A doua ediție a emisiunii ”Uniplay Show”, în prima zi a noului an, a adus în platoul Antenei 1, alături de Horia Brenciu și Diana Munteanu, o mulțime de invitați și multe momente de divertisment.
Am dat start distracţiei, alături de Horia Brenciu și Diana Munteanu, în prima zi a anului 2017! Uniplay a început! Un spectacol interactiv cu muzică live, premii în bani şi vedete care vor fi supuse unor probe inedite.
Șerban Copoț a câștigat cel de-al zecelea sezon al show-ului “Te cunosc de undeva!”, cu o transformare spectaculoasă în Mr. Grinch, pe care îl consideră “cel mai tare personaj” pe care l-a avut vreodată în show-ul transformărilor.
A făcut el ce-a făcut şi ne-a cucerit pe toţi. Ultima transformare din această seară i-a adus lui Şerban Copot titlul de câştigător al sezonului X de la "Te cunosc de undeva".
La numai 15 ani, dar cu o voce impresionantă, Olga Verbiţchi a trăit în ultimele luni ca într-un film. A Ajuns în marea finală X Factor, s-a împrietenit cu mentorul ei, solistul de la Carla’s Dreams, a urcat pe scenă alături de acesta, a cântat în faţa tuturor românilor, a intrat pe mâna stiliştilor pentru transformări demne de un artist, a fost lăudată de juraţii emisiunii la fiecare gală.
Vlad Grigorescu, câștigătorul primului sezon iUmor, revine pe scena care l-a făcut celebrul cu un număr de magie magnific.
Cel de-al șaptelea sezon al emisiunii „Next Star” a ajuns la final, iar finala de popularitate și-a desemnat câștigătorul!
La Londra s-au decernat premiile modei 2016! La eveniment au participat şi Lady Gaga dar şi celebrul îngeraş Gigi Hadid, care a fost nominalizată drept Modelul International al Anului. Frumoasa blondă a captivat atenţia tuturor, pe covorul...
Marti, 06.12.2016, 08:29
Seara trecută a fost una incendiară la Next Star. Cei mai talentaţi, deştepţi şi simpatici copii au făcut echipă cu opt vedete. Concurenţii au avut de trecut probe spectaculoase şi distractive. Cu toţii au încercat să pună mâna pe marele...
Vineri, 02.12.2016, 16:55Seară incendiară în cea de-a douăsprezecea ediție a noului sezon „Te cunosc de undeva”! Șerban Copoț a făcut show de zile mari.
Aseară a avut loc finala Mondială Elite Model Look 2016 la Lisabona în Portugalia. 62 de fete şi băieţi din 32 de ţări au concurat pentru marele trofeu. La fete câştigătoare este din Cehia iar la băieţi din Nigeria.
Vineri, 25.11.2016, 16:58
Momentul mult aşteptat a sosit! Cine va câştiga ediţia din această seară de Next Star?
Seară incendiară și momente de neuitat! Cristina Tic-Chiliment a câştigat cea de-a zecea ediţie a sezonului șapte „Next Star”!
Cristian Voicu, marele câștigător al emisiunii „Chefi la cuțite” din sezonul doi, a gătit în direct la „Răi da`buni”.
Cristian Voicu, marele câștigător al emisiunii „Chefi la cuțite” sezonul doi, a făcut mărturisiri incredibile! Care au fost primele declarații ale acestuia?
Cristian Florin Voicu este marele câștigător al celui de-al doilea sezon al emisiunii „Chefi la cuțite”!
Se pare că personajul Lara Fabian i-a purtat noroc lui Nico. Artista a câtigat cea de-a zecea ediţie din sezonul X de la "Te cunosc de undeva!".
Vasilică Tinei este câștigătorul celei de-a noua ediție "Next Star". Puștiul a reușit să creeze o atmosferă specială, iar jurații i-au apreciat talentul.
Vasilică Tinei a câştigat cea de-a noua ediţie a sezonului 7 "Next Star"! Interpretarea concurentului de la trompetă a convins juriul şi merge în finală!
În cartea ”Nostradamus - profețiile complete 2001-2015”, autorul Mario Reading analizează catrenele celebrului prezicător și susține că acesta a prezis-o pe Hillary Clinton, dar ce este mai interesant, este faptul că odată cu ajungere la putere, ”femeia bărbat” va naște un conflict extrem de puternic în Europa de Est.
Miercuri, 09.11.2016, 03:02
Personajul Romica Puceanu a ajutat-o pe Misha să câștige a noua ediţie din sezonul X de la "Te cunosc de undeva!".
Cea de-a șaptea ediție a noului sezon „Next Star” a fost câștigată de Ana Maria Bitică, o dansatoare fascinant de talentată!
Lucas Kohl a câștigat cea de-a șasea ediție a noului sezon ”Next Star”, după ce a impresionat juriul și, mai mult, l-a făcut să râdă în hohote după experiența monociclului.
A fost o seară plină de hohote de râs pe scena de la iUmor. Buna dispoziţie s-a transmis şi telespectatorilor care au făcut ca show-ul să fie lider de audiență pe toate targeturile.
Personajul Bruno Mars a ajutat-o pe Adina să câștige a șasea ediţie din sezonul X de la "Te cunosc de undeva!"
Au impresionat în SUA cu mişcările lor, iar în această seară i-au dat pe spate pe juraţii de la "Next Star". Trupa "X Style Kids" din Arad merge mai departe în competiţie
A convins și a învins. Marius Varga, tânărul din județul Bistrița, a fost preferatul juriului, care în unanimitate l-a declarat câștigătorul ediției din această seară
Marius Varga a reușit să-și împlinească visul! A devenit câștigătorul celei de-a patra ediții din sezonul al șaptelea „Next Star”!
În cea de-a patra ediție a sezonului 7 "Next Star", Andrei Maria, câştigătorul Junior Chef, găteşte pentru cei patru juraţi.
Andrei Maria (14 ani), câștigător al show-ului “Junior Chef”, vine joi, 6 octombrie, de la ora 20.30, la “Next Star”, ca să le gătească juraților preparate delicioase și să-i învețe câteva trucuri simple și spectaculoase pe care aceștia să le aplice în propria bucătărie.
Personajul Verka Serduchka l-a ajutat pe Dima să câștige a patra ediţie din sezonul X de la "Te cunosc de undeva!".
Personajul Verka Serduchka l-a ajutat pe Dima să câștige a patra ediţie din sezonul X de la "Te cunosc de undeva!"
Vlad Coneschi a reușit să-și împlinească visul! A devenit câștigătorul celei de-a treia ediții din sezonul al șaptelea „Next Star”!
Șerban Copoț a reușit să facă senzație la cea de-a doua ediție a noului sezon „Te cunosc de undeva”!
Personajul Janis Joplin l-a ajutat pe Șerban Copoț să câștige a doua ediţie din sezonul X de la "Te cunosc de undeva!"
Nick Angelo Albu este câştigătorul primei ediții din sezonul al șaptelea „Next Star”!
Premieră la Te cunosc de undeva! Prima ediţie a noului sezon a fost câştigată de doi concurenţi: Dima şi Lucian
Un călugăr budist care trăieşte într-o mănăstire din Thailanda a câştigat la loto, după ce, susține ele, cifrele norocoase "i s-au arătat" într-un copac, în sudul Asiei.
Luni, 05.09.2016, 18:52
La doar 20 de ani și cu o poveste de viață nu tocmai fericită, Florin Răduță a reușit să cucerească inimile romanilor şi să câştige marele premiu, în sezonul al cincilea X Factor.
Cu siguranţă vă amintiţi de Omar, puştiul care a câştigat primul sezon Next Star. Puştiul nu s-a oprit, însă, la această competiţie. Recent a mai marcat o performanţă de zile mari, şi nu oriune, la un concurs internaţional.
Cu siguranţă vă amintiţi de Omar, puştiul care a câştigat primul sezon Next Star. Puştiul nu s-a oprit, însă, la această competiţie. Recent a mai marcat o performanţă de zile mari, şi nu oriune, la un concurs internaţional.
Miercuri, 31.08.2016, 20:19
A fost o seară incendiară la „Plasa de stele”, iar vedetele au fost puse pe șotii!
Printre concerte și admiratori, Tudor Turcu, câştigătorul celui de-al doilea sezon X Factor, şi-a rezervat şi câteva zile de vacanţă. Şi nu peste hotare. Nici vorbă de All Inclusive, ape azurii şi privelişti exotice. Artistul a ales să rămână pe plaiurile noastre mioritice.
Se pare că cei doi căpitani au fost la fel de buni şi au ajuns la egalitate. Şi cum ediţia nu poate fi câştigată decât de o singură echipă, votul de departajare a mers spre Liviu.
Un australian a reușit să fie invidiat peste noapte de întreaga planetă, după ce a devenit milionar peste noapte.
Miercuri, 10.08.2016, 14:54
A avut curajul să vină în faţa tuturor la preselecţiile X Factor, şi-a spus povestea şi şi-a deschis sufletul, iar asta i-a schimbat viaţa. După ce a câștigat marele premiu, pentru Florin Răduță cariera este pe primul plan, iar succesul fulminant îi aduce numeroase satisfacții
Vineri, 01.07.2016, 11:59
O fotografie postată pe contul său oficial de Facebook le-a uluit pe admiratoarele târgovișteanului. Până la urmă, Florin a făcut lumină și a spus că micuțul pe care-l ține în brațe este finul său
Marti, 21.06.2016, 10:18
Cei mai buni bucătari din România au decis marele câștigător "Chefi la cutițe". Echipa lui Sorin Bontea a ieșit învingătoare. Cristian Șerb a luat cei 30 de mii de euro.
Miercuri, 08.06.2016, 12:34
Marți seară concursul culinar de la Antena 1 și-a desemnat câștigătorul. Cristi Șerb, din echipa gri condusă de chef Sorin Bontea, a câștigat marele trofeu al emisiunii „Chefi la cuțite” și premiul de 30.000 de euro.
Miercuri, 08.06.2016, 12:31
Cei mai buni bucătari din România au decis marele câștigător "Chefi la cutițe". Echipa lui Sorin Bontea a ieșit învingătoare. Cristian Șerb a luat cei 30 de mii de euro.