20 de copii s-au răsturnat ieri, cu barca în care se aflau, în apele Dunării. Totul s-a întâmplat în municipiul Orşova din Mehedinţi, în cadrul competiţiei sportive"Festivalul Bărcile Dragon", iar cel mai probabil o manevră greşită a dus...
Luni, 21.10.2019, 07:38
Un elan neastâmpărat i-a terorizat pe americani! După ce s-a plimbat pe o autostradă şi a vrut să se caţere pe o maşină parcată, s-a gândit că nu ar fi rău să se relaxeze în piscina unei case. Şi chiar asta a făcut, spre disperarea...
Joi, 03.10.2019, 16:39
Cea mai ieftină apă îmbuteliată din magazine, apa de masă, adică luată direct de la robinet şi pusă în sticlă, s-ar putea scumpi cu 10 procente. Este avertismentul producătorilor, nemulţumiţi că, asemenea altor comercianţi din domeniu,...
Luni, 30.09.2019, 07:58
Ultimul weekend din septembrie a adus căldura verii. Au fost 30 de grade în sudul ţării. Şi la mare, apa perfectă pentru o baie ca-n plin sezon. Cherhanalele au fost din nou pline de turişti. Mulţi au făcut un drum până pe litoral doar...
Duminica, 29.09.2019, 19:17
Agricultorii spun că mii de hectare de rapiţă sunt compromise. Paguba este însă şi mai mare pentru că utilajele s-au stricat în pământul tare ca betonul. Meteorologii anunţă ploi, dar pentru rapiţă e mult prea târziu, spun agricultorii....
Joi, 26.09.2019, 19:26
Cătălin Oprişan, redactorul şef de la a1.ro, a prezentat la rubrica "Smiley News", de la "Neatza cu Răzvan și Dani", un câine care se bălăcește în apă.
Inovaţie spectaculoasă în judeţul Bihor. Pentru ca apele Crişului Repede să nu mai fie pline cu peturi şi gunoaie, doi tineri orădeni au realizat primul sistem de colectare automată a deșeurilor de pe ape curgătoare.
Sambata, 21.09.2019, 10:03
Imagini revoltătoare au fost surprinse la Spitalul Județean din Constanța, unde pe secția de Psihiatrie există toalete insalubre și tavane din care picură apa.
Vineri, 20.09.2019, 08:15
O pisică din Statele Unite a devenit faimoasă pe Internet după ce a arătat oamenilor că nu se teme de apă! Mai mult decât atât, felina pare chiar pasionată de înot. Ori de câte ori are ocazia se plimbă cu stăpânul ei pe plajă şi se...
Miercuri, 18.09.2019, 16:58
Cătălin Oprişan, redactorul şef de la a1.ro, a prezentat la rubrica "Smiley News", de la "Neatza cu Răzvan și Dani", un nou clip amuzant.
Sud-estul Spaniei este afectat de cele mai grave inundaţii din istorie. În Murcia, Valencia, Almeria şi Alicante parcă a lovit potopul. Cel puţin cinci oameni au murit, iar 3.500 au fost evacuaţi după ce ploile torenţiale au transformat străzile în râuri.
Sambata, 14.09.2019, 10:00
Sud-estul Spaniei este afectat de cele mai grave inundaţii din istorie. În Murcia, Valencia, Almeria şi Alicante parcă a lovit potopul. Cel puţin cinci oameni au murit, iar 3.500 au fost evacuaţi după ce ploile torenţiale au transformat...
Sambata, 14.09.2019, 09:44
În Murcia, Valencia, Almeria şi Alicante parcă a lovit potopul. Cel puţin patru oameni au murit, iar 3.500 au fost evacuaţi după ce ploaia a umflat râurile, a transformat străzile în torente şi a închis mai multe aeroporturi regionale. În...
Vineri, 13.09.2019, 19:42
Una dintre minunile naturii, Lacul Sărat din Brăila, celebru pentru nămolul său, spun specialiştii, riscă să rămână doar o amintire dacă nu se iau măsuri. Din cauza secetei, nivelul apei scade de la o zi la alta. Mai mult de jumătate din...
Vineri, 13.09.2019, 16:22
Situaţie complicată la Vaslui! Oamenii susţin că apa de la robinet este cancerigenă şi - culmea - varianta este susţinută de unele autorităţi locale. Argumentul forte este că apa ajunge în casele oamenilor prin nişte conducte făcute din azbest, deşi acest material a fost interzis prin lege.
Joi, 12.09.2019, 17:29
Situaţie complicată la Vaslui! Oamenii susţin că apa de la robinet este cancerigenă şi - culmea - varianta este susţinută de unele autorităţi locale. Argumentul forte este că apa ajunge în casele oamenilor prin nişte conducte făcute din...
Joi, 12.09.2019, 16:25
RADET anunţă că, din 23 septembrie, va începe încărcarea cu apă a instalaţiilor de alimentare cu energie termică, pentru pregătirea pentru sezonul rece. Astfel, consumatorii sunt rugaţi să finalizeze lucrările la instalaţiile din imobile, pentru a evita producerea de inundaţii în locuinţe după umplerea instalaţiei de termoficare.
Marti, 10.09.2019, 15:22
Avem cei mai mulţi proprietari de locuinţe din Europa, dar suntem printre ultimii atunci când trebuie să achităm facturile la apă, gaze sau căldură. Din cele şapte milioane de gospodării din ţara noastră, peste un milion nu şi-au plătit...
Marti, 10.09.2019, 12:26
Dani Oțil lansează o provocare pentru Jo, Aniri și Diana Stejereanu. Cine știe răspunsurile la întrebările de cultură generală nu vor ajunge în piscină.
Poluarea din oceane este extrem de distructivă pentru întreaga natură umană. Conform unor cercetări recente este posibil ca în anul 2050 să existe în oceane mai mult plastic decât pește și alte vietăți marine. Din acest motiv există multe persoane care lucrează pentru a genera soluții la această problemă.
Joi, 05.09.2019, 10:51
I se spune Lacul de Smarald şi este cel mai bine păstrat secret din Apuseni. Descoperim astăzi o întindere de apă de un verde fascinant, înconjurată de păduri, unde turişti din toată lumea găsesc liniştea absolută. Mai ales toamna, când arborii au zeci de nuanţe ruginii.
Sambata, 31.08.2019, 20:09
I se spune Lacul de Smarald şi este cel mai bine păstrat secret din Apuseni. Descoperim astăzi o întindere de apă de un verde fascinant, înconjurată de păduri, unde turişti din toată lumea găsesc liniştea absolută. Mai ales toamna, când...
Sambata, 31.08.2019, 19:33
Capitala sporturilor pe apă este în aceste zile la Tulcea. Şi nu doar pentru farmecul Dunării, ci şi pentru Festivalul Internaţional al Bărcilor cu Vâsle, promovat de îndrăgitul Ivan Patzaichin. Evenimentul îşi doreşte, printre altele,...
Sambata, 31.08.2019, 09:01
E vinerea neagră pe litoral. Trei oameni au murit şi alţi trei au fost la un pas de înec, în marea agitată. În Mamaia, patru prieteni au fost scoşi din valuri după o misiune dramatică ce a ţinut cu sufletul la gură zeci de martori....
Vineri, 30.08.2019, 19:07
Stand Up Paddle este un sport în care ai nevoie de doar o placă, de o vâslă şi, obligatoriu, de mult echilibru. Şi dacă pentru alte sporturi nautice, valurile sunt o condiţie esenţială, în acest caz. o mare liniştită este ideală. Zeci de...
Luni, 26.08.2019, 12:41
Au crezut că s-au mutat în locuinţa mult visată dar casa lor a început curând să semene cu un vis urât. Sute de braşoveni care şi-au cumpărat apartamente într-un complex rezidenţial nou se spală cu apă plină de nisip şi reziduuri iar mâncarea se găteşte la butelie pentru că blocurile nu au fost racordate încă la gaze. Până şi curentul electric merge cu porţia.
Vineri, 23.08.2019, 19:08
Au crezut că s-au mutat în locuinţa mult visată dar casa lor a început curând să semene cu un vis urât. Sute de braşoveni care şi-au cumpărat apartamente într-un complex rezidenţial nou se spală cu apă plină de nisip şi reziduuri iar...
Vineri, 23.08.2019, 16:25
Lumea se confruntă cu o criză invizibilă a calităţii apei care diminuează cu o treime posibila creştere economică în zonele puternic poluate şi ameninţă bunăstarea oamenilor şi a mediului, se afirmă într-un raport al Băncii Mondiale.
Joi, 22.08.2019, 13:25
Vacanţa pe litoralul românesc nu trebuie să se rezume la plajă, înotat în mare, mers în cluburi şi restaurante! O variantă ar fi învăţarea de sporturi extreme, care pot fi practicate doar pe apă. Cum ar fi sailingul. Mai nou, turiştii...
Luni, 19.08.2019, 16:51
Femeile știu o serie de trucuri în materie de machiaj chiar dacă se află la mare, pe plajă. Există unele produse rezistente la apă.
Vineri, 16.08.2019, 12:39
Femeile știu o serie de trucuri în materie de machiaj chiar dacă se află la mare, pe plajă. Există unele produse rezistente la apă.
Vineri, 16.08.2019, 12:29
Atunci cand nu îţi place un cadou cum procedezi pentru a scăpa cat mai repede de el? Dacă nu aveţi o strategie care funcţionează, vă spunem noi una! Se pare că un bărbat din India s-a hotarat să îşi arunce bolidul de zeci de mii de dolari...
Marti, 13.08.2019, 20:14
Concurenții au parte de o nouă sarcină. Aceștia trebuie să scoată cu gura niște ouă dintr-un bol cu apă.
Joi, 08.08.2019, 21:23
Distracția este la ea acasă. Cristi, Valentin, Alexandra și Simona se udă reciproc.
Miercuri, 07.08.2019, 20:36
Ploile torenţiale provoacă alunecări de teren şi în Dâmboviţa. Mai bine de jumătate din comuna Vârfuri, este în pericol de izolare, după ce un drum principal s-a surpat!
Marti, 06.08.2019, 13:42
Iată care sunt măsurile de prim ajutor şi cum se acţionează corect în caz de înec!
Luni, 05.08.2019, 10:18
Concediul de vară petrecut pe șezlonguri, la plajă, nu pare să mai fie suficient pentru a-i mulţumi pe turiştii dornici de distracţie. Mai nou, la modă sunt petrecerile tematice la piscină. În Băile Felix, oamenii s-au îngrămădit în...
Luni, 05.08.2019, 08:38
Stand Up Paddling este sportul nautic cu cea mai rapidă dezvoltare din ultimii ani. Nu necesită o pregătire specială şi poate fi practicat de către oricine
Duminica, 04.08.2019, 11:26
Iubiţi natura şi căutaţi locuri speciale în care să va bucuraţi de o zi de neuitat. Ei bine, va propunem o destinaţie pe care puţini o cunosc, dar care, cu siguranţă, va va uimi cu frumuseţea ei. Este vorba despre Cheilei Măzii din...
Sambata, 03.08.2019, 09:30
Tragedie în judeţul Neamţ, acolo unde o fetiţă de opt ani a intrat să se scalde în apele Moldovei şi nu a mai ieşit. În ajutor i-a sărit imediat verişoara. Copila a încercat să o salveze, dar era cât pe ce să se înece şi ea. A avut noroc cu un pescar care a reuşit să o ducă în siguranţă la mal.Chemaţi de urgenţă, pompierii au căutat-o pe fetiţa de opt ani pană la lăsarea întunericului. Vor relua operaţiunea în această dimineaţă.
Sambata, 03.08.2019, 09:16
În ajutor i-a sărit imediat verişoara. Copila a încercat să o salveze, dar era cât pe ce să se înece şi ea. A avut noroc cu un pescar care a reuşit să o ducă în siguranţă la mal. Chemaţi de urgenţă, pompierii au căutat-o pe fetiţa...
Sambata, 03.08.2019, 08:24
Super-Pâmântul este situat la 31 de ani lumină de Terra şi orbitează o stea cu 40% mai rece decât Soarele. Exoplaneta GJ 357d, aşa cum a fost numită, primeşte aceaşi cantitate de energie solară de la stea precum primeşte Marte de la Soare....
Sambata, 03.08.2019, 08:18
Din cauza ploilor din ultimele zile, un perete al construcţiei dă semne că va ceda. 1,3 milioane de tone de apă ar putea să se reverse peste case. În faţa pericolului iminent, autorităţile au dat ordin de evacuare. Cine nu se supune riscă să...
Vineri, 02.08.2019, 19:54
Iată cum poți economisi până la 20% din facturile de încălzire și electricitate
Vineri, 02.08.2019, 19:52
Premieră la Iaşi, unde - pentru prima dată în Moldova - este prezentată o expoziţie de fotografie într-o piscină! Exact, aţi înţeles bine. Fotografiile care îi înfăţişează pe actorii Teatrul Naţional din Bucureşti sunt expuse sub...
Vineri, 02.08.2019, 16:28
Acoperişul blocului care a fost renovat de o firmă din Ilfov şi pentru care oamenii au plătit 18 mii de lei a cedat. În timp ce, administratorul nu le mai răspunde oamenilor la telefon, apartamentele în care au trăit o viaţă, se distrug de la...
Vineri, 02.08.2019, 16:11
A fost cod portocaliu de ploi torenţile grindină şi vijelii în această dimineaţă în Braşov! Mai multe străzi din oraş au fost inundate, după ce sistemul de canalizare a cedat. A fost nevoie de intervenţia pompierilor pentru ca traficul să...
Joi, 01.08.2019, 16:19
Sporturile de apă și accidentările. Sfat: Să practicaţi sporturile de plajă fără niciun fel de încălţăminte în picioare
Marti, 30.07.2019, 12:20
Imagini incendiare, în direct, la Star Matinal. Natalia Mateuț și Mircea Eremia au dans senzual în ploaie, pe o superbă melodie de dragoste ce aparține lui Pepe, apoi s-au aruncat îmbrăcați în piscină.
Luni, 29.07.2019, 10:26