Compania Tepco, operatorul centralei nucleare de la Fukushima, va arunca in mare 11.500 de tone de apa radioactiva, informeaza Kyodo News. "Nu avem alta optiune decat sa deversam aceasta apa contaminata in ocean, ca masura de securitate", a declarat purtatorul de cuvant a Guvernului, Yukio Edano.
Luni, 04.04.2011, 00:00
Frunza artificiala si borcanul cu apa - cele doua "ingrediente" ale unei descoperiri ce ar putea revolutiona modul in care iluminam casa.
Miercuri, 30.03.2011, 00:00
Doi tineri din Timisoara sunt gata sa vina cu o varianta pentru legumele crescute artificial, tot mai prezente in piete si supermarket-uri. Cei doi vor sa scoata pe piata salata, rosii sau ardei suta la suta naturale crescute, intr-un sistem acvaponic. Mai exact, cei doi vor creste plantele in mai multe bazine in care traiesc si pesti.
Marti, 29.03.2011, 00:00
Ciocolata, painea calda sau sosurile fac parte din alimentatia tuturor. Toate sunt insa bombe calorice pentru organismul nostru.
Luni, 28.03.2011, 00:00
Vremea frumoasa ne scoate din casa la terase si la iarba. Si ce poate merge mai bine alaturi de un gratar, decat o bere. Ca doar la noi se vinde mai bine decat apa. Ultimele studii arata ca suntem fruntasi in topul consumatorilor de bere din UE.
Sambata, 26.03.2011, 16:20
Cristianis a venit la Neatza si, pe langa vietuitoarele sale speciale, a prezentat mai multe numere inedite de magie.
Animalele au foarte multe lucruri in comun cu stapanii lor. In imaginile de mai jos, o fetita de numai cativa ani imparte apa de la o cismea cu un caine.
Joi, 17.03.2011, 00:00
Inotul este tipul de miscare care ajuta la mentinerea unei greutati aproape ideale. Daca se suplimenteaza cu gimnastica, efectele sunt si mai bune, mai ales intr-o cura de slabit lejera.
Joi, 17.03.2011, 00:00
Descoperire macabra pe malul raului Mures! Cadavrul unui barbat de 50 de ani a iesit din adancul apei. A fost descoperit de doi pescari, care au sunat imediat la 112.
Miercuri, 16.03.2011, 13:30
Mircea Badea este de parere ca noi suntem un popor ales la cata prostie exista in Romania, faptul ca exista in aceasta tara este un miracol al geografiei si divinitatii.
Miercuri, 16.03.2011, 10:24
Razvan si Dani ne prezinta un clip de pe net cu un domn turmentat la scaldat
Daca vrei sa te simti mai frumoasa si mai bine in pielea ta, incearca sa urmezi cei sapte pasi simpli de mai jos.
Luni, 14.03.2011, 00:00
Dupa dezastrul din Japonia, se naste o intrebare: cit de sigure sunt, pina la urma, centralele nucleare? Cit rezista? La noi in tara, peste 160 de tone de uraniu sunt folosite pentru producerea energiei la centrala de la Cernavoda. O bomba cu adevarat...
Duminica, 13.03.2011, 19:29
La mii de kilometri distanta de casa, in Tara Soarelui Rasare, sute, poate chiar mii de romani traiesc calvarul japonez. Unii dintre ei au fost prinsi in mijlocul cosmarului. Dar, cel putin din informatiile existente pâna acum, au reusit sa se...
Duminica, 13.03.2011, 19:14
Dupa ce au fost zguduitit de cutremur si lasati fara case de tsunami supravietuitorii se lupta acum cu lipsuri de tot felul. Sute de mii de oameni au ramas fara locuinte si se inghesuie in adaposturi pentru sinistrati. Milioane au ramas fara...
Duminica, 13.03.2011, 19:12
De astazi, sfirsitul lumii are chip. Se numeste Japonia. La ora 07:46, ora Romaniei, Tara Soarelui Rasare a fost distrusa de tsunami. Valuri uriase s-au ridicat pana la zece metri inaltime, imediat dupa ce Japonia a fost zguduita de cel mai putenic...
Vineri, 11.03.2011, 19:13
Dupa mese copioase, cum sunt cele ocazionate de Sarbatori sau alte evenimente asemanatoare, dar si dupa abuzul frecvent de alimente „consistente”, e cazul sa-i dati posibilitatea organismului sa impuste doi iepuri deodata: sa scape de surplusul de kilograme acumulat si, totodata, de toxine. Remediile se afla la indemana oricui, sunt simple, vin de la natura si constau tot in alimente.
Marti, 08.03.2011, 00:00
Calamitatile naturale din ultima perioada au inspirat o echipa de designeri din Boston sa conceapa orasul plutitor, rezistent la calamitati naturale, conform Daily Mail.
Vineri, 04.03.2011, 00:00
Varu din Giurgeni a venit la Neatza sa ne povesteasca visul lui
Dani la Neatza ne prezinta o poza de pe net cu modelul romanesc de a combina lucrurile
O balena esuata pe o plaja din Mexic a fost impinsa inapoi in Ocean de 100 de oameni.
Miercuri, 02.03.2011, 00:00
Gondolierul Giurgeniului a venit la Neatza si a incercat sa ii convinga pe Razvan si Dani sa mearga in Turul Giurgeniului.
Inotul pentru bebelusi, singura activitate care le confera independenta completa, mai ales inainte de a putea merge singuri sau de a se tari in patru labute
Cautari disperate aseara pe malul raului Somes, in judetul Maramures. Pompieri, medici SMURD, politisti si oameni din zona au incercat sa dea de urma unei femei de 42 ani care s-ar fi aruncat in apele reci ale riului. Salvatorii au cautat-o pe femeie...
Marti, 15.02.2011, 06:11
Pescuitul in ziua libera s-a incheiat cu o aventura de toata frumusetea pentru doi barbati din Bucuresti. Gheata s-a crapat sub greutatea lor si putin a lipsit ca barbatii sa nu piara sub sloiuri. Scafandrii au reusit sa ii scoata la timp.
Sambata, 12.02.2011, 19:25
Filmulet incantator trimis de un telespectator la adresa [email protected].
Vineri, 11.02.2011, 13:54
Vecina Roxana Popescu la Neatza il spala pe cap pe Varu din Giurgeni
Razvan la Neatza raspunde la intrebarea unui telespectator legat de apa minerala.
Mircea Badea comenteaza stirea cu decizia Statului de a nu-i mai ajuta pe cei afectati de viituri dupa avertizarea hidrologilor de inundatii in nordul, centrul si estul Romaniei.
Luni, 07.02.2011, 10:03
Te-ai culcat inainte de miezul noptii, ai dormit tun noua ore, la trezire ai facut si o scurta gimnastica de inviorare si, cu toate astea, te simti de parca ai fi taiat lemne toata noatea? N-ai pic de vlaga si simti ca iti pica fruntea pe tastatura? Ei, bine, exista o explicatie.
Luni, 07.02.2011, 00:00
Remediile homeopate nu sunt altceva decat apa cu zahar. O spune un grup de sceptici. Ei cred ca eficacitatea homeopatiei nu poate fi dovedita stiintific si cer ca pacientii sa fie informati inainte sa li se prescrie remedii homeopate. Au si protestat...
Sambata, 05.02.2011, 19:55
Razvan la Neatza lanseaza intrebarea lui Bogdan: “De ce 80% din izvoare izvoresc din muntii?"
Doua femei au aterizat, ieri, cu masina in Dambovita. Cea care era la volan a pierdut controlul bolidului cand a intrat pe o portiune cu gheata. Dupa ce s-a invartit in aer de cateva ori, masina a sarit de pe sosea direct in apa inghetata.
Joi, 03.02.2011, 06:23
Multi parinti au probleme si nu stiu ce sa faca, atunci cand vine vorba de prima baie a copilului lor. De fapt, chiar daca aveti impresia ca acest proces este unul complicat, veti vedea pe parcurs ca nu este atat de greu precum pare. Este putin mai dificil la inceput, cand trebuie sa acordati o atentie marita tuturor elementelor, dar pe masura ce va obisnuiti, baia va deveni o placere atat pentru voi, cat si pentru copil.
Joi, 03.02.2011, 00:00
Doua femei au avut parte de un dus extrem de rece, dupa ce au aterizat, ieri, cu masina in Dambovita. Cea care era la volan a pierdut controlul bolidului cand a intrat pe o portiune cu gheata. Dupa ce s-a invartit in aer de cateva ori, masina a sarit de pe sosea direct in apa inghetata.
Joi, 03.02.2011, 00:00
Vi s-a tot intamplat sa tineti diete pentru a pierde din greutate si nu vedeti schimbari prea mari? Cele 7 trucuri de mai jos va vor da niste idei cu privire la ce este indicat si ce nu, cand vine vorba de un regim sanatos de viata.
Luni, 31.01.2011, 00:00
Romanii au umor... sau asteptari prea mari. Agentia Nationala pentru Protectia Consumatorului (ANPC) primeste anual mii de reclamatii, care mai de care mai ciudate. La Harghita, de exemplu, o femeie a reclamat faptul ca, dupa ce bea apa de la robinet si se urca la volan, nu mai poate frana. Ea cerea analiza unei probe de apa.
Vineri, 28.01.2011, 00:00
Chiar daca nu-ti este sete, poti fi deshidratat cronic fara sa realizezi. Se stie ca sunt milioane de barbati care nu beau destula apa pe zi, iar acest lucru poate influenta negativ sistemul imunitar, nivelul zilnic de energie si procesul de ardere a grasimilor.
Marti, 25.01.2011, 00:00
Activitatea seismica s-a accelerat in nord-estul Africii, iar continentul risca sa se scindeze intr-o miscare lenta. Cercetatorii sustin ca lava din regiunea unde au aparut fisurile seamana cu magma intalnita in mod normal pe fundul marii - si ca apa va acoperi in cele din urma desertul actual, scrie publicatia germana Der Spiegel.
Vineri, 21.01.2011, 00:00
Patru pescari din Noua Zeelanda au trait o aventura de care s-ar fi lipsit bucurosi, cand au incercat sa revina, cu vasul lor in port, pe o mare foarte agitata. Desi erau avertizati asupra pericolului, barbatii, nerabdatori sa revina acasa, au riscat...
Joi, 20.01.2011, 06:30
Razvan la Neatza ne spune un banc pentru o dimineata mai vesela
Razvan ne povesteste cum stie copilul lui mai mic sa spuna caine in engleza
Imagini incredibile filmate la Brisbane, orasul cel mai afectat de inundatiile din Australia. Un iaht s-a scufundat cu tot cu capitanul sau, sub privirile inmarmurite ale oamenilor de pe mal. Ambarcatiunea, avariata de resturile aduse de viitura, s-a...
Marti, 18.01.2011, 06:32
Trei dintre cele mai mari vase de croaziera din lume Queen Mary II, Queen Elizabeth si Queen Victoria s-au intalnit, azi noapte la New York. Armatorii au organizat un grandios spectacol de artificii pentru a marca momentul.
Vineri, 14.01.2011, 09:38
Daca e Corneliu Vadim Tudor, sigur nu e plictiseala. Urmarit penal pentru ca s-a opus evacuarii sediului PRM, europarlamentarul trateaza pe ton de gluma acuzatiile de ultraj si nerespectarea unei hotariri judecatoresti. Chemat astazi la Parchetul...
Marti, 11.01.2011, 19:38
Daca vreti sa va relaxati cateva zile intr-o statiune balneara dar stati cam prost cu banii, acum e momentul sa va faceti bagajele. Prin programul "O saptamana de refacere" sau "Refacere in Baile Felix" va puteti incarca bateriile la preturi de criza
Marti, 11.01.2011, 13:40
Mircea Badea despre zecile de oameni care scormonit dupa mancare si orice ar fi bun de vandut, in groapa cu saramura adanca de 16 metri provocata de surparea din Ocna Mures.
Luni, 10.01.2011, 10:31
Inundatii de amploare in intreaga lume. In Germania, cel putin un om si-a pierdut viata dupa ce raurile din vestul tarii s-au revarsat, in urma topirii zapezilor. Iar oficialitatile din Australia abia mai fac fata dezastrului care a cuprins mai multe...
Luni, 10.01.2011, 09:56
Apa de pe Luna a fost adusa de cometele care au cazut pe acest satelit al Terrei la scurt timp dupa formarea sa, arata un studiu publicat in revista Nature Geoscience. Cercetatorii americani au dedus ca apa lunara provine din trei surse potentiale: manta - situata sub scoarta lunara, protoni - adusi de vanturile solare si comete.
Luni, 10.01.2011, 00:00
Apa de pe Luna a fost adusa de comete, care au cazut pe acest satelit al Terrei la scurt timp dupa formarea sa, arata un studiu publicat in revista Nature Geoscience. Cercetatorii americani au dedus ca apa lunara provine din trei surse potentiale: manta - situata sub scoarta lunara, protoni - adusi de vanturile solare si comete.
Luni, 10.01.2011, 00:00