Doi campioni şi-au condus astăzi fiul spre mormânt. Soţii Şelariu s-au despărţit de copilul lor, în ziua în care ar fi trebuit să-i sărbătorească onomastica. Rareş Andrei nu împlinise încă trei ani.
Luni, 30.11.2015, 19:17
Un tânăr de 19 ani a murit în Bacău, în timp ce se ducea la înmormântarea mamei sale. Băiatul şi fratele său se aflau într-un microbuz care aparţine direcţiei pentru Protecţia Copilului.
Luni, 30.11.2015, 16:16
Visa la o carieră măreață și credea că are tot timpul din lume pentru a-și îndeplini visele. Viața, însă, n-a fost generoasă cu ea, căci Nicoleta Baldovin, în vârstă de 25 de ani, s-a stins în urma incendiului din clubul Colectiv și a lăsat în urmă o mare de durere.
Luni, 02.11.2015, 16:01
Mitzura se odihneşte de astăzi în curtea Casei Mărţişor lângă tatăl ei, Tudor Arghezi. Însă nici nu s-a terminat bine înmormântarea că a şi început războiul pe avere.
Vineri, 30.10.2015, 07:27
O mie de oameni au format o coloană a durerii, la înmormântarea poliţistului Bogdan Gigină. În sunet de sirene, de fanfară şi de armă, agentul a fost condus pe ultimul drum cu onoruri militare.
Vineri, 23.10.2015, 19:02
Keiran Cable, un adolescent de 20 de ani, a devenit cunoscut în toate colţurile lumii, după ce prietenii lui, de care uitase total, i-au pregătit un cadou cu totul şi cu totul macabru.
Vineri, 23.10.2015, 13:07
Zborul o făcea fericită, dar un zbor frânt a ucis-o la doar 27 de ani. Andreea Nica, sportiva care a murit după un salt cu paraşuta, a fost aplaudată, pentru ultima oară, pe terenul de handbal.
Miercuri, 21.10.2015, 19:16
Celebrul actor Jim Carrey a trecut prin momente extrem de apăsătoare sâmbătă, în Irlanda, când fosta sa iubită, Cathriona White, care s-a sinucis la sfârşitul lunii septembrie, a fost înmormântată. Mai mult de atât, acesta a participat la ceremonia funerară şi a purtat pe braţe coşciugul.
Luni, 12.10.2015, 12:57
"Eram aproape de împăcare. Îmi pare rău că nu am înţeles-o", e mărturia plină de regret a bărbatului care şi-a înmormântat astăzi fiul şi soţia.
Duminica, 11.10.2015, 19:12
Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Corneliu Vadim Tudor a fost scos din Biserica Sf. Gheorghe Nou, cortegiul plecând spre Cimitirul Ghencea Civil unde va avea loc slujba de înmormântare.
Joi, 17.09.2015, 11:19
În câteva ore Corneliu Vadim Tudor va porni pe ultimul drum. Va fi înmormântat cu onoruri militare, în cimitirul Ghencea. Biserica în care a fost depus trupul politicianului a fost loc de pelerinaj şi azi noapte.
Joi, 17.09.2015, 07:26
Moartea unei adolescente de 16 ani, din Honduras, a stârnit isterie printre apropriații ei și a făcut înconjurul lumii, după ce mai multe imagini surprinse la mormântul acesteia au ajuns virale pe rețelele de socializare.
Miercuri, 26.08.2015, 16:17
Marius, tânărul care-a sfârşit într-un accident cumplit, în Medgidia, ştia că aşa se va termina totul. Le spunea mereu prietenilor lui că el o să moară pe motor, fără costum şi fără să sufere.
Miercuri, 12.08.2015, 19:26
Nick Gordon, iubitul lui Bobbi Kristina Brown, este acuzat de omor prin imprudenţă, după ce i-ar fi dat acesteia un "cocktail toxic" ce a adus-o în stare de inconştienţă şi ar fi băgat-o cu faţa în jos într-o cadă cu apă rece, fapt care i-a provocat distrugeri cerebrale.
Sambata, 08.08.2015, 16:20
Trei salve spre cer, un drapel coborât spre pământ şi un marş negru al militarilor în doliu. E înmormântarea unui erou, care şi-a servit ţara în Afganistan şi care a fost ucis de o explozie pe timp de pace.
Miercuri, 29.07.2015, 19:15
Bobbi Kristina Brown va fi înmormântată pe 3 august alături de mama ei, regretata Whitney Houston, în cimitirul Fairview din New Jersey.
Miercuri, 29.07.2015, 15:14
Cătălin a murit torturat, mutilat şi legat de gard de propriile rude, iar astăzi a fost condus pe ultimul drum. În Sineşti, Iaşi, tot satul s-a strâns să-l plângă pe tânărul de 20 de ani.
Duminica, 19.07.2015, 19:06
Mama din Sibiu care-a fost strivită de un TIR, de mână cu fiul ei, a fost condusă pe ultimul drum. Silviu nu ştie că a rămas orfan şi întreabă încontinuu de mama lui.
Sambata, 18.07.2015, 19:18
Omar Sharif, unul dintre cei mai mari actori arabi din istoria Hollywoodului, a fost înmormântat în Egipt. Funeraliile au avut loc la Cairo, în prezenţa a sute de oameni. Omar Sharif a murit la vârsta de 83 de ani, în urma unui atac de cord.
Luni, 13.07.2015, 07:37
Bart, un motan din Statele Unite ale Americii, a uimit o lume întreagă, după ce a supravieţuit unui teribil accident de maşină. A venit la geamul stăpânilor şi le-a demonstrat tuturor că pisicile chiar au nouă vieţi.
Sambata, 04.07.2015, 12:20
O mamă a fost înmormântată astăzi împreună cu fiul ei de doar 11 luni, tânăra care a murit după un accident violent în Eforie Sud şi Eric Nicholas, copilul ei cel mic, au fost conduşi pe ultimul drum de un convoi impresionant.
Sambata, 20.06.2015, 19:07
E durere şi revoltă la Uricani, acolo unde au fost înmormânaţi cei trei copii arşi după ce mama i-a încuiat în casă şi a plecat după băutură. Femeia a fost la un pas să fie linşată de rude.
Miercuri, 10.06.2015, 16:07La puțin timp după ce mama ei a murit, Oana Zăvoranu ar fi în mare pericol. Celebra vrăjitoare Brațara spune că acesteia i se pregăteşte ceva foarte rău care i-ar putea aduce sfârșitul sau o boală gravă.
Luni, 18.05.2015, 17:34
Tânăra care a murit la offroad va fi înmormântată în rochie de mireasă, lângă fratele ei. Simona a ajuns acasă şi e plânsă de doi părinţi devastaţi.
Duminica, 03.05.2015, 19:11
O familie e în şoc, un oraş în doliu! Creatoarea de modă din Baia Mare, Semida Sărmăşag, a fost înmormântată lângă soţul şi fiul ei. Trei sicrie au fost acoperite cu trandafiri roşii şi crini albi.
Miercuri, 29.04.2015, 19:07
Zece zile au trecut de la moartea Mărioarei Zăvoranu. Bunica Lina, mama ei biologică, însoţită de un nepot, a fost cimitir pentru a da de pomană şi pentru a se ruga pentru sufletul fiicei sale.
Luni, 27.04.2015, 13:25
Înaintea începerii slujbei de înmormântare, Oana Zăvoranu şi-a cerut iertare de la fratele mamei sale, Gigicu, şi nu a uitat-o nici pe mama biologică a Mărioarei, căreia i-a spus că fiica sa a fost crescută cu dragoste de părinţii adoptivi.
Luni, 20.04.2015, 08:40
După trei zile de controverse, incertitudini şi declaraţii halucinante, Oana Zăvoranu s-a dus să-şi îngroape mama. A fost huiduită la intrarea în cimitir şi prietenii au acoperit-o cu umbrele negre ca să o apere de privirile indiscrete. A...
Duminica, 19.04.2015, 19:08I-au trebuit ore în șir pentru a-și face curaj ca să meargă la capela în care a fost depusă mama ei, iar când a ajuns Oana Zăvoranu a fost copleșită de durere.
Duminica, 19.04.2015, 16:10
A trăit o viață ”condimentată” cu numeroase scandaluri, însă nici acum, după moarte, Mărioara Zăvoranu nu și-a găsit liniștea. În urma scandalurilor, Oana a făcut un anunț mai mult decât șocant:...
Duminica, 19.04.2015, 15:13
Mai multe persoane, apropiați ai familiei ori cunoscuți ai Mărioarei Zăvoranu, s-au adunat astăzi, la cimitirul Etenitatea, acolo unde aceasta trebuia să fie înmormântată la ora 13.00, însă slujba a fost amânată.
Duminica, 19.04.2015, 13:02
Luni întregi i-a dus dorul mamei, plecată la muncă în Italia, iar astăzi, mama i-a fost alături. Doar pentru ultimul drum. Gabriela, adolescenta de 17 ani care s-a sinucis în a doua zi de Paşte, a fost îngropată.
Joi, 16.04.2015, 19:18
Marian, tânărul din Iaşi care s-a sinucis la fel ca fratele lui din Londra, la o săptămână distanţă, a fost azi înmormântat. Dar lacrimile au curs pentru amândoi fraţii
Marti, 07.04.2015, 16:08
Imagini absolut uluitoare au fost surprinse la o înmormântare, în Indonezia. În timp ce îl conduceau pe ultimul drum, rudele îndoliate și prietenii au reușit "performanța" de a scăpa mortul, fără ca măcar să-și dea seama.
Marti, 31.03.2015, 15:01
O femeie a reușit să își șocheze familia și pe toți ceilalți din jur atunci când a revenit la viață în mod miraculos.
Joi, 26.03.2015, 13:34
A fost declarată moartă, familia s-a pregătit de despărţirea finală, dar totul s-a schimbat radical în momentul în care capacul sicriului s-a deschis
Miercuri, 25.03.2015, 17:33
Costel Comana, milionarul român care şi-a luat viaţa într-un avion în America Latină, a fost înmormântat la Braşov. Sute de apropiaţi l-au condus astăzi pe ultimul drum.
Luni, 23.03.2015, 19:23
De ziua Mamei, o mamă şi-a îngropat fiul de doar 19 de ani. Şerban, studentul găsit fără viaţă în maşina lui, a fost condus pe ultimul drum.
Duminica, 08.03.2015, 19:15
A trăit în lumina reflectoarelor, dar a trecut pe lumea cealaltă cu maximă discreţie. Modest. Actorul George Motoi a avut parte de un final brusc, în suferinţă, şi de o înmormântare restrânsă
Vineri, 06.03.2015, 19:17
Boris Nemţov, criticul cel mai aprig al preşedintelui rus Vladimir Putin, a fost condus astăzi pe ultimul drum. Ceremonia funerară la care au participat mii de oameni a avut loc la Moscova.
Marti, 03.03.2015, 16:24
A fost cea mai neagră zi pentru cei care au cunoscut-o pe Diana, adolescenta din Iaşi ucisă de fostul iubit în parcul Copou.
Marti, 03.03.2015, 16:15
Au avut o copilărie chinuită, iar acum nu are cine să-i îngroape. Cei şase copii care au murit alături de mama lor, de la o sobă cu lemne vor fi înmormântaţi cu sprijinul comunităţii şi al primăriei.
Vineri, 30.01.2015, 19:28
A inventat rucsacul zburător, iar acum a urcat fără el la ceruri. Iustin Capră a fost înmormântat la cimitirul Ghencea din Capitală, cu onoruri militare. A fost de meserie român şi nu a renunţat niciodată la asta.
Joi, 22.01.2015, 19:27
Urma să îmbrace rochia de mireasă în februarie, la nunta pe care o aştepta cu nerăbdare. O va îmbrăca însă mai devreme. Şi nu la nuntă, ci la propria înmormântare.
Joi, 22.01.2015, 16:14
"Cer senin!" i-au urat astăzi camarazii căpitanului-comandor Corneliu Titiana. Militarii de la Baza 71 din Câmpia Turzii i-au aprins candele şi l-au înmormântat pe pilot cu onoruri militare. Le-au fost alături sute de oameni. Pilotul Corneliu...
Joi, 11.12.2014, 19:19
S-a aşternut iar doliul în Cimitirul Militar din Cluj-Napoca. Pilotul Corneliu-Gabriel Titiana, cel care era la manşa elicopterului prăbuşit în judeţul Sibiu, în urmă cu trei săptămâni, a fost condus, astăzi, pe ultimul drum.
Joi, 11.12.2014, 16:11
Preşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea este înmormântat în aceste momente, cu onoruri militare în cimitirul Sfântul Ion din oraş
Vineri, 05.12.2014, 13:21
La înmormântarea tinerei violate şi omorâte în bătaie de ucigaşul de pe Facebook a fost jale mare. N-a mai fost nimeni să-i şteargă lacrimile tatălui, aşa cum a făcut-o Eliza înainte să se stingă.
Vineri, 28.11.2014, 19:10
Sicriele cu trupurile neînsufleţite ale militarilor morţi în cumplitul accident din judeţul Sibiu au ajuns acasă. Militarii au fost întâmpinaţi ca nişte eroi. Zeci de rude, prieteni şi cunoştinţe au aşteptat să le aducă un ultim omagiu.
Luni, 24.11.2014, 13:06
În sicrie acoperite de tricolor. Aşa cum merită eroii. Colegii lor au organizat o ceremonie emoţionantă înainte ca maşinile armatei să-i ducă spre locurile în care se vor odihni.
Luni, 24.11.2014, 07:22