Antena Căutare

Articole despre armani

Când se lasă pandemia peste lume, nu mai contează ce ai, ci ceea ce ești. O lecție de umanitate și stil de la bătrânul Armani

Când se lasă pandemia peste lume, nu mai contează ce ai, ci ceea ce ești. O lecție de umanitate și stil de la bătrânul Armani

Acum un an, Giorgio Armani a fost surprins de un trecător la Milano, în timp ce aranja hainele pe un manechin, într-o vitrină de-a unui magazin de-al său.

Luni, 30.03.2020, 20:39
Coronavirus în Italia. Armani va produce combinezoane medicale

Coronavirus în Italia. Armani va produce combinezoane medicale

Creatorul Giorgio Armani a anunţat, joi, că fabricile sale italiene vor produce de acum combinezoane de protecţie destinate "personalului medical angajat în lupta " contra pandemiei de coronavirus, potrivit AFP.

Joi, 26.03.2020, 20:42
Milano, capitala modei a găzduit prezentări ale câtorva dintre cele mai mari case de modă ale lumii

Milano, capitala modei a găzduit prezentări ale câtorva dintre cele mai mari case de modă ale lumii

Creaţii Versace, Armani, Dolce Gabanna, dar şi ţinute semnate de Angela Missoni sau John Richmond au putut fi admirate pe podium, la Milano. Toate, destinate bărbaţilor. Cu ce piese vestimentare s-au întrecut pe podium mai marii modei, vedem...

Luni, 17.06.2019, 07:55
Armani și Prada dau tonul noilor tendințe în modă

Armani și Prada dau tonul noilor tendințe în modă

Armani şi Prada dau startul noilor tendinţe pentru primăvara anului 2019! Noile colecţii - prezentate la Săptămâna Modei din Milano - vin în întâmpinarea bărbaţilor cu nişte propuneri îndrăzneţe: blazere provocatoare, veste din piele...

Marti, 19.06.2018, 17:02
Uniforme Armani la o şcoală primară de stat din Tokyo

Uniforme Armani la o şcoală primară de stat din Tokyo

O şcoală primară de stat din Tokyo a devenit ţinta unor critici aprinse, după ce a adoptat noi uniforme pentru elevi, create de celebra casă de mode Armani. Problema nu este aspectul, ci preţul costumelor, pe măsura renumitului brand italian.

Sambata, 10.02.2018, 08:56
Giorgio Armani are acasă tablouri de o valoare inestimabilă. Așa arată casa celebrului designer

Giorgio Armani are acasă tablouri de o valoare inestimabilă. Așa arată casa celebrului designer

Celebrul designer Giorgio Armani locuiește într-o vilă de lux. Artistul deține numeroase iahturi de lux, dar și tablouri de o valoarea inestimabilă

Joi, 14.12.2017, 12:31
Armani renunță la blănurile naturale

Armani renunță la blănurile naturale

Grupul Armani a anuntat ca nu va mai folosi blana pentru colectiile sale. Brandul italian a facut o intelegere cu doua organizatii care lupta impotriva folosirii blanurilor naturale in moda, iar acum se alatura unor firme precum Hugo Boss, H&M sau...

Joi, 24.03.2016, 07:48
Armani a adus o notă de prospeţime la săptămâna modei de la Milano

Armani a adus o notă de prospeţime la săptămâna modei de la Milano

Designerul veteran supranumit King Georgio a readus strălucirea prin rochiile de seară cu paiete şi jachete elegante. Dulap de sezon funcţional,asta a fost ideea originală a designerului. Ţinutele au fost compuse atât din piese de zi cât şi de...

Sambata, 27.02.2016, 08:57
Adrian Cristea, pe urmele lui Armani

Adrian Cristea, pe urmele lui Armani

Adrian Cristea a lăsat-o mai moale cu fotbalul şi s-a apucat de modă. Prinţul lansează o nouă colecţie de costume bărbăteşti

Joi, 17.07.2014, 21:27
Fiesta Armani la săptămâna modei de la Paris

Fiesta Armani la săptămâna modei de la Paris

S-a dat startul fiestei spaniole în oraşul luminii, la săptămâna modei de la Paris. Giorgio Armani şi-a prezentat ultimele creaţii insprirate din moda spaniolă, în faţa unui public select.

Miercuri, 09.07.2014, 16:46
Bucatarul care a gatit pentru Armani, la “Top Chef”: “Gatitul pentru mine este o arta”

Bucatarul care a gatit pentru Armani, la “Top Chef”: “Gatitul pentru mine este o arta”

Noul sezon al celui mai savuros concurs culinar, “Top Chef”, va incepe luni, 21 octombrie, de la ora 20:30, la Antena 1. Concurentii din acest an au povesti pe masura experientelor gastronomice traite in cele mai luxoase si bine cotate restaurante din lume.

Joi, 17.10.2013, 10:39
Imaginea pe care o vezi numai la noi în ţară. Românii au ajuns să pună firma şi pe garduri sau morminte

Imaginea pe care o vezi numai la noi în ţară. Românii au ajuns să pună firma şi pe garduri sau morminte

Românul şi luxul sunt fraţi până la moarte şi, mai nou, dincolo de ea. Hainele cât mai vizibil branduite şi ceasurile cu diamante par să treacă pe plan secunde. Acum sunt la modă gardurile cu model Versace. Se găsesc oriunde şi sunt...

Miercuri, 28.08.2013, 08:53
FRF le interzice fotbalistilor sa vorbeasca despre scandalul hainelor Armani, furate din Italia

FRF le interzice fotbalistilor sa vorbeasca despre scandalul hainelor Armani, furate din Italia

Conducerea Federatie de Fotbal le interzice fotbalistilor sa vorbeasca despre scandalul hainelor Armani, furate din Italia. Sacourile de lux, sustrase de trei romani in Verona, urmau sa ajunga la mai multi fotbalisti de top, fermecati de haine...

Miercuri, 30.01.2013, 07:57
Trei romani au furat haine Armani in valoare de doua milioane de euro

Trei romani au furat haine Armani in valoare de doua milioane de euro

Reprezentanti de seama ai casei de moda Armani au venit astazi in Romania sa-si recupereze haine in valoare de aproape doua milioane de euro. Acestea au fost furate de trei romani, dintr-un depozit din Verona, in luna decembrie. Italienii au fost escortati la sediul Politiei Romane si s-au pus pe numarat.

Luni, 28.01.2013, 13:17
Jaf la Armani - Trei romani au furat haine de 2 milioane de euro

Jaf la Armani - Trei romani au furat haine de 2 milioane de euro

Reprezentanti de seama ai Casei de moda Armani au venit astazi in Romania. Nu vor sa deschida vreun magazin pe Calea Victoriei. Vor sa-si recupereze haine in valoare de aproape 2 milioane de euro pe care trei romani le-au furau cu mult tupeu dintr-un...

Luni, 28.01.2013, 13:00
Casele de moda Valentino, Elie Saab si Armani si-au prezentat colectiile haute-couture 2013

Casele de moda Valentino, Elie Saab si Armani si-au prezentat colectiile haute-couture 2013

Pentru cei consacrati deja in domeniu, este o saptamana de vis. Saptamana Modei de la Paris. Trei prezentari de exceptie au starnit rumoare. Valentino, Elie Saab si Armani si-au prezentat colectiile haute-couture 2013. Si cu asta am spus totul.

Joi, 24.01.2013, 19:12
Valentino, Elie Saab si Armani si-au prezentat colectiile haute-couture 2013

Joi, 24.01.2013, 16:50
Oreste, despre prezenta la Cannes: "A fost ca un spa sufletesc!"

Oreste, despre prezenta la Cannes: "A fost ca un spa sufletesc!"

Invitat la Agentul Vip, Oreste a vorbit despre experienta traita la Cannes. Prezent week-end-ul trecut la un eveniment caritabil, la Cannes, moderatorul emisiunii "Codul lui Oreste", de la Antena 2, a cunoscut cu aceasta ocazie mari vedete internationale.

Vineri, 25.05.2012, 00:00
Costume Armani pentru sportivii Italiei la Olimpiada

Costume Armani pentru sportivii Italiei la Olimpiada

La Milano a fost prezentata, ieri, uniforma oficiala a echipei Italiei la Jocurile Olimpice de la Londra. Costumele si accesoriile poarta o semnatura prestigioasa: Giorgio Armani. Stilistul s-a declarat onorat ca a fost desemnat in acest scop si le-a...

Vineri, 11.05.2012, 07:33
VIDEO! Costume Armani pentru sportivii din Italia

VIDEO! Costume Armani pentru sportivii din Italia

Designerul Giorgio Armani a fost desemnat sa creeze uniformele oficiale ale echipei italiene pentru Jocurile Olimpice din aceasta vara.

Vineri, 11.05.2012, 00:00
VIDEO! Rihanna, cu poponetul la vedere pentru Armani!

VIDEO! Rihanna, cu poponetul la vedere pentru Armani!

Ultimul spot marca Armani, cu Rihanna in rol principal, a depasit orice asteptari!

Sambata, 10.03.2012, 00:00
VIDEO! Megan Fox, sexy intr-o reclama pentru Armani

VIDEO! Megan Fox, sexy intr-o reclama pentru Armani

Megan Fox arata ca o frumusete a anilor '50 intr-o noua reclama plina de farmec pentru Armani Beauty, scrie Huffington Post.

Marti, 15.11.2011, 00:00
Armani si Dior folosesc in creatiile lor nasturi romanesti

Armani si Dior folosesc in creatiile lor nasturi romanesti

Ce ar putea avea in comun case de moda precum Armani si Dior si o mica firma din Arad? Ei bine, nasturii, informeaza Mediafax.

Duminica, 02.10.2011, 00:00
VIDEO! Creatii romanesti la Saptamana Modei de la Milano

VIDEO! Creatii romanesti la Saptamana Modei de la Milano

Trei tineri designeri vestimentari din Romania au reusit sa-si prezinte creatiile la Milano, de pe picior de egalitate cu branduri internationale deja consacrate.

Luni, 26.09.2011, 00:00
Rihanna este noua imagine Armani

Rihanna este noua imagine Armani

Megan Fox nu va mai fi imaginea Armani, compania preferand-o pe Rihanna in locul modelului. Cantareata va aparea in campanile Emporio Armani Underwear pentru lenjerie intima si Armani Jeans, colectiile toamna - iarna 2011-2012, anunta Vogue.

Marti, 12.07.2011, 00:00
Fetita de cinci ani a lui Tom Cruise, pe locul 21 in lume ca stil vestimentar

Fetita de cinci ani a lui Tom Cruise, pe locul 21 in lume ca stil vestimentar

Suri Cruise, odrasla de doar cinci anisori a lui Tom Cruise si Katie Holmes, a fost clasificata de revista Glamour ca si " a 21-a cea mai bine imbracata femeie din lume", avand "cea mai ravnita garderoba de la Hollywood", relateaza The Sun.

Joi, 05.05.2011, 00:00
VIDEO! Megan Fox, in lenjerie intima pentru Armani

VIDEO! Megan Fox, in lenjerie intima pentru Armani

Este deja cunocut faptul ca seducatoarea Megan Fox este deja imaginea Armani,a tat pentru lenjerie intima, cat si pentru jeansi.

Vineri, 25.02.2011, 00:00
FOTO! Catrinel Menghia, pictorial super-sexy pentru Valisere

FOTO! Catrinel Menghia, pictorial super-sexy pentru Valisere

Fotomodelul roman a pozat pentru catalogul companiei de lenjerie Valisere, una din cele mai mari din Italia.

Marti, 07.12.2010, 00:00
Armani si-a deschis magazin online in China

Armani si-a deschis magazin online in China

Designerul italian Giorgio Armani a anuntat, pe 26 noiembrie, lansarea unui magazin online Emporio Armani in China (emporioarmani.cn), fiind prima casa de moda care a facut acest lucru pe piata chineza, care a devenit motorul cresterii acestui sector.

Duminica, 28.11.2010, 00:00
Hilary Swank, in rosu la gala Hollywood Awards

Hilary Swank, in rosu la gala Hollywood Awards

Hilary Swank a fost una din prezentele remarcate de designeri la cea de-a 14-a editie a galei premiilor Hollywood

Marti, 26.10.2010, 00:00
FOTO! Megan Fox, extrem de sexy in noul video Armani

FOTO! Megan Fox, extrem de sexy in noul video Armani

Cea mai noua reclama de la Armani o are in centrul atentiei pe Megan Fox, la fel de sexy ca intotdeauna.

Joi, 16.09.2010, 00:00
VIDEO! Vezi cele mai frumoase creatii de seara, direct de pe podiumul parizian

VIDEO! Vezi cele mai frumoase creatii de seara, direct de pe podiumul parizian

Noile tendinte in moda se stabilesc in aceasta saptamana la Paris. Designeri renumiti din toate colturile lumii s-au reunit pentru Saptamana Modei iar spectacolul oferit a fost unul de exceptie.

Joi, 08.07.2010, 00:00
Top 10 parfumuri de vara pentru fete

Top 10 parfumuri de vara pentru fete

Se apropie vara si parca nu mai poti merge la plimbare cu prietenele sau la intalnire cu iubitul purtand acelasi parfum de iarna. Notele grele de lemn si mosc trebuiesc inlocuite cu unele fresh, citrice si florale potrivite sezonului.

Sambata, 15.05.2010, 00:00
Hotel Armani

Hotel Armani

A fost deschis primul hotel Armani. Acesta ocupa sase etaje ale turnului Burj Khalifa, cea mai inalta cladire de pe planeta. Decoratiile interioare au fost concepute de creatorul de moda Giorgio Armani si executate sub supravegherea sa. Cele mai scumpe...

Miercuri, 28.04.2010, 19:32
Lux: Primul hotel Armani s-a deschis in Dubai

Lux: Primul hotel Armani s-a deschis in Dubai

A fost deschis primul hotel Armani. Acesta ocupa sase etaje ale turnului Burj Khalifa, cea mai inalta cladire de pe planeta, situata in Dubai.

Miercuri, 28.04.2010, 00:00
Hilary Swank a facut furori pe covorul rosu

Hilary Swank a facut furori pe covorul rosu

Hilary Swank a avut cea mai decoltata rochie de pe covorul rosu. O alta tinuta la fel de "generoasa" a fost cea a Vanessei Hudgens.

Luni, 08.03.2010, 00:00
Ronaldo a pozat in Armani!

Ronaldo a pozat in Armani!

Cristiano Ronaldo a pozat in lenjerie intima pentru Armani. Portughezul a pus astfel capat erei Beckham pentru celebra casa de moda. Si Victoria a iesit din peisaj. Ea a fost inlocuita de actrita, Megan Fox.

Miercuri, 13.01.2010, 21:15

Ultimele știri

x