Antena Căutare

Start în forță pentru noul sezon „Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere”: „Parcă ne luptam pentru o vacanță în Dubai!”

Noul sezon „Poftiți pe la noi – Poftiți la întrecere” începe astăzi, de la ora 20.30, la Antena 1, cu o ediție explozivă, în care vedetele sunt puse la grea încercare în cele mai neașteptate și… solicitante moduri.

Galerie
Descoperă ce surprize aduce prima ediție a emisiunii „Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere” | Antena 1

Ruby, Capet, Jo și Romică Țociu sunt primii curajoși care intră în competiția coordonată de Nea Mărin, iar debutul nu a fost deloc blând. În acest nou format, fiecare grup de vedete va participa la câte un joc - surpriză în fiecare ediție – trei în total – care le vor pune la încercare limitele fizice și psihice.

Ce surprize aduce prima ediție a emisiunii „Poftiți pe la noi: Poftiiț la întrecere”, difuzată luni, 2 iunie 2025, la Antena 1

Ce părea inițial o joacă de vară s-a transformat într-o luptă acerbă. Tensiunea a fost extrem de mare, iar spiritul de competiție a luat pe toată lumea prin surprindere. „M-am simțit exact ca în prima zi din Asia Express”, a spus Ruby imediat după startul primului joc.

Citește și: Liviu Vârciu, copleșit de emoții la Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere: „Mi-am amintit de copilărie și de bunicul meu”

Articolul continuă după reclamă

„Parcă ne luptăm pentru o vacanță în Dubai, nu pentru relaxare”, a glumit Romică Țociu. Capet, epuizat, a fost la un pas de leșin după o alergare intensă, în încercarea de a-și duce echipa spre victorie. Liviu Vârciu a ieșit și el „șifonat”, cu o julitură la picior, iar Rikito a ajuns să vomite în cel mai apropiat tufiș din cauza efortului depus.

Citește și: Rikito Watanabe, transformare spectaculoasă înainte de filmările pentru Poftiți pe la noi Poftiți la întrecere. Cât a slăbit

Primul joc din acest sezon se va desfășura într-o plantație de migdali, unde vedetele au de cules și de măcinat, totul contra cronometru. Miza este foarte mare, pentru că cei care pierd vor fi la dispoziția câștigătorilor: vor avea grijă să se simtă răsfățați, să le servească masa și să le lipsească nimic.

Pe lângă aceste jocuri, vedetele au avut parte în continuare și de „munci încântătoare”, în stilul inconfundabil marca Nea Mărin. Au strans puf pentru perne, au mers la cules de râme și lipitori, au cules pepeni și au afumat pește. Toate peripețiile puse atent la punct de Nea Mărin vor putea fi vizionate în fiecare luni, marți și miercuri de la ora 20.30, la Antena 1.

Liviu Vârciu, copleșit de emoții la Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere: „Mi-am amintit de copilărie și de bunicul m... Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 2 iunie 2025. Ce surpriză au avut vedetele din partea lui Nea Marin. Ce probe a...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 2 septembrie 2026. Final de sezon! Ce i-a transmis Liviu lui Nea Mărin
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 2 septembrie 2026. Final de sezon! Ce i-a transmis Liviu lui Nea Mărin
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 2 septembrie 2026. Concurenții au avut parte de o experiență inedită cu mocănița
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 2 septembrie 2026. Concurenții au avut parte de o experiență inedită...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
„Când am ieșit de acolo...” Moment incredibil pentru unul dintre cei mai iubiți artiști în România
„Când am ieșit de acolo...” Moment incredibil pentru unul dintre cei mai iubiți artiști în România AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Andreea Marin, mesaj surprinzător despre schimbările din viața ei: „O vară cum n-a mai fost în viața mea se încheie”
Andreea Marin, mesaj surprinzător despre schimbările din viața ei: „O vară cum n-a mai fost în viața mea se... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
La ora 04:50, toată lumea s-a oprit. La 05:00, o țară întreagă a început să conducă pe contrasens
La ora 04:50, toată lumea s-a oprit. La 05:00, o țară întreagă a început să conducă pe contrasens Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Alexandru Rogobete anunţă o majoritate PSD-UDMR, minorități și neafiliați: „Fără USR e bine!”
Alexandru Rogobete anunţă o majoritate PSD-UDMR, minorități și neafiliați: „Fără USR e bine!” BZI
Cine sunt „stăpânii” contractelor de înarmare de 7,3 miliarde de euro, bani pe care România i-a împrumutat de la UE
Cine sunt „stăpânii” contractelor de înarmare de 7,3 miliarde de euro, bani pe care România i-a împrumutat... Jurnalul
Ce școală exclusivistă au ales Harry și Meghan pentru Archie și Lilibet? Costă zeci de mii de euro!
Ce școală exclusivistă au ales Harry și Meghan pentru Archie și Lilibet? Costă zeci de mii de euro! Kudika
Zodiile care trec printr-o cumpănă până la finalul lui 2026. Ultimele luni ale anului vin cu încercări grele
Zodiile care trec printr-o cumpănă până la finalul lui 2026. Ultimele luni ale anului vin cu încercări grele Redactia.ro
A riscat ultimii 2.000 de dolari şi a dat lovitura. Afacerea care promite Generaţiei Z venituri mari, fără şef
A riscat ultimii 2.000 de dolari şi a dat lovitura. Afacerea care promite Generaţiei Z venituri mari, fără şef Observator
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x