Antena Căutare

Poftiți la circ, 23 februarie 2021. Fiica lui Nea Marin, ieșire nervoasă la circ. Ce i-au făcut circarii a supărat-o la culme

Poftiți la circ, 23 februarie 2021. Larisa s-a supărat pe Dani, "pitbullul" de la circ, din cauza unei glume nepotrivite.

Dana, Sendy și Larisa munces de zor în circ, acolo unde este nevoie să facă curățenie de fiecare dată după un spectacol. Munca este multă, oboseala își spune cuvântul pentru fiecare, iar atunci când cineva face o glumă nesărată, spiritele se aprind.

Dani i-a spus Larisei în glumă că n-a muncit aproape deloc, dar se plânge mereu, moment în care fata cea mică a lui Nea Marin a aruncat tot ce avea în mână și a părăsit circul.

"M-am supărat foarte rău pentru că în momentul în care avem de făcut o treabă și nivelul de glumă și caterincă depășește nivelul de făcut treabă, atunci iau foc. A fost foarte prielnic pentru mine că am ieșit și am făcut ceea ce îmi doream. M-am descălțat și am mers pe plajă, m-am plimbat un pic și am intrat cu picioarele în mare și mi-am luat câteva scoici", povestește Larisa.

Citește și: Poftiți la circ, 23 februarie 2021. Nea Marin, pentru prima dată pe scenă alături de fiice și nepot. Ce show spectaculos au făcut

Nea Marin a revenit la Antena 1 cu un nou sezon al emisiunii Poftiți la circ, difuzat în fiecare luni, marţi şi miercuri, de la ora 20:30.

Larisa l-a iertat pe Dani după ce a avut un moment sensibil pe plajă. Privind către nisip, a văzut splendoarea circului printre umbrele și s-a gândit că cel mai bine uită întâmplarea neplăcută și pune umărul la treabă pentru niște momente cu adevărat minunate.

Urmărește clipul video de mai sus din ediția 26 a emisiunii „Poftiți la circ”, de la Antena 1, ca să vezi momentul.

Citește și: Poftiți la circ, 23 februarie 2021. Larisa, fiica lui Nea Marin, în lacrimi. Ce a povestit despre copilăria ei

Noutatea sezonului este faptul că de data aceasta acțiunea se desfășoară în cadrul unui circ cunoscut, condus de o echipă de italieni, prieteni cu nea Mărin.

Noul sezon "Poftiți la circ" cu Nea Marin Barbu se desfășoară la circul Bellucci, unde se află o familie de circari cu tradiție în această activitate. Familia italiană Bellucci crede în tradiție și în valorile moștenite de la generațiile anterioare, pentru a livra spectatorilor un show de cea mai bună calitate.

Nea Marin s-a întors în forță la mare și și-a pus în cap să dea o mână de ajutor prietenilor de la Circo Bellucci. Cu alai de vedete și cu multă ambiție, liderul emisiunii s-a pus pe multă treabă și organizează săptămână de săptămână un spectacol memorabil.

Citește și: Poftiți la circ, 23 februarie 2021. Treaba care l-a înspăimântat chiar și pe fiorosul ”pitbull”. Ce l-a trimis Nea Marin să facă

Aflată la a treia generație de circari, familia Bellucci crede în tradiție și în valorile moștenite de la generațiile anterioare, pentru a livra spectatorilor un show de cea mai bună calitate.

Invitații speciali vor ajunge să îndeplinească sarcini care mai de care mai solicitante - de la procurarea alimentelor, la vânzarea biletelor pentru spectacole, dar și activități în diverse locuri pentru a face rost de cele necesare evenimentelor desfășurate la circul Bellucci.

Poftiți la circ, 23 februarie 2021. Bătaie între familia lui Nea Marin și circari, chiar în cort!... Poftiți la circ, 24 februarie 2021. Diferența dintre Oase și Liviu Vârciu. Ce a avut curajul să-i facă vedeta lui Nea Ma...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Poftiți la circ, 24 februarie 2021. Nea Marin a făcut scena să tremure! Cu ce show spectaculos a încheiat sezonul Poftiți la circ
Poftiți la circ, 24 februarie 2021. Nea Marin a făcut scena să tremure! Cu ce show spectaculos a încheiat sezonul...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Poftiți la circ, 24 februarie 2021. Număr de dans special, în premieră. Cum au uimit publicul ”cei trei care au speriat vestul”
Poftiți la circ, 24 februarie 2021. Număr de dans special, în premieră. Cum au uimit publicul ”cei trei care au...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
N-a rămas cu nimic după divorț! Dezvăluirea făcută acum de vedetă: „Nu mai are niciu card pe numele lui!”
N-a rămas cu nimic după divorț! Dezvăluirea făcută acum de vedetă: „Nu mai are niciu card pe numele lui!” AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Cum va fi vremea în septembrie. Toată lumea se sperie de El Nino, dar marea problemă este că vine DANA
Cum va fi vremea în septembrie. Toată lumea se sperie de El Nino, dar marea problemă este că vine DANA Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Iulian Stanciu, pe lista scurtă pentru preluarea funcției de premier? Reacția fostului președinte executiv al eMAG
Iulian Stanciu, pe lista scurtă pentru preluarea funcției de premier? Reacția fostului președinte executiv al eMAG BZI
Anchetă Jurnalul: România importă curent, dar Valea Jiului stă pe un munte de cărbune nefolosit. Ce se întâmplă la Paroșeni
Anchetă Jurnalul: România importă curent, dar Valea Jiului stă pe un munte de cărbune nefolosit. Ce se... Jurnalul
Top 5 zodii care vor trece printr-o transformare profundă până la finalul lunii septembrie. Nimic nu va rămâne la fel!
Top 5 zodii care vor trece printr-o transformare profundă până la finalul lunii septembrie. Nimic nu va rămâne... Kudika
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina Redactia.ro
O ţară din Europa oferă 32.000 de euro fiecărui adult care pleacă din ea. Cine poate primi banii
O ţară din Europa oferă 32.000 de euro fiecărui adult care pleacă din ea. Cine poate primi banii Observator
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x