Actrița Charlize Theron a dezvăluit că își crește fiul ca pe o fată, după ce acesta a anunțat-o, la vârsta de trei ani, că „nu este băiat”. Actrița susține că în prezent crește „două fetițe minunate”.
Vineri, 19.04.2019, 16:32
Silvia Dumitrescu vorbește la Star Matinal despre relația cu fiul ei. ”De ulte ori, nu merg la concertele lui pentru că am emoții”, a declarat cunoscuta artistă.
Marti, 09.04.2019, 13:15
Un nou caz de violență domestică se află pe masa oamenilor legii din Constanța. O femeie susține că este supusă violențelor soțului și că trăiește în teroare, temându-se în fiecare zi că ceva rău i se poate întâmpla ei și fiului lor. Tânăra spune că a îndurat multe bătăi, chiar de față cu copilul și, deși l-a părăsit pe bărbat, acesta are un comportament ciudat și o urmărește constant.
Marti, 09.04.2019, 08:22
Luca, fiul lui Laurențiu Reghecampf, va împlini peste câteva luni vârsta majoratului, iar cunoscutul antrenor nu se uită la bani atunci când vine vorba de cadou. Adolescentul a spus deja ce își dorește, iar părinții îi vor face pe plac.
Luni, 08.04.2019, 10:16
Am aflat cum i s-a schimbat viaţa lui Rudel Obreja după ce a părăsit ringul de box. Paparazzii Spynews.ro au surprins imagini de senzaţie cu omul de afaceri. După mai bine de o oră şi jumătate, Rudel Obreja şi fiul lui au plecat de la...
Luni, 08.04.2019, 08:29
Fiul scriitorului Andrei Pleşu a fost eliberat din arest. Va fi cercetat sub control judiciar pentru trafic de droguri de mare risc. Mihai Pleşu le-a spus jurnaliştilor că ancheta i-a distrus cariera. Făcea terapie prin artă cu copiii şi se teme...
Duminica, 07.04.2019, 19:38
Răsturnare de situație în cazul soției gardianului de la Penitenciarul Rahova. Noi dovezi îl incriminează pe fiul vitreg al victimei, cel care a sunat la 112.
Duminica, 07.04.2019, 18:25
Philip Plein face orice pentru fiul lui! Celebrul designer nu s-a uitat la bani şi i-a pregătit o surpriză de zile mari.
Duminica, 07.04.2019, 12:29
Fiul lui Andrei Pleşu, Mihai Pleşu, implicat într-un dosar de trafic şi consum de droguri, a fost eliberat şi va fi cercetat sub control judiciar.
Duminica, 07.04.2019, 08:51
Prietenii animalelor din toată lumea se mobilizează pentru salvarea celor aproape 100 de balene ţinute prizoniere, în condiţii îngrozitoare, în Orientul Îndepărtat al Rusiei. Mamiferele stau în ţarcuri acvatice de dimensiuni extrem de mici,...
Duminica, 07.04.2019, 08:32
Sandra Grădinaru, avocatul lui Mihai Pleşu, a informat, sâmbătă, că a contestat toate procedurile efectuate în cazul clientului său în dosarul de trafic de droguri în care acesta a fost reţinut.
Sambata, 06.04.2019, 14:40
Fiul scriitorului Andrei Pleşu a fost reţinut azi noapte pentru trafic şi consum de droguri de către procurorii DIICOT Iaşi. Mihai Pleşu este acuzat că aproviziona o întreagă reţea de dealeri din acest oraş şi din Capitală.
Sambata, 06.04.2019, 14:25
Fiul scriitorului Andrei Pleşu a fost reţinut azi noapte pentru trafic şi consum de droguri de către procurorii DIICOT Iaşi. Mihai Pleşu este acuzat că aproviziona o întreagă reţea de dealeri din acest oraş şi din Capitală.
Sambata, 06.04.2019, 07:58
Fiul scriitorului Andrei Pleşu este implicat într-un dosar de trafic şi consum de droguri. Mihai Pleşu este acuzat că aproviziona o întreagă reţea de dealeri de stupefiante, din care fac parte alte şapte persoane din Bucureşti şi din Iaşi.
Vineri, 05.04.2019, 19:04
Fiul cel mare al lui Andrei Pleşu este cercetat, într-un dosar pentru trafic şi consum de droguri. Acesta a fost ridicat în această dimineaţă de poliţia antidrog, împreună cu alte 7 persoane implicate în acelaşi dosar. În urma...
Vineri, 05.04.2019, 18:14
Pe lângă scandalul iscat, moartea Zinei Dumitrescu a scos la iveală detalii incredibile! După incinerarea mamei modei româneşti, vedetele care ani la rând au tăcut, fac dezvăluiri despre relaţia dintre fiul Zinei Dumitrescu şi Cătălin Botezatu.
Marti, 02.04.2019, 13:03
Pe lângă scandalul iscat, moartea Zinei Dumitrescu a scos la iveală detalii incredibile! După incinerarea mamei modei româneşti, vedetele care ani la rând au tăcut, fac dezvăluiri despre relaţia dintre fiul Zinei Dumitrescu şi Cătălin...
Luni, 01.04.2019, 19:02
Imediat după moartea Zinei Dumitrescu a izbucnit scandalul între persoanele importante din viața regretatei creatoare de modă. Astăzi, fiul mamei Zina a luat trupul neînsuflețit și l-a transportat la IML, spre mirarea celor care au fost...
Sambata, 30.03.2019, 00:21
Invitați în emisiunea Star Matinal, Ozana Barabancea și fiul ei interpretează live o super melodie.
Joi, 28.03.2019, 10:55
Când copilul cere, părinții oferă! În cazul de față se poate observa că Mihai Răduț, atunci când nu se află pe terenul de fotbal, este alături de cele două persoane importante din viața lui.
Joi, 28.03.2019, 08:28
Anca Sigartău, care a participat la Asia Express alături de fiul ei, Teo a povestit ce a făcut după ce a fost diagnosticată cu o tumoare și când a aflat că aceasta a dispărut.
O concurentă de la Asia Express a fost diagnosticată cu tumoră. Medicii i-au spus că mai are puţin de trăit. Anca Sigartău ne povesteşte despre vindecarea miraculoasă.
Marti, 26.03.2019, 11:48
Vestea momentului pentru familia campionului Michael Schumacher! Mick Schumacher, fiul septuplului campion mondial de Formula 1, va testa un monopost Alfa Romeo (Sauber), la 2 sau 3 aprilie, în Bahrain. Presa internațională relatează acest eveniment ca fiind debutul sportivului în Formula 1!
Luni, 25.03.2019, 16:19
Dan Bittman face declaraţii despre fiul său, după ce presa a scris că băiatul ar fi anchetat într-un dosar de droguri. Aflați ce spune artistul şi ce replică are pentru toţi răutăcioşii.
Vineri, 15.03.2019, 14:25
Cum rezistă artistul la niciun an de la pierderea fiului şi ce decizie a luat pentru a-şi face viaţa măcar puţin mai uşoară, ne spune imediat.
Marti, 12.03.2019, 23:02
O celebră artistă de la noi este izolată în spital de două săptămâni! După depresia post-natală aceasta a făcut o boală gravă! Medicii i-au interzis să se apropie de fiul său! Alessia vorbeşte despre problemele grave prin care a trecut...
Luni, 11.03.2019, 14:23
Ceremonie emoţionantă la Curtea de Argeş. La 16 ani de când au fost aduse în ţară, rămăşiţele pământeşti ale fostului suveran, Carol al II-lea, vor fi mutate în Catedrala Regală, lângă cele ale fiului său, Regele Mihai I.
Sambata, 09.03.2019, 08:16
Emilia Iucinu, cea mai încercată femeie din showbizul românesc! S-a luptat cu o ţară întreagă de dragul fiului ei, şi-a pierdut bărbatul iubit într-un accident teribil, iar viaţa nu a fost nicio clipă miloasă cu ea! Cu toate acestea, a...
Sambata, 09.03.2019, 00:54
Un bărbat care îşi va trata femeia ca pe o prinţesă, este dovada că el însuşi a fost crescut de o regină. Iar Andreea Berecleanu este regina în acest caz, pentru că vedeta a fost surprinsă de paparazzi, când îi dadea sfaturi fiului ei.
Vineri, 08.03.2019, 08:29
Petrecere mare în familia fostului dinamovist, Sergiu Hanca. Băieţelul lui, Zian, a împlinit un an şi a fost sărbătorit, aşa cum se cuvine.
Marti, 05.03.2019, 18:59
Mama surprinde scena oripilantă în curtea casei ei,
Vineri, 01.03.2019, 12:19
Anca Sigartău şi Teodor au fost supuşi unui test, în direct, la Agenţia VIP! Cât de bine îşi cunoaşte fiul, actriţa
Joi, 28.02.2019, 23:45
Amalia, frumușica de la Neatza, a venit cu fiul ei, Luca la serviciu. Răzvan și Dani încearcă să-i explice copilului ce s-a întâmplat la botezul lui, în momentele în care el dormea într-o altă cameră.
Bucurie mare în familia lui Andrei Ștefănescu! Ayan, fiul simpaticului moderator de la „Star Matinal de Weekend" a împlinit 2 anișori. Părinţii i-au organizat micuţului o petrecere pe cinste, cu zeci de invitaţi, baloane dar şi surprize pe...
Marti, 26.02.2019, 15:03
Marcel Toader şi-a găsit în sfârşit liniştea şi şi-a schimbat radical priorităţile! Am aflat cui îi dedică afaceristul tot timpul său liber!
Sambata, 23.02.2019, 14:47
Marcel Toader şi-a găsit în sfârşit liniştea şi şi-a schimbat radical priorităţile! Am aflat cui îi dedică afaceristul tot timpul său liber!
Sambata, 23.02.2019, 11:29
Dan Capatos, prezentatorul „Xtra Night Show” așa cum nu a mai fost văzut de mult timp! Vedeta a apărut în ipostaza de invitat.
Vineri, 22.02.2019, 22:16
Prezentatorul Xtra Night Show vine în platoul lui Morar! Dan Capatos, pentru prima oară după mult timp în postura de invitat.
Vineri, 22.02.2019, 21:31
Și-a dorit cu ardoare să vadă dacă fiul său, în vârstă de 21 de ani, întreține relații intime cu prietena sa, și a instalat trei camere video chiar în dormitorul acestuia, însă a avut parte de o surpriză.
Vineri, 22.02.2019, 17:09
Cristi Brancu și Majda Aboulumosha îl tratează în direct pe fiul Matildei Pascal Cojocărița de insomnii. Cea mai cunoscută boală a secolului nostru îi dă bătăi de cap lui Alin Pascal.
Vineri, 22.02.2019, 01:05
Momente grele pentru Irina Loghin! Fiul îndrăgitei artiste a suferit un accident în Austria, în urmă cu o săptămână și a fost transportat de urgență la spital, acolo unde a fost supus unei intervenții chirurgicale.
Miercuri, 20.02.2019, 14:10
Connect-R spune adevărul despre toţi anii celebrităţii. Aflați cât a avut de câştigat şi ce a pierdut. Vedeți ce nu a avut curaj artistul să-i spună în faţă tatălui său.
Marti, 19.02.2019, 14:55
Connect-R spune adevărul despre toţi anii celebrităţii. Aflați cât a avut de câştigat şi ce a pierdut. Vedeți ce nu a avut curaj artistul să-i spună în faţă tatălui său.
Luni, 18.02.2019, 22:29
Anna Lesko nu ţine cont de nimeni şi de nimic când vine vorba de fiul ei. Nici măcar de locul în care se află, sau dacă o vede cineva. Paparazzii Spynews.ro au surprins-o pe artistă într-un centru comercial alături de fiul ei, iar ceea ce au...
Luni, 18.02.2019, 08:20
Duceau o viață în sărăcie, se aveau doar unul pe celălalt și tot așa au murit, împreună. O mamă și fiul ei au fost găsiți carbonizați în propria casă, după ce locuința lor a luat foc de la o lumânare.
Vineri, 15.02.2019, 16:48
Ștefan Bănică Jr. a lansat o nouă melodie, „Până la cer”, compusă integral de el. În videoclipul piesei, care prezintă o poveste reală, artistul este interpretat chiar de fiul lui.
Urmează nuntă mare în lumea mondenă, ce va ţine trei zile şi trei nopţi. Lăutari de elită vor întreţine atmosfera la marele eveniment, iar totul va fi organizat ca la carte. Totul va fi pregătit în detaliu pentru băiatul Corneliei...
Luni, 11.02.2019, 09:11
Andreea Berecleanu vobește la Răi da Buni despre fiul ei. ”E normal ca Petru să aibă iubită la 13 ani”, a spus vedeta tv.
Joi, 07.02.2019, 22:35
Zina Dumitrescu ar avea o stare de sănătate îngrijorătoare, după cum a afirmat Ion Cassian, directorul azilului din Ghermănești în care este internată fosta creatoare de modă.
Joi, 31.01.2019, 22:36
Clipe de panică pentru Minodora, în plină epidemie de gripă! În şcoala fiului ei sunt cazuri grave! Vedeta spune ce măsuri a luat, ca să îşi protejeze băiatul!
Miercuri, 30.01.2019, 18:50