Din relația cu Daciana Sârbu, Victor Ponta are două fete, pe Irina, fiica biologică, și pe Maria, pe care au adoptat-o. Politicianul mai are un fiu, pe Andrei, din căsnicia anterioară. Pentru Victor Ponta, copiii ocupă un loc important în viața sa, iar fotografia cu Maria este dovada vie a acestui lucru.
Cum s-au fotografiat Victor Ponta și Maria. Ce activitate au făcut împreună
De Sfânta Maria, Victor Ponta și fetița adoptată de el și Daciana Sârbu au petrecut timp împreună pe terenul de golf. Cei doi au îmbrăcat ținutele potrivite și au zâmbit la cameră, atrăgând rapid atenția celor care îl urmăresc pe politician pe Facebook.
„Să ne trăiască toate Mariile! Să fie sănătoase și să ne bucurăm de viață împreună cu ele! P.S.: Astăzi, la primul turneu de golf”, a scris Victor Ponta, în dreptul imaginii.
„Felicitări domnule Ponta pentru adopția și susținerea acestei fetițe! Sunt convinsă că i-ați schimbat destinul”/„Felicitări, Maria. Să ai succes în continuare, astfel ca părinții tăi să fie mândri de tine”/„Mult succes în continuare și vacanță plăcută”, acestea fiind doar câteva dintre comentariile internauților la imaginea postată pe Facebook.
Cât de implicat e Victor Ponta în viața copiilor, după divorț
Chiar dacă a divorțat de soția lui, Victor Ponta are o relație specială cu fiicele sale. De asemenea, Irina și Maria nu au fost afectate de separarea părinților lor, deoarece ruptura s-a produs în timp, fără certuri sau neînțelegeri.
„Totul a început de la faptul că am reușit noi doi să rămânem într-un parteneriat pentru binele lor și al nostru. Nu cred că e eficient să porți discuții, războaie pentru situații în care nu mai are sens oricum. Și atunci le-am transmis această stare de echilibru și de bine și lor, chiar și fără să le explicăm.
Eu le-am spus fetelor întotdeauna adevărul și continui s-o fac în orice situație. Asta e baza relației noastre, pe lângă iubire. E important ca ele să știe că și faci ceea ce spui și că spui adevărul, nu-i manipulezi sau nu-i minți.
Nu s-a stabilit un program de vizitare al fetelor, e o dinamică în funcție de nevoile fiecăruia. Nu avem stabilit. Nu s-au schimbat lucrurile din perspectiva asta deloc”, a spus Daciana Sârbu, potrivit click.ro.
În urmă cu câteva luni, Victor Ponta a împărtășit cu urmăritorii săi o fotografie în care Maria apare alături de învățătoarea ei, la finalul anului școlar. Politicianul a transmis un mesaj de mândrie.
„Azi am rezolvat cea mai importantă și frumoasă problemă! Mulțumim doamnei învățătoare Livia Negoescu! Mulțumesc, Școala Politehnica! Felicitări, Maria Ponta! Acum mă pot concentra asupra noului Guvern!”, a scris acesta, în dreptul imaginii.
La scurt timp, Victor Ponta a postat, pe contul de Facebook, o altă fotografie cu ceilalți doi copii ai săi, Irina și Andrei.