În rest, temperaturile medii vor fi în general apropiate de cele specifice. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în vest, nord-vest, centru și la munte.

Citește și: Cum va fi vremea pentru minivacanța de 1 Decembrie. Românii se vor bucura de 5 zile libere, fiind inclus și weekendul

Vremea în săptămâna 05.12.2022 – 12.12.2022

Temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă, în majoritatea regiunilor.

Vremea în săptămâna 12.12.2022 – 19.12.2022

Valorile termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi în general apropiate de cele normale, în toate regiunile.

ANM anunță o iarnă blândă, cu ninsori slabe și temperaturi peste limitele climatologice

Directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Gabriela Băncilă, a prezentat în cadrul unei conferințe care sunt previziunile meteorologice pentru iarna anului 2022, dar și cum vor fi lunile ianuarie și februarie 2023. Se anunță o iarnă blândă, cu ninsori slabe și temperaturi peste limitele climatologice.

Gabriela Băncilă, director în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), a afirmat, joi, la videoconferinţa cu prefecţii, că estimările făcute la acest moment indică, pentru luna decembrie, temperaturi medii care se pot situa peste limitele climatologice, în timp ce ianuarie ar urma să fie o lună ”normală sau cu o tendinţă de temperatură medie uşor mai ridicată”.

”Ar trebui să fim cu toţii conştienţi ce înseamnă o iarnă normală în România, ce înseamnă o lună ianuarie normală în România, în niciun caz ceea ce s-a înregistrat sau ceea ce s-a semnalat din punct de vedere meteorologic în ultimii ani, şi nu mă refer neapărat la ultimii trei ani, ci cel puţin la ultimii zece ani de zile în care am înregistrat în aproape fiecare an un sezon rece mult mai blând decât ceea ce înseamnă normalul pentru ţara noastră”, a arătat ea.

Citește și: Când va ninge pentru prima dată în România, anul acesta. Anunțul făcut de ANM: "Intervale în care stratul de zăpadă e consistent"

Cum va fi vremea pentru minivacanța de 1 Decembrie. Românii se vor bucura de 5 zile libere, fiind inclus și weekendul... Cod galben de ceață în 17 județe. Atenționarea din partea ANM. Ce zone sunt vizate...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Alertă ANM de ninsoare! În ce zone din țară va ninge în ziua de Crăciun
Alertă ANM de ninsoare! În ce zone din țară va ninge în ziua de Crăciun
Ben Affleck a fost fotografiat cu cele două Jennifer din viața sa. Cum își împarte timpul între fostele soții
Ben Affleck a fost fotografiat cu cele două Jennifer din viața sa. Cum își împarte timpul între fostele soții Catine.ro
Cum va fi vremea în Ajunul Crăciunului și de Crăciun! Prognoza meteo completă pentru 20-27 decembrie 2025 pentru țară și București
Cum va fi vremea în Ajunul Crăciunului și de Crăciun! Prognoza meteo completă pentru 20-27 decembrie 2025 pentru...
Demet Özdemir vorbește despre cel mai recent rol al său. „Îmi amintește despre iubirile imposibile”
Demet Özdemir vorbește despre cel mai recent rol al său. „Îmi amintește despre iubirile imposibile” Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Judecătorul Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder, va deveni procuror la Parchetul Judecătoriei Giurgiu | VIDEO
Judecătorul Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder, va deveni procuror la Parchetul Judecătoriei... Libertatea.ro
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a susţinut”
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a... AntenaSport
Este vestea momentului în showbiz! Chiar înainte de Crăciun, vedeta a adus pe lume cel de-al patrulea copil. Prima imagine cu bebelușul: „Raza mea de soare”
Este vestea momentului în showbiz! Chiar înainte de Crăciun, vedeta a adus pe lume cel de-al patrulea copil. Prima... Elle
Vanessa a plecat în vacanță cu mama ei, presupusa amantă a lui Adi Minune, și fratele! Ce face Bogdan de la Ploiești în acest timp
Vanessa a plecat în vacanță cu mama ei, presupusa amantă a lui Adi Minune, și fratele! Ce face Bogdan de la... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pandișpan pufos cu cacao, decorat festiv cu formă de brăduț
Pandișpan pufos cu cacao, decorat festiv cu formă de brăduț HelloTaste.ro
Venus Williams s-a căsătorit cu modelul italian Andrea Preti. Imagini fabuloase de la petrecerea care a durat 5 zile
Venus Williams s-a căsătorit cu modelul italian Andrea Preti. Imagini fabuloase de la petrecerea care a durat 5 zile Antena3.ro
OpenAI lansează magazinul de aplicații ChatGPT. Ce poți găsi pe el
OpenAI lansează magazinul de aplicații ChatGPT. Ce poți găsi pe el useit
Horoscopul zilei de 25 decembrie 2025. Vărsătorii sunt norocoși. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 25 decembrie 2025. Vărsătorii sunt norocoși. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Există Dumnezeu? Iată răspunsul celui mai inteligent om din lume
Există Dumnezeu? Iată răspunsul celui mai inteligent om din lume Jurnalul
Finalul 2025, sfârșitul unui ciclu karmic de 12 ani: Lecțiile pe care sufletul tău le-a absorbit în tăcere
Finalul 2025, sfârșitul unui ciclu karmic de 12 ani: Lecțiile pe care sufletul tău le-a absorbit în tăcere Kudika
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga Justiție! «Aseară la ora 20...»
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga... Redactia.ro
Ninsori, polei și viscol în prag de Crăciun. Cum va fi vremea în toată țara
Ninsori, polei și viscol în prag de Crăciun. Cum va fi vremea în toată țara Observator
Cele mai proaste obiceiuri pentru creierul tău, conform experților Harvard
Cele mai proaste obiceiuri pentru creierul tău, conform experților Harvard MediCOOL
Cozonac în două culori cu umplutură de nucă, stafide și cacao
Cozonac în două culori cu umplutură de nucă, stafide și cacao HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copilul stă prea mult pe telefon sau tabletă? Ce e de făcut
Copilul stă prea mult pe telefon sau tabletă? Ce e de făcut DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Jocul Anului Clair Obscur: Expedition 33 a fost descalificat de la Indie Game Awards. De ce i-au fost retrase premiile câștigate
Jocul Anului Clair Obscur: Expedition 33 a fost descalificat de la Indie Game Awards. De ce i-au fost retrase... UseIT
Rețetă tradițională de sarmale cu carne de porc și orez. Ingrediente și pașii exacți de preparare
Rețetă tradițională de sarmale cu carne de porc și orez. Ingrediente și pașii exacți de preparare Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x