La 20 de ani de la vizita istorică a Papei Ioan Paul al II-lea, Papa Francisc a început vineri o vizită apostolică în România, Bucureştiul constituind prima etapă a celor trei zile destinate țării noastre.
Luni, 03.06.2019, 12:30
Inovațiile din zona automatizării și inteligenței artificiale sunt definitorii pentru viitorul a milioane de job-uri din industrii tot mai diverse.
Luni, 03.06.2019, 12:06
Imagini de arhivă cu bisericile ortodoxe demolate în Bucureşti în perioada 1977-1987 vor fi expuse la Biblioteca Academiei Române în perioada 5 - 28 iunie.
Luni, 03.06.2019, 11:57
De 30 de ore, Sfântul Părinte îi uneşte pe români în credinţă. Alături de el, am trăit miracole şi ne-am luminat inimile, chiar şi când furtunile au întunecat cerul. În mijlocul Capitalei, nici ploaia torenţială nu ne-a stins bucuria.
Sambata, 01.06.2019, 19:46Papa Francisc a ajuns în România. Suveranul Pontif a transmis un mesaj jurnaliștilor români cu care a zburat de la Roma.
Vineri, 31.05.2019, 11:23
Aplicaţia WAZE a creat un eveniment dedicat vizitei Papei Francisc, arătând restricţiile de trafic impuse, vineri, în zona centrală a Capitalei şi indicând rutele ocolitoare pe care şoferii le pot folosi.
Vineri, 31.05.2019, 11:21Papa Francisc a ajuns în România! Avionul companiei Alitalia, ce l-a adus pe Suveranul Pontif din Roma, a aterizat pe Aeroportul Otopeni. Zeci de elevi catolici din școlile catolice din țară, dar și oameni simpli îl așteaptă să facă primii pași pe pământ românesc.
Vineri, 31.05.2019, 11:13
Lucsandra Săndulescu, reporterul informat de la Neatza cu Razvan si Dani, ne prezintă un material cu cele interesante evenimente din weekendul 1-2 iunie 2019.
Lucsandra Săndulescu, reporterul informat de la Neatza cu Razvan si Dani, ne prezintă un material cu cele interesante evenimente din weekendul 1-2 iunie 2019.
Vizita lui Papa Francisc la Bucureşti aduce o mulţime de restricţii de trafic. S-au impus mai multe măsuri de securitate, iar unele şcoli şi grădiniţe vor fi închise. Circulaţia maşinilor va fi interzisă în data de 31 Mai, pe întreg...
Vineri, 31.05.2019, 08:44
Carnavalul absolvenţilor de clasa a 12-a pe străzile Capitalei! Costumaţi în majorete sau vikingi, adolescenţii s-au bucurat de ultima lor zi de elevi. În liceele de prestigiu, parada de absolvire e o tradiţie care se transmite din generaţie...
Joi, 30.05.2019, 19:24
În câteva ore, Capitala intră în stare de alertă pentru vizita istorică a Papei Francisc, unul din cei mai păziţi oameni ai Planetei. Prin locurile pe unde Sfântului Părinte va trece sunt luate măsuri de securitate extreme. Se închid peste...
Miercuri, 29.05.2019, 19:21
Vremea se schimbă drastic în București, în următoarele ore, întrucât meteorologii au emis o avertizare de instabilitate.
Miercuri, 29.05.2019, 16:43
Ambasada Germaniei la Bucureşti a fost, aseară, scena unei prezentări de modă! 14 designeri români şi-au prezentat câte o colecţie-capsulă, creată în memoria lui Karl Lagerfeld.
Miercuri, 29.05.2019, 16:36
Incident dramatic în București, în urmă cu puțin timp, unde un tramvai care circula pe linia 19 a luat foc în timp ce se afla în intersecția de la Dristor.
Miercuri, 29.05.2019, 16:03
Poliţistii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Ilfov au făcut, miercuri, 19 percheziţii domiciliare în Bucureşti şi în judeţele Ilfov şi Brăila, în vederea destructurării a doua grupări infracţionale specializate în contrafacere, evaziune fiscală şi contrabandă. Au fost descoperite două fabrici în care era confecţionată încălţăminte contrafăcută.
Miercuri, 29.05.2019, 11:43
Măsuri de securitate fără precedent în toate locurile pe care le va vizita Papa Francisc. Prima oprire va fi la Bucureşti, unde sunt impuse restricţii de circulaţie şi se închid şcolile şi grădiniţele
Miercuri, 29.05.2019, 09:19
O mamă din București își caută cu disperare fiul care ar fi plecat de acasă. Femeia nu mai știe nimic de el, așa că le-a cerut ajutorul internauților.
Marti, 28.05.2019, 18:15
De la primărie au mers direct la restaurant! Au organizat o petrecere restrânsă într-un local de fiţe din Capitală. Le-au fost alături doar cei mai apropiaţi prieteni, iar cea mai fericită a fost cu siguranţă Otilia Bilionera, care a prins...
Marti, 28.05.2019, 12:59
Magicienii dansului irlandez vin la București. Iubirea și dansul sunt rețeta lor de fericire
Marti, 28.05.2019, 12:52
Alisa Păun, reporter al emisiunii "Neatza cu Răzvan și Dani", a realizat un reportaj de la gala premiilor UCIN 2019.
Invitat la "Neatza cu Răzvan și Dani", David Adrian Ștefan are 13 ani, este din București și cânta de la vârstă de trei ani, a venit să vorbească despre carieră lui muzicală.
Emisiunea Neatza lansează o nouă ediție a concursului “Eu am un superbebe!”. Înscrie-te cu cel puțin o poză amuzantă/specială a bebelușului tău și intră în concursul nostru! Este posibil să primești și o invitație în platou!...
Cel mai scump fotbalist al momentului a lăsat pe toată lumea cu gura căscată la un restaurant de fiţe din Capitală. Răzvan Marin, căci despre el este vorba, le dă clasă tuturor fotbaliştilor. În timp ce majoritatea colegilor săi se...
Marti, 28.05.2019, 08:46
Invitată la "Neatza cu Răzvan și Dani", DJ Layla, lansează piesă "City of Love", compusă de Ana Sîrbu și Radu Sîrbu, fost component al trupei O-Zone.
A fost zi de sărbătoare în familia Lucescu. Cu toţii au petrecut în cinstea mezinei familiei. Răzvan Lucescu şi-a botezat nepoţica, pe Zoe, fiind deja pentru a doua oară în această ipostază de bunic.
Luni, 27.05.2019, 08:30
Preşedintele Camerei Deputatilor, Liviu Dragnea, a ajuns şi el, chiar în aceste momente, la secţia de votare de la Liceul "Jean Monnet".
Duminica, 26.05.2019, 19:29
Tarabele sunt pline de fructe dulci, mari şi cărnoase, dar clienţii sunt sceptici. Deşi le cumpără chiar şi cu 25 de lei kilogramul, nu cred că sunt culese din livezile noastre. O confirmă şi unii pomicultori, care atrag atenţia că...
Duminica, 26.05.2019, 19:22
Patru persoane au fost rănite şi cinci maşini au fost serios avariate după un carambol violent produs aseară în sectorul 2 al Capitalei!
Duminica, 26.05.2019, 14:39
Într-o aşa ipostază, rar este văzut! Nuţu Cămătaru a fost filmat în timp ce dansa de mama focului, pe ritm de manele, la o petrecere organizată într-un local de fiţe din Capitală. Cum l-a văzut, cântăreţul a început să cânte...
Duminica, 26.05.2019, 09:51
Patru persoane au fost rănite şi cinci maşini au fost serios avariate după un carambol violent produs aseară în sectorul 2 al Capitalei. Un tânăr grăbit ar fi intrat pe roşu într-o intersecţie, în viteză, lovind o altă maşină. După...
Duminica, 26.05.2019, 08:43
Românii s-au înghesuit.online ca să prindă un voucher la Rabla pentru electrocasnice. Întreg bugetul programului, de 40 de milioane de lei, s-a epuizat în 12 ore, iar majoritatea cererilor au fost din Bucureşti. Cei mai mulţi vor să îşi...
Sambata, 25.05.2019, 19:39
Peste mai puțin de 12 ore România mergem la vot. 19 milioane de români vor trimite 32 de europarlamentari la Bruxelles și vor răspunde la cele două întrebări ale referendumului inițiat de președintele Klaus Iohannis. Fiecare vot contează,...
Sambata, 25.05.2019, 19:37
Se antrenează zilnic în condiţii extrem de dificile pentru a interveni în cele mai periculoase situaţii. Caii jandarmeriei sunt învăţaţi să nu se sperie de focurile de armă sau chiar să treacă prin foc. Puţini ştiu, însă, că succesul...
Sambata, 25.05.2019, 19:30
Ploile torenţiale care au paralizat Capitala seara trecută au bătut recorduri. Astfel de averse se întâlnesc o dată la o sută de ani, spun specialiştii, care au comparat căderile de apă cu debitele râurilor Olt sau Someş. Ca să vă faceţi...
Sambata, 25.05.2019, 19:06
Sunt vedetele sezonului şi au ajuns să fie un lux pentru toţi românii. Colega mea, Mihaela Torcea, se află chiar acum la Târgul cireşelor.
Sambata, 25.05.2019, 15:34
Bărbatul care în urmă cu mai bine de un an a provocat un accident în Capitală în timp ce conducea drogat şi voia să-şi ucidă soţia a fost găsit mort, vineri seara, în baie!
Sambata, 25.05.2019, 14:12
În Bucureşti şi în localităţile de lângă Capitală, ploile torenţiale au făcut ravagii. Aproape că a turnat într-o oră cât pentru o lună întreagă. Principalele bulevarde şi străzi au fost inundate, iar în unele locuri apa a...
Sambata, 25.05.2019, 07:06
Haosul provocat de ploaie, în Capitală, a fost completat de un incident petrecut la trecerea de cale ferată. Bariera de pe şoseaua Petricani, din zona Dimitrie Pompeiu, s-a blocat, iar şoferii au ridicat-o cu mâna să poată trece. Bariera a...
Vineri, 24.05.2019, 19:09
În Bucureşti şi în localităţile de lângă, ploile torenţiale au făcut ravagii. A plouat într-o oră cât pentru o lună întreagă. În comuna Pantelimon apa a ajuns până la geamurile maşinilor. Iar o staţie de metrou a fost inundată....
Vineri, 24.05.2019, 19:04
Jean Paler ar fi avut din nou probleme și a fost internat într-un spital din Capitală. Actorului, în vârstă de 64 de ani i-a fost montat un defibrilator în luna aprilie, dar acum se simte din nou rău și a ajuns pe perfuzii.
Vineri, 24.05.2019, 14:54
Aura Dajbog, reporter "Neatza cu Răzvan și Dani" , în direct, dintr-o florărie din București, ne arată cum putem să facem un buchet de flori din bujori.
Lucsandra Săndulescu, reporterul informat de la Neatza, prezintă un material cu cele mai tari petreceri din weekendul 25 - 26 mai 2019.
Tamiga și 2Bad, invitați la "Neatza cu Răzvan și Dani", au anunțat cel mai tare Baiaram din România. Festival ce va aduce pe scenă Arenelor Române cei mai iubiți artiști români de la sfârșitul anilor 90' și începutul anilor 2000.
Lucsandra Săndulescu, reporterul informat de la Neatza cu Razvan si Dani, ne prezintă un material cu cele interesante evenimente din weekendul 25 - 26 mai 2019.
Marian Duță, reporter "Neatza cu Răzvan și Dani", în direct, de la Festivalul Mieilor din Parcul Național, ne prezintă delicatesele festivalului.
Antena Stars a intrat în cuibuşorul de nebunii al Biancăi de la Insula Iubirii. Atenţie, urmează imagini care vă pot afecta... finanţele! Considerată a fi una dintre cele mai sexy ispite, Bianca pare să ducă o viață ca de film. Haine multe și scumpe, pantofi, genți și un apartament de lux care costă cât o vilă peste Ocean!
Noi suntem prima televiziune care intră în cuibuşorul ei de nebunii! Atenţie, urmează imagini care vă pot afecta.finanţele!
Vineri, 24.05.2019, 00:29
Telenovelă amoroasă în emisiunea Dragoste fără secrete. Un amantlâc dă peste cap liniştea a două cupluri. Ei bine, Nicoleta a avut o relaţie amoroasă cu Alexandru iar spiritele s-au încins la maximum!
Joi, 23.05.2019, 21:12
Mădălina are 19 ani, Alexandru este mai în vârstă cu 6 ani. Se iubesc de puțină vreme, dar Alex a părăsit Bucureștiul, pentru Crevedia, doar ca să fie împreună cu Mădălina.
Joi, 23.05.2019, 20:29