Antena Căutare

Adriana Bahmuțeanu, imagine rară cu cei doi băieți ai săi. Cât de mult au crescut Eduard și Maximus Prigoană

Deși băieții locuiesc în prezent cu tatăl lor, Adriana Bahmuțeanu a petrecut câteva zile cu ei în vacanță. Eduard și Maximus Prigoană sunt acum doi adolescenți în toată firea, pe care mama lor cu greu îi mai prinde la poze. Iată cum arată astăzi cei doi băieți

Galerie
Cum arată astăzi Eduard și Maximus, băieții Adrianei Bahmuțeanu cu Silviu Prigoană | Antena 1

Adiana Bahmuțeanu și-a refăcut viața, dar gândul îi este tot la copiii ei. Cei doi băieți Eduard și Maximus, pe care aceasta îi are din căsnicia cu Silivii Prigoană au crescut extrem de mult de la ultima lor apariție în fața camerelor. După ce, ani la rândul cei doi foști soți s-au războit prin tribunale pentru custodie, în prezent, copiii locuiesc cu tatăl lor și pare că lucrurile s-au așezat.

Mai mult, recent, vedeta a avut ocazia să petreacă mai mult timp cu aceștia și a marcat momentul printr-o postare pe rețelele sociale.

Citește și: Afacerea neașteptată pe care Adriana Bahmuțeanu și-o deschide. Și-a terminat studiile în domeniu și urmează să profeseze

Cum arată astăzi Eduard și Maximus, copiii Adrianei Bahmuțeanu cu Silviu Prigoană

Articolul continuă după reclamă

Adriana Bahmuțeanu și-a luat cei doi fii și a plecat alături de ei într-o scurtă vacanță. Potrivit postării ei de pe contul de Facebook, ei au petrecut câteva zile pe litoralul românesc și s-au bucurat din plin de timpul petrecut împreună.

Cu toate acestea, ceea ce e a atras cu adevărat atenția este cât de mult au crescut aceștia. După ce s-au mutat la tatăl lor, Eduard și Maximus nu au mai apărut prea mult în lumina reflectoarelor și timpul și-a spus cuvântul.

De asemenea, din imaginea postată de aceasta în mediul online se poate observa și cât de bine seamână băiatul lor cel mare cu Silviu Prigoană, în timp ce mezinul a moștenit, trăsăturile vedetei.

„Greu îi mai prind la poză...”, a recunosct și Adriana Bahmuțeanu în descrierea fotografiei în care apare alături de cei doi băieți ai săi.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Adriana Bahmuțeanu s-a recăsătorit. Cine este George Restivan și unde a avut loc cununia religioasă

După divorțul zgomotos de tatăl copiilor ei, vedeta și-a ținut viața persoală departe de camerele de filmat. Cu toate acestea, ea iubește din nou și în luna aprilie a acestui an, ea și George Restivan și-au jurat iubire în fața lui Dumnezeu la o biserică din Ucraina.

Cei doi s-au cununat religios la Mănăstirea Bănceni din Cernăuți, Ucraina, locație cu profundă însemnătate pentru brunetă.

Citește și: Cum a reacționat Silviu Prigoană, după ce fosta lui soție, Adriana Bahmuțeanu, s-a căsătorit religios în Ucraina: „În consecință”

De asemenea, ea a Adriana Bahmuțeanu a publicat și o imagine de la fericitul eveniment, unde cei doi miri au fost îsoțiți doar de câțiva apropiați.

„Ce-a unit Dumnezeu omul să nu despartă! Suntem fericiți și bucuroși că ne-am îndeplinit visul de a ne cununa religios la o mănăstire istorică, acolo unde să fim doar noi și Dumnezeu și să primim binecuvântarea divină pentru căsătoria noastră! Am ales Mănăstirea Bănceni din Ținutul Herței, Bucovina de Nord, pământ românesc, acolo unde, în ciuda prigoanei asupra preoților și a credincioșilor, divinul, ortodoxia românească și credință sunt vii în sufletele oamenilor!”, a scris Adriana Bahmuțeanu pe contul său de Facebook și de Instagram.

Citește continuarea pe a1.ro.

La ce facultate va studia fiica Ozanei Barabancea. Gloria și-a făcut mama mândră cu domeniul ales... Iuliana Pepene și iubitul ei, prima vacanță împreună, după ce s-a întors din America Express. Ce imagini a postat...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Laurette, din nou pe masa de operație după intervenția care a ținut-o la pat. Câte intervenții mai are de făcut
Laurette, din nou pe masa de operație după intervenția care a ținut-o la pat. Câte intervenții mai are de făcut
Fiul lui Britney Spears, Sean Preston, a renunțat la numele de familie al tatălui său. De ce s-a îndepărtat de Kevin Federline după reuniunea cu cântăreața
Fiul lui Britney Spears, Sean Preston, a renunțat la numele de familie al tatălui său. De ce s-a îndepărtat de... Catine.ro
O mai ții minte pe Aninha, superba actriță din telenovela „Ciocolată cu piper”? Cum arată azi
O mai ții minte pe Aninha, superba actriță din telenovela „Ciocolată cu piper”? Cum arată azi
Ce a putut să găsească Sila Turkoglu în mașina partenerului său. Detaliul a lăsat-o fără cuvinte
Ce a putut să găsească Sila Turkoglu în mașina partenerului său. Detaliul a lăsat-o fără cuvinte Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Un angajat care s-a dus beat la muncă și a fost concediat va primi 6 salarii restante și se poate întoarce la serviciu: „Nu a făcut rău nimănui”
Un angajat care s-a dus beat la muncă și a fost concediat va primi 6 salarii restante și se poate întoarce la... Libertatea.ro
Halucinant. O româncă a fost la o secundă să câștige un Lamborghini de la Mr. Beast
Halucinant. O româncă a fost la o secundă să câștige un Lamborghini de la Mr. Beast AntenaSport
„Sunteți niște scorpii negre la suflet„ Mesajul dur transmis de Adelina Pestrițu după ce a fost criticată: „Am primit cele mai jignitoare comentarii...„
„Sunteți niște scorpii negre la suflet„ Mesajul dur transmis de Adelina Pestrițu după ce a fost criticată:... Elle
Jador, primul mesaj public pentru Oana Ciocan după despărțire:
Jador, primul mesaj public pentru Oana Ciocan după despărțire: "Ești prea..." Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pește la cuptor cu legume și lămâie. Rețetă ușoară pentru dezlegare în Postul Paștelui
Pește la cuptor cu legume și lămâie. Rețetă ușoară pentru dezlegare în Postul Paștelui HelloTaste.ro
A cucerit elita Franței, dar România îl umilește cu „dosarul cu șină”. Povestea geniului în scaun cu rotile care vrea să fie român
A cucerit elita Franței, dar România îl umilește cu „dosarul cu șină”. Povestea geniului în scaun cu... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ministrul Muncii a făcut anunțul! Pensiile vor fi mărite prin „Pachetul de solidaritate”!
Ministrul Muncii a făcut anunțul! Pensiile vor fi mărite prin „Pachetul de solidaritate”! BZI
Horoscop săptămânal, 6 - 12 aprilie 2026: Te simți din nou viu prin dorințele tale
Horoscop săptămânal, 6 - 12 aprilie 2026: Te simți din nou viu prin dorințele tale Jurnalul
Povestea emoționantă din spatele numelui ales de Alexandra Stan pentru fetița ei: Momente de groază… dar a venit din suflet
Povestea emoționantă din spatele numelui ales de Alexandra Stan pentru fetița ei: Momente de groază… dar a... Kudika
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte Redactia.ro
Surse: Călătoria cu metroul se scumpește de la 5 la 7 lei. Când intră în vigoare decizia
Surse: Călătoria cu metroul se scumpește de la 5 la 7 lei. Când intră în vigoare decizia Observator
Beneficiile jocului de șah asupra sănătății mintale. De ce poate fi util acest hobby
Beneficiile jocului de șah asupra sănătății mintale. De ce poate fi util acest hobby MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să fii părinte-far? Părinții-far au copii mai încrezători și rezilienți
Cum să fii părinte-far? Părinții-far au copii mai încrezători și rezilienți DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor UseIT
Tartă sărată în formă de iepuraș, cu roșii, ciuperci și rucola
Tartă sărată în formă de iepuraș, cu roșii, ciuperci și rucola Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x