În urmă cu câteva zile, artistul a fost externat din spital simțindu-se mai bine, însă, din păcate, Dan Ciotoi a ajuns din nou pe mâna medicilor. Fiul său a anunțat că îndrăgitul artist a avut nevoie de o operație de urgență și că a ajuns deja la terapie intensivă. Iată ce declarații a făcut
Miercuri, 13.12.2023, 13:17Trei copii din Iași au fost internați în spital din cauza mamei lor. Aceasta a stropit în cameră cu insecticid împotriva puricilor și apoi i-a lăsat să doarmă acolo fără să aerisească. Inconștiența mamei putea să aibă urmări foarte grave.
Joi, 12.10.2023, 17:32La scurt timp după lansarea celui de-al doilea volum autobiografic, Irinel Columbeanu a fost internat în spital, în urma unui atac cerebral vascular și i s-a montat și un stent.
Miercuri, 02.03.2022, 17:06Prințul Philip, în vârstă de 99 de ani, a fost internat în urmă cu o săptămână.
Miercuri, 24.02.2021, 17:09Prințul Philip, în vârstă de 99 de ani, a fost internat în urmă cu trei zile. La acel moment, reprezentanții Palatului Buckingham afirmau că starea de sănătate a acestuia nu este precară.
Vineri, 19.02.2021, 19:07Adi Sînă a publicat un filmuleț pe contul de Facebook unde le-a spus fanilor că Anca este din nou la spotal, unde va sta internată pentru trei zile.
Marti, 29.09.2020, 12:38Încă un bărbat depistat pozitiv pentru coronavirus, dar care a refuzat internarea, a murit acasă, sub privirile familiei. Acesta este al doilea caz înregistrat în România, după ce miercuri s-a stins din viață un bărbat de 46 de ani.
Joi, 16.07.2020, 16:28Apar şi primele dispute în cazul pacienţilor ce refuză internarea, cu toate că au fost testaţi pozitiv cu Covid. În Olt, medicii de la serviciul de ambulanţă refuză, după doar câteva zile, să mai meargă la domiciliul celor infectaţi. OLI...
Joi, 16.07.2020, 13:08Bărbatul a ajuns duminică la Spitalul de Urgenţă Galaţi cu tuse seacă şi stare de oboseală. Le-a spus medicilor că simptomele au apărut în ultimele 10 zile. A fost testat pozitiv, dar a refuzat să se interneze. Azi-noapte, a sunat la 112...
Miercuri, 15.07.2020, 19:02Guvernul dorește șă reglementeze internarea și carantina românilor infectați cu noul coronavirus. Ce măsuri au fost luate.
Luni, 06.07.2020, 13:07Nelu Tătaru, Ministrul sănătății a semnat un nou ordin ce vizează condițiile de internare și externare din spitale a pacienților bolnavi de noul coronavirus.
Marti, 23.06.2020, 16:59Un copil de şase ani din judeţul Hunedoara şi mama acestuia, aflaţi în autoizolare după o vizită a femeii în Italia, sunt suspecţi de infectare cu coronavirus. Copilul a prezentat dureri în gât şi febră şi au fost transportaţi la spital, fiind izolaţi pe secţia Boli Infecţioase, până la primirea rezultatelor.
Marti, 10.03.2020, 19:08Un bărbat în vârstă de 50 de ani din localitatea Vârfu Câmpului, județul Botoșani a fost internat, joi, 18 iulie, după ce și-a înjunghiat mortal tatăl. Bărbatul avea probleme psihice.
Joi, 18.07.2019, 19:32Adriana Bahmuţeanu s-a prezentat, joi, la o clinică de lux din Capitală pentru a-şi face o ecografie abdominală! Motivul l-a reprezentat durerile insuportabile pe care le are în ultima vreme!
Marti, 18.06.2019, 00:49primele imagini cu britney spears dupa ce s-a internat
Miercuri, 24.04.2019, 13:19Cântăreaţa Britney Spears a publicat marţi seară, pe Instagram, o înregistrare video în care le transmite fanilor că „totul este bine”, după ce mai mulţi şi-au exprimat îngrijorarea că este internată într-un centru de tratament psihiatric împotriva voinţei ei.
Miercuri, 24.04.2019, 12:00Detalii teribile ies la iveală în cazul elevei de la Colegiul ”Gheorghe Lazăr” care s-a stins din viață după ce a fost diagnosticată cu meningită. Inițial, tânăra a refuzat internarea și ”nimic din starea pacientei nu prevestea evoluția ulterioară”, potrivit precizărilor făcute de Serviciul de Ambulanță București-Ilfov.
Vineri, 19.04.2019, 19:01Crenvurști, brânză topită, zahăr, hârtie igienică sau farfurii de unică folosință. Nu, nu este lista de cumpărături a bunicii, ci lista pe care o primesc înainte de internare pacienții de la Centrul de Transplant Medular din Târgu-Mureș.
Luni, 08.04.2019, 09:40Celebra cântăreață Britney Spears trece prin momente dramatice de când a aflat că tatăl ei este bolnav, iar acum vedeta pop a anunțat că s-a internat într-un centru de sănătate mintală pentru a putea face față acestei perioade extrem de dificile.
Joi, 04.04.2019, 11:29Avem imagini cu Andreea Bălan înaintea internării în spital! Ce a facut artista fară să ştie ce avea să urmeze, dar şi cum s-a pregătit pentru cel de-al doilea copil
Vineri, 15.03.2019, 00:13Actorul Luke Perry, cunoscut pentru rolul lui Dylan din Beverly Hills 90210, a fost internat de urgenţă după ce a suferit un atac cerebral! Paramedicii din Los Angeles au răspuns la apelul de urgenţă miercuri dimineaţă. Potrivit unor surse...
Vineri, 01.03.2019, 16:36Victor Becali a fost internat de urgență la spitalul Floreasca din Capitală. Milionarul s-a prezentat la unitatea medicală miercuri dimineață, după ce i s-a făcut rău.
Miercuri, 26.12.2018, 16:46Marijuana îşi face publică toată viaţa. A fost la un pas de moarte, a consumat droguri şi a fost în război cu propriul tată. Cea mai fidelă fată îşi spune adevărata poveste de cartier.
Miercuri, 21.11.2018, 21:49Condiţii inumane, mizerie cât cuprinde şi umilinţe din partea celor care ar trebui să te îngrijească. Este realitatea spitalelor din România. Şi, pentru asemenea condiţii, vine şi nota de plată care te lasă pur şi simplu fără cuvinte.
Miercuri, 04.04.2018, 14:04Avem primele imagini cu Ionela Prodan, după o săptămână de la internarea în spital. Fiica ei, Ana Maria, a făcut publică o fotografie cu mama sa. Din imagine putem observa că artista, vizibil slăbită, încă mai are puterea să zâmbească.
Marti, 30.01.2018, 17:43Avem primele imagini cu Ionela Prodan, după o săptămână de la internarea în spital. Fiica ei, Ana Maria, a făcut publică o fotografie cu mama sa. Din imagine putem observa că artista, vizibil slăbită, încă mai are puterea să zâmbească.
Marti, 30.01.2018, 16:23Viața personală a Olgăi Tudorache a fost mereu un subiect bine ascuns de către regretata actriță. Cu mulți ani în urmă, actrița a trăit o frumoasă, dar tristă poveste de dragoste cu unul dintre cei mai frumoși artiști pe care i-a dat România
Miercuri, 18.10.2017, 08:05Olga Tudorache a murit. A fost considerată una dintre cele mai complexe artiste ale României. Rolurile sale legendare din teatru, dar și din film, i-au atras renumele de „marea doamnă a teatrului românesc”
Miercuri, 18.10.2017, 07:54Actriţa Olga Tudorache, în vârstă de 88 de ani, se află internată la Spitalul Elias de luni şi din cauză că starea generală a artistei s-a agravat de joi dimineaţă a fost mutată în secţia de terapie intensivă a SUUE...
Joi, 12.10.2017, 19:24Actriţa Olga Tudorache a fost spitalizată, luni, la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias, pentru evaluarea stării de sănătate, au transmis reprezentanţii unităţii medicale
Marti, 10.10.2017, 08:14În Spitalul Municipal din Râmnicu Sărat, internarea bolnavilor este negociată la telefon de medicul de gardă. La capătul firului sunt şefii spitalului, care decid care dintre pacienţi au dreptul la un pat în salon.
Marti, 03.10.2017, 19:12Viorica de la Clejani a mers de urgenţă la spital, după ce a acuzat dureri insuportabile la un picior. După ce a fost consultată, medicii i-au recomandat să stea 10 zile în pat, dar soţia lui Ioniţă de la Clejani nici nu se gândeşte la aşa ceva.
Joi, 08.09.2016, 07:31Astăzi echipa Acces Direct a fost, din nou, la spital, să se asigure că surorile din beznă sunt bine și că mama lor face tot ce-i spun doctorii.
Luni, 07.03.2016, 18:22A trecut o săptămână de când Anca Pandrea a ajuns de urgenţă la spital, unde a primit îngrijirile specialiştilor, însă starea ei nu s-a îmbunătăţit. Mai mult decât atât, ea a fost conectată la aparate şi va fi supusă unor investigaţii amănunţite.
Luni, 30.03.2015, 13:16Dr. Moise Ciopleaşi, şeful secţiei ORL de la Spitalul din Piteşti a vorbit despre cazul lui Gabriel, tânărul de 22 de ani care a murit răpus de meningită, deşi medicii l-au tratat de sinuzită.
Vineri, 11.07.2014, 18:05Mare e grădina Domnului, spune o vorbă din popor! Imaginea de mai sus ar putea avea două interpretări!
Marti, 13.05.2014, 20:31Xonia este plecată în Australia de mai bine de două luni. Blonda a profitat de ocazie şi şi-a rezolvat şi problemele medicale care îi dădeau bătăi de cap de ceva vreme.
Sambata, 08.03.2014, 10:37Cătălin Botezatu a vorbit despre persoanele care au fost interesate de starea sa de sănătate în perioada cât a fost internat în Turcia!
Luni, 03.02.2014, 18:12Invitaţii lui Dan Capatos comentează internarea lui Cătălin Botezatu într-un spital din Turcia.
Miercuri, 29.01.2014, 23:37Marţi seară, pe contul său de Facebook, a postat un mesaj în care se plângea că e "singur şi nefericit", iar miercuri a fost internat la un spital din Turcia
Miercuri, 29.01.2014, 23:34Ceilalţi pasageri din avionul morţii se simt, fizic, mult mai bine decât tânărul copilot. Au deja puterea să recompună filmul dezastrului. Sunt trataţi pentru dureri, cu toţii rămân încă internaţi la Cluj şi la Bucureşti.
Miercuri, 22.01.2014, 19:37Katherine Jackson a vorbit, in premiera, intr-un interviu acordat revistei “Hello!”, despre recuperarea nepoatei sale, Paris Jackson, care in luna iunie a incercat sa-si ia viata. Aceasta a marturisit ca adolescenta se simte foarte bine, tratamentul pe care-l urmeaza avand succes
Miercuri, 28.08.2013, 11:29Craiova Maxima isi vede, in aceste zile, un nou membru pe patul de spital. Costica Stefanescu a fost adus de urgenta la Spitalul Militar Central
Joi, 11.07.2013, 12:20Paris Jackson ar putea petrece urmatoarele luni la psihiatrie, dupa tentativa sa de sinucidere.
Luni, 24.06.2013, 09:56Senatorul Cătălin Voicu se află în stare stabilă, la Spitalul Floreasca din Capitală.
Luni, 22.04.2013, 21:22Extrem de slabita! Asa a aparut Oana Zavoranu pentru prima data dupa ce s-a zvonit ca ar fi incercat din nou sa se sinucida. Vedeta pare doar o umbra, in comparatie cu diva care la sfarsitul lui februarie si-a aratat formele intr-un numar incendiar de...
Joi, 18.04.2013, 17:05Oanei Zavoranu i s-a facut rau in aceasta dimineata si s-a prabusit inconstienta in locuinta ei. Ambulanta a fost chemata si a transportat-o de urgenta pe Oana la spital. Ea a intrat pe mana medicilor, care fac eforturi sa o puna rapid pe picioare. Informatii despre cele intamplate a oferit mama vedetei, Marioara Zavoranu, care a infirmat rapid zvonurile potrivit carora Oana ar fi incercat din nou sa se sinucida.
Joi, 11.04.2013, 11:59Mircea Albulescu a fost dus de urgenta la spital, chiar dupa o petrecere cu mai multi colegi de-ai sai, actori. I-a crescut brusc tensiunea in drum spre casa si a lesinat. Si-a revenit repede, dar doctorii de la spitalul Floreasca din Bucuresti au decis ca actorul, in varsta de 78 de ani, are nevoie de internare
Luni, 07.01.2013, 20:44Razvan a facut cateva declaratii dupa ce s-a internat in spital, alaturi de Oana Zavoranu.
Joi, 13.12.2012, 23:42Mariara Zavoranu a viztat-o pe Oana la spital. Mama Queridei a declarat ca aceasta s-a linistit, nu mai are dureri de cap si a reusit sa adoarma!
Joi, 13.12.2012, 01:38