Părintele Visarion Alexa spune, la Prietenii de la 11, totul despre slujba de înmormântare a Regelui Mihai.
Sicriul cu trupul neînsufleţit al regelui Mihai a ajuns la Bucureşti, miercuri seară, când a fost depus în Sala Tronului a Palatului Regal, unde Majestatea Sa a depus jurământul la vârsta de 19 ani, Sute de persoane au aşteptat pe traseu, iar la Palatul Regal peste 1000 de persoane au aplaudat.
Miercuri, 13.12.2017, 20:47
Funeraliile Regelui Mihai impun restricții de circulație pe mai multe bulevarde din Capitală!
Miercuri, 13.12.2017, 16:55
Numeroase artere ale Capitalei vor fi blocate pentru funerariile Regelui Mihai. Pentru a putea circula fără probleme, aceste zone trebuiesc evitate.
Miercuri, 13.12.2017, 10:18
Oficiali şi reprezentanţi ai caselor regale din toată lumea vin la Bucureşti să-l conducă pe Regele Mihai I pe ultimul drum. La funeraliile de sâmbătă, vor fi prezenţi conducători şi membri ai principalelor monarhii ale bătrânului continent.
Marti, 12.12.2017, 19:23
Oficiali şi reprezentanţi ai caselor regale din toată lumea vin la Bucureşti să-l conducă pe Regele Mihai I pe ultimul drum. La funeraliile de sâmbătă, vor fi prezenţi conducători şi membri ai principalelor monarhii ale bătrânului continent.
Marti, 12.12.2017, 19:10
Cum este corect: funerarii sau funeralii?
Marti, 12.12.2017, 11:13
Primele repetiții la Palatul Regal. Regele Mihai va fi înmormântat peste o săptămână.
Duminica, 10.12.2017, 11:16
Casa Regală anunţă modificări în programul funeraliilor Majestăţii Sale Regelui Mihai. Tradiţia va fi respectată întocmai, după regulile din 1914, atunci când primul monarh al României, Carol Întâi a încetat din viaţă.
Sambata, 09.12.2017, 19:13
Ultimele informații despre ceremonia funerară a Regelui Miha.
Sambata, 09.12.2017, 11:31
O femeie de 101 ani din China le-a dat fiori celor aflati chiar la inmormantarea sa. La 16 ore dupa ce a fost declarata moarta batrana a inviat.
Joi, 07.12.2017, 08:55
Înmormântarea ultimului Rege, a ultimului mareşal, va putea avea cel mai mare număr de militari în Garda de Onoare. Iar Garda trebuie să fie formată din Generali şi Amirali. La cererea familiei, a Casei Regale, sicriul va fi transportat cu o...
Miercuri, 06.12.2017, 19:17
Au început pregătirile pentru funeraliile ultimului Rege al României. Aflați noi dezvăluiri despre ceremonia de înmormânare a Regelui Mihai care va avea loc la Curtea de Argeș.
Miercuri, 06.12.2017, 17:09
Camera Deputaţilor şi Senatul se vor reuni luni într-o şedinţă solemnă comună pentru comemorarea regelui Mihai, la care vor fi invitaţi preşedintele României, guvernul, custodele coroanei regale, membrii familiei regale, precum şi parlamentari şi miniştri din Republica Moldova.
Miercuri, 06.12.2017, 16:21
Regele va fi înmormântat cu funeralii naţionale. Românii care vor să depună flori, jerbe şi coroane în memoria Majestăţii Sale o pot face, începând de astăzi, la Palatul Regal.
Miercuri, 06.12.2017, 13:09
Regele Mihai I s-a stins din viață la vârsta de 96 de ani la reședința Regală din Aubonne, Elveția. Trupul Regelui urmează să fie repatriat pentru a putea fi înmormântat alături de soție.
Marti, 05.12.2017, 16:20
Regele Mihai va fi înmormântat, alături de Regina Ana, în noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală de la Curtea de Argeş. Piatra de temelie a acesteia a fost pusă la 10 mai 2009 de către principesa Margareta şi de soţul acesteia, Radu Duda.
Marti, 05.12.2017, 14:17
De ieri, trupul neînsufleţit al marii artiste este depus în foaierul Teatrului de Revistă "Constantin Tănase", unde a jucat în sute de spectacole.
Miercuri, 29.11.2017, 07:58
De ieri, trupul neînsufleţit al marii artiste este depus în foaierul Teatrului de Revistă "Constantin Tănase", unde a jucat în sute de spectacole.
Miercuri, 29.11.2017, 07:51
Sicriul cu trupul neînsuflețit al actriței Cristina Stamate a fost depus marți la Teatrul "Constantin Tănase", zeci de bucureșteni venind să îi aducă un ultim omagiu. Printre cei care au trecut să își ia rămas bun s-au numărat Mitică Popescu, Alexandru Arșinel, Vasile Muraru, Ana Maria Donose, Paula Rădulescu.
Marti, 28.11.2017, 16:29
Au trecut 28 de ani de la moartea părintelui Arsenie Boca, însă pentru cei care au asistat la slujba de înmormântare amintirile sunt încă proaspete, pentru că lucruri ciudate s-au petrecut chiar în ziua în care...
Marti, 28.11.2017, 09:14
E doliu în cer și pe pământ. Azi, Stela Popescu este condusă pe ultimul drum, un drum fără întoarcere. Am crezut că e nemuritoare, dar nu, nu a fost așa. Acum a urcat să joace alături de îngeri.
Duminica, 26.11.2017, 15:05
E doliu în cer și pe pământ. Azi, Stela Popescu este condusă pe ultimul drum, un drum fără întoarcere. Am crezut că e nemuritoare, dar nu, nu a fost așa. Acum a urcat să joace alături de îngeri.
Duminica, 26.11.2017, 10:47
Dispariția Stelei Popescu lasă o țară în doliu, sute de oameni au venit la căpătâiul artistei să își ia rămas bun. A trăit o viață pe scenă, și-a iubit publicul până la ultima respirație.
Duminica, 26.11.2017, 10:45
Dispariția Stelei Popescu lasă o țară în doliu, sute de oameni au venit la căpătâiul artistei să își ia rămas bun.
Duminica, 26.11.2017, 10:18
Dispariția Stelei Popescu lasă o țară în doliu, sute de oameni au venit la căpătâiul artistei să își ia rămas bun. A trăit o viață pe scenă, și-a iubit publicul până la ultima respirație. A fost un actor fără vârstă, și-a...
Duminica, 26.11.2017, 10:13
Administratora clădirii în care locuia Stela Popescu a fost ultima persoană care a văzut-o pe actriţa înainte să moară. Femeia povestește cu tristețe care era starea acesteia atunci când s-a întors de la evenimentul unde ținuse un discurs halucinant și incoerent.
Vineri, 24.11.2017, 07:59
Părinții lui Roby Roberto apelează la autorități ca să-i găsească, dar din păcate primesc o veste groaznică: sunt anunțati să se pregătească de înmormântare fără a avea și trupurile celor dragi.
Trei frați de doar 10, 12 și 18 ani se luptă să trăiască de pe o zi pe alta după ce ambii părinții s-au stins din viață în mai puțin de trei luni.
Luni, 20.11.2017, 18:27
Se duc și aprind câte o lumânare la mormântul părinților care au murit acum trei luni, tatăl și acum trei săptămâni mama. E drama a trei frați de 10, 12 și 18 ani care luptă să trăiască, de pe o zi pe alta.
Luni, 20.11.2017, 17:46
La aproape patru zile de când Gheorghe Ifrim, consilier al Primăriei Răzvad, şi angajatul său au fost împuşcaţi, anchetatorii nu au reţinut niciun suspect! Presupun însă că ucigaşii sunt braconieri care au fost surprinşi la o partidă...
Luni, 30.10.2017, 07:37
A căzut ultima cortină pentru regina-mamă a teatrului românesc. După o viaţă dedicată scenei, Olga Tudorache a pornit spre ultimul act din piesa vieţii în aplauzele neîntrerupte ale "copiilor" ei, aşa cum şi-a numit generaţiile de actori...
Sambata, 21.10.2017, 19:19
Poate părea ireal, dar este cât se poate de adevărat, potrivit declaraţiilor martorilor, dar şi ale domnului Ilie Dobre. Declarat mort în anul 1992 de către medici, omul s-a trezit la propria înmormântare, înainte de a fi înmormântat.
Sambata, 21.10.2017, 18:47
Actriţa Olga Tudorache a fost înmormântată, astăzi, la Cimitirul Bellu, cu onoruri militare. Artişti, prieteni şi rude au aplaudat-o pentru ultima dată.
Sambata, 21.10.2017, 18:01
Zi tristă pentru teatrul românesc! Olga Tudorache este condusă astăzi pe ultimul drum. Actriţa este înmormântată la Cimitirul Bellu din Capitală.
Sambata, 21.10.2017, 15:30
Sute de oameni și-au luat rămas bun de la preotul Petru Gavril și de fetița lui de șase ani, Anisia, ambii morți într-un tragic accident rutier. În urmă, a rămas o micuță de doar nouă ani, care și-a condus jumătate din familie pe ultimul drum. Mama, cealaltă soră, unchiul și mătușa se zbat între viață și moarte.
Joi, 19.10.2017, 18:00
Un preot a reușit să surprindă o lume întreagă după ce și-a demonstrat talentele ascunse în materie de...trucuri magice!
Marti, 17.10.2017, 08:54
Linkin Park a lansat episodul "Carpool Karaoke", un video filmat în iulie, cu șase zile înainte ca solistul trupei, Chester Bennington, să-și ia propria viață.
Luni, 16.10.2017, 12:38
Cei mai buni prieteni ai lui Malone se pregătesc să-și înmormânteze camaradul. ”Trebuie să-i luam sicriu cu aer condiționat”, este primul lucru la care se gândește Roby Roberto.
Ortacul a fost condus pe ultimul drum de un cortegiu funerar impresionant. Bărbatul - care a încetat din viaţă la Spitalul Floreasca - mai avea două zile până să împlinească 44 de ani. A lăsat în urmă o soţie, o fetiţă şi o mulţime de...
Miercuri, 11.10.2017, 13:36
Cine vrea să-şi ducă morţii la groapă trebuie să umple buzunarele intermediarilor. Firmele de pompe funebre vânează orice rudă îndoliată, de la care pot obţine bani, şi chiar au un sistem de racolare, format din medici, preoţi,...
Vineri, 06.10.2017, 19:20
Caz cutremurător într-o localitate din Moldova, după ce o femeie a fost declarată moartă de către rude, deși aceasta se afla încă în viață.
Miercuri, 04.10.2017, 12:07
Coform unei hotărâri a Guvernului exista noi reguli pentru înmormântări. 10.000 de lei preve amendă dacă persoana care a decedat nu este înmormântata în 36 de ore.
Sambata, 23.09.2017, 12:59
Circulă un mit potrivit căruia pisicile sunt unele dintre cele mai hoate animale, care nu ştiu să ofere dragoste şi mereu îşi văd interesul. Nimic mai fals. Felină din imagini este dovada vie.
Joi, 21.09.2017, 17:29
Prințul Harry a dezvăluit într-un interviu acordat publicației Newsweek că a fost traumatizat de funeraliile mamei sale, Diana Spencer, al cărei sicriu a fost nevoit să îl urmeze într-un convoi funerar, sub ochii mulțimii, în 1997, pe când avea doar vârsta de 12 ani.
Miercuri, 30.08.2017, 20:42
În urmă cu puţin timp şi-a înmormântat fiica. Patricia avea doar 41 de ani și a pierdut războiul cu boala cumplită de care suferea, după ce câștigase o primă bătalie. Înainte să-şi conducă fiica pe ultimul drum, artistul a făcut o...
Vineri, 04.08.2017, 13:15
Aflat la căpătâiul Patriciei, compozitorul are parte doar de la distanţă de susţinerea colegilor alături de care a cunoscut gloria în muzica românească. Toţi artiştii şi compozitorii sunt zilele acestea la un festival şi nu vor fi...
Vineri, 04.08.2017, 07:54
Moartea Denisei a fost un şoc pentru familia, fanii, dar şi iubitul artistei. De departe, una dintre cele mai afectate persoane este bărbatul care i-a fost alături în ultimii trei ani – Florin
Joi, 03.08.2017, 10:29
Solistul Linkin Park Chester Bennington a fost înmormântat sâmbătă în cadrul unei ceremonii funerare private în apropierea locuinței sale din Palos Verdes, California, relatează luni agenția de știri UPI.
Luni, 31.07.2017, 15:16
Trecerea în neființă a Denisei Răducu a avut ecouri inclusiv printre cadrele medicale, care au îngrijit-o sau care au mers în mașina de ambulanță în momentul în care familia a anunțat, prin intermediul numărului de urgență 112,că starea artistei s-a înrăutățit
Sambata, 29.07.2017, 13:31