Antena Căutare

Articole despre lume

Iubita lui Florin Salam a spus tot adevărul: „Avem de gând să ne mutăm în America”

Iubita lui Florin Salam a spus tot adevărul: „Avem de gând să ne mutăm în America”

La scurt timp, după ce s-a zvonit că Florin Salam se va întoarce în lumea muzicii, Roxana Dobre a făcut și primele declarații: „Florin este foarte bine din toate punctele de vedere”.

Luni, 04.12.2017, 12:36
Lumea artiștilor, în doliu pentru Stela Popescu

Lumea artiștilor, în doliu pentru Stela Popescu

Daniela Gyorfi, Ion Dichiseanu, Liza Panait și Stela Enache sunt doar o parte din artiștii care au venit să o plângă la Teatrul Constantin Tănase.

Sambata, 25.11.2017, 14:20
Andreea Raicu spune tot ce are pe suflet: „Trăim într-o lume în care oamenii vor să pară ceea ce nu sunt”

Andreea Raicu spune tot ce are pe suflet: „Trăim într-o lume în care oamenii vor să pară ceea ce nu sunt”

Andreea Raicu nu a căutat niciodată să se ia după unul și după altul, ci a încercat să se descopere pe sine, iar acest lucru s-a întamplat în urmă cu cinci ani când a simțit nevoia să caute mai mult și să se accepte așa cum e.

Joi, 23.11.2017, 11:05
HOOOT! În avion e încheiată până-n gât, dar uite-o cum arată la plajă! Ea e cea mai sexy stewardesă: ”Ce femeie!!”

HOOOT! În avion e încheiată până-n gât, dar uite-o cum arată la plajă! Ea e cea mai sexy stewardesă: ”Ce femeie!!”

O stewardesa a înnebunit milioane de bărbaţi din toate colţurile lumii cu formele sale aproape perfecte. Tânăra este moldoveancă şi are o frumuseţe aparte. V-am făcut curioşi?

Miercuri, 22.11.2017, 13:49
Ea e cea mai sexy și apreciată stewardesă. Face ravagii cu postările sale din întreaga lume

Ea e cea mai sexy și apreciată stewardesă. Face ravagii cu postările sale din întreaga lume

O stewardesa a înnebunit milioane de bărbaţi din toate colţurile lumii cu formele sale aproape perfecte. Tânăra este moldoveancă şi are o frumuseţe aparte. V-am făcut curioşi?

Miercuri, 22.11.2017, 12:52
Jean de la Craiova vine în platoul Star Matinal. Artistul vorbește despre noul videoclip

Jean de la Craiova vine în platoul Star Matinal. Artistul vorbește despre noul videoclip

Artistul vorbește despre formație și noul videoclip. Jean de la Craiova a ales să facă un videoclip cat mai simplu cu putință

Miercuri, 15.11.2017, 12:36
Jean de la Craiova interpretează, în cadrul Star Matinal, piesa, ”Toate florile din lume”

Jean de la Craiova interpretează, în cadrul Star Matinal, piesa, ”Toate florile din lume”

Jean de la Craiova a interpretat piesa ”Toate florile din lume” în platoul matinalilor. Artistul a acordat și un scurt interviu în care a vorbit despre formație și noul videoclip.

Miercuri, 15.11.2017, 12:28
Tucker este cel mai fashionist căţel din lume

Tucker este cel mai fashionist căţel din lume

Ştiaţi că şi animalele de companie pot urma ultimele trenduri în materie de modă? Ei bine, aflăm ce se poartă în acest sezon de la Tucker, cel mai fashionist căţel din lume!

Duminica, 12.11.2017, 17:24
Lecții de viață de la Andreea Marin: "Văd prea multă ignoranță"

Lecții de viață de la Andreea Marin: "Văd prea multă ignoranță"

Este una din cele mai apreciate femei din România, dar recunoaşte că drumul către succes nu e deloc uşor. Andreea Marin ne-a vorbit despre greşeli, greutăţi, dar şi despre puterea de a te uita în oglindă fără să îţi fie ruşine de tine.

Marti, 07.11.2017, 13:58
Cel mai scump apartament din lume. 149 milioane de dolari pentru un apartament cu 4 camere

Cel mai scump apartament din lume. 149 milioane de dolari pentru un apartament cu 4 camere

A dat 149 de milioane de dolari pe un apartament cu 4 camere! Da, aţi auzit bine! A cumparat unul din cele mai scumpe apartamente din lume.

Vineri, 03.11.2017, 14:42
Așa arată viitoarea mămică perfectă. Ea este considerată cea mai sexy graviduță din lume

Așa arată viitoarea mămică perfectă. Ea este considerată cea mai sexy graviduță din lume

Este considerată cea mai feet graviduţă! Cu formele sale perfecte, Sara a stârnit o serie de controverse în rândul femeilor. Nu s-a lăsat nicio clipă de sport.

Marti, 24.10.2017, 12:28
Ea este considerată cea mai sexy graviduță din lume

Ea este considerată cea mai sexy graviduță din lume

Este considerată cea mai feet graviduţă! Cu formele sale perfecte, Sara a stârnit o serie de controverse în rândul femeilor. Nu s-a lăsat nicio clipă de sport.

Marti, 24.10.2017, 12:22
Cine este Sebastian Kurz, cel mai tânăr lider din lume. La doar 31 de ani, deține puterea unui stat

Cine este Sebastian Kurz, cel mai tânăr lider din lume. La doar 31 de ani, deține puterea unui stat

Sebastian Kurz a câștigat alegerile în Austria prin intermesiul Partidului Poporului și a devenit cel mai tânăr lider de stat din lume, la doar 31 de ani.

Luni, 16.10.2017, 16:18
Lora feat. Sergiu Ferat - ”Lume”

Lora feat. Sergiu Ferat - ”Lume”

Lora și Sergiu Ferat cântă la Neatza melodia ”Lume”.

Marti, 03.10.2017, 12:57
Cum a reacționat un tată atunci când copiii i-au luat ochelari speciali, ca să poată vedea culorile! Clipul face senzație!

Cum a reacționat un tată atunci când copiii i-au luat ochelari speciali, ca să poată vedea culorile! Clipul face senzație!

Să nu te poți bucura de frumusețea culorilor este o boală cu care poți trăi, dar parcă viața nu mai este la fel de plăcută. De aceea, copiii unui tată incapabil să le vadă au pus la cale un cadou de zile mari!

Vineri, 22.09.2017, 13:33
Lora strigă "LUMEEE!" cât poate de tare! Ascultă şi tu cea mai recentă piesă a artistei, un featuring cu Sergiu Ferat

Lora strigă "LUMEEE!" cât poate de tare! Ascultă şi tu cea mai recentă piesă a artistei, un featuring cu Sergiu Ferat

Piesa “Lume” este compusă de Lora,  împreună cu Vlad Popescu, Șerban Cazan, Florin Boka și Sergiu Ferat. Videoclipul a fost filmat în București, fiind regizat de Florin G. Botea.

Joi, 21.09.2017, 11:17
Cel mai înalt castel de nisip din lume

Cel mai înalt castel de nisip din lume

Cel mai înalt castel de nisip din lume a fost construit, nu pe o plajă, ci în tot în Germania. Mai exact în oraşul Duisburg. Cu o înălţime de 16 metri şi 68 de centimetri, opera de artă a fost inclusă în cartea Recordurilor şi a doborât...

Duminica, 03.09.2017, 09:09
Avem sugestii de destinaţii frumoase pentru voi. O lume în miniatură!

Avem sugestii de destinaţii frumoase pentru voi. O lume în miniatură!

Asta descoperă cei care ajung la Muzeul Trenuleţelor din Sinaia. Un loc în care turiştii pot privi de sus o călătorie cu trenul prin cele mai impresionante locaţii.

Marti, 22.08.2017, 13:31
Antonia, una dintre cele mai frumoase femei din lume

Antonia, una dintre cele mai frumoase femei din lume

Antonia este una dintre cele mai frumoase cântăreţe din România, dar unii nu sunt de aceeaşi părere.

Duminica, 13.08.2017, 18:35
Știai de ele? Cele mai ciudate orașe din lume

Știai de ele? Cele mai ciudate orașe din lume

Lumea în care trăim nu încetează să ne uimească niciodată. Vorbim de obiceiuri ciudate, atracții geografice sau persoane care șochează prin capacitățile pe care le au, dar și de orașe din lumea întreagă care ascund lucruri la care nu ne-am fi gândit vreodată.

Vineri, 07.07.2017, 15:15
Cum arată lumea prin ochii unui copilaș de un an și jumătate? Părinții i-au dat un aparat de fotografiat și IMAGINILE SURPRINSE sunt minunate!

Cum arată lumea prin ochii unui copilaș de un an și jumătate? Părinții i-au dat un aparat de fotografiat și IMAGINILE SURPRINSE sunt minunate!

Când un an și jumătate, măsori până într-un metru, iar părinții îți dau în loc de kendama sau minge, o cameră foto adevărată, locul de-a fotograful devine cât se poate de serios.

Marti, 04.07.2017, 15:17
Acesta este oficial cel mai frumos bărbat al momentului! Pozele sale fac senzație pe internet și femeile înnebunesc atunci când îl văd!

Acesta este oficial cel mai frumos bărbat al momentului! Pozele sale fac senzație pe internet și femeile înnebunesc atunci când îl văd!

Marlon Teixeira este unul dintre bărbaţii despre care putem spune că este aproape perfect. 

Vineri, 16.06.2017, 13:38
Aceștia sunt cei mai „dotați” oameni ai planetei! Au intrat în Cartea Recordurilor cu organele lor ieșite din comun!

Aceștia sunt cei mai „dotați” oameni ai planetei! Au intrat în Cartea Recordurilor cu organele lor ieșite din comun!

Oamenii se nasc cu trăsături diferite și asta îi face speciali. Totuși, există și persoane care se nasc „supradotați”!

Joi, 15.06.2017, 19:58
Uite de ce animalele văd lumea diferit faţă de noi, oamenii! Suprinzătoarea comparaţie este realizată prin imagini

Uite de ce animalele văd lumea diferit faţă de noi, oamenii! Suprinzătoarea comparaţie este realizată prin imagini

Este un lucru ştiut că animalele văd lumea altfel decât o vedem noi, oamenii, şi asta datorită formei pupilei ochiului ce variază de la un simplu cerc, în lumina slabă, la o fantă îngustă sau un dreptunghi atunci când lumina este una intensă.

Joi, 15.06.2017, 12:50
Cum arată singurul SAT-CURCUBEU din lume! Casele par desprinse dintr-o carte de povești

Cum arată singurul SAT-CURCUBEU din lume! Casele par desprinse dintr-o carte de povești

Chiar dacă e greu de crezut că există o așa minunăție pe lumea asta, satul-curcubeu e cât se poate de real și atrage anual mii de turiști! Kampung Pelangi, un cătun din Indonezia, s-a transformat într-un uimitor tărâm al culorilor, iar toate clădirile par a fi scoase din cărțile de basme.

Duminica, 11.06.2017, 09:55
Candice Swanepoel, fotomodel din Africa de Sud, ocupă primul loc în Top 100 cele mai sexy femei din lume

Candice Swanepoel, fotomodel din Africa de Sud, ocupă primul loc în Top 100 cele mai sexy femei din lume

Candice Swanepoel s-a născut în Africa de Sud. la vârsta de 15 ani a fost descoperită într-un târg de vechituri din Durban. Din anul 2007 a semnat cu o agenție celebră de modele.

Vineri, 19.05.2017, 10:24
Juan Pedro Franco, cel mai gras bărbat din lume, va fi operat în Mexic

Juan Pedro Franco, cel mai gras bărbat din lume, va fi operat în Mexic

Cel mai gras bărbat din lume urmează să fie operat în Mexic. Are aproape 600 de kilograme, suferă de obezitate morbidă, iar timp de 7 ani a fost nevoit să stea la pat. Mai mulţi medici îl pregătesc pentru operaţia ce îi va schimba radical...

Sambata, 06.05.2017, 19:53
Holly, o tânără americancă, aprinde imaginația bărbaților! Are cele mai lungi picioare din lume

Holly, o tânără americancă, aprinde imaginația bărbaților! Are cele mai lungi picioare din lume

Despre tânăra din imaginile următoare am putea spune, fără să exagerăm prea mult, că este numai picioare.Un metru 26 măsoară numai membrele cu care americanca din imaginile următoare înfierbântă imaginaţia bărbaţilor.

Luni, 01.05.2017, 19:52
Holly, o tânără americancă, are cele mai lungi picioare din lume

Holly, o tânără americancă, are cele mai lungi picioare din lume

Despre tânăra din imaginile următoare am putea spune, fără să exagerăm prea mult, că este numai picioare.Un metru 26 măsoară numai membrele cu care americanca din imaginile următoare înfierbântă imaginaţia bărbaţilor. Holly a intrat...

Luni, 01.05.2017, 19:47
Ea e cea mai sexy asistentă medicală din lume! Când o vezi te vindeci de boală instant!

Ea e cea mai sexy asistentă medicală din lume! Când o vezi te vindeci de boală instant!

O tânără de 23 de ani a reușit să devină noua senzație a internetului după ce a fost desemnată ca fiind cea mai sexy asistentă medicală din lume!

Vineri, 28.04.2017, 13:18
O lume de film, o poveste plină de feminitate, stil, eleganţă şi o călătorie în timp

O lume de film, o poveste plină de feminitate, stil, eleganţă şi o călătorie în timp

Au fost ingredientele magice ale noii colecţii semnate de Liza Panait. O linie inspirată din anii '50, prin care designerul i-a adus un omagiu actriţei Marilyn Monroe. În numele frumuseţii dincolo de tipare, pe podiumul de modă a urcat, în paşi...

Miercuri, 26.04.2017, 07:59
Ileana Ciuculete i-a apărut în față la câteva săptămâni de la înmormântare: „Eram într-un loc cu multă lume când a apărut ea!”

Ileana Ciuculete i-a apărut în față la câteva săptămâni de la înmormântare: „Eram într-un loc cu multă lume când a apărut ea!”

A fost una dintre cele mai bune prietene ale regretatei Ileana Ciuculete, iar legătura strânsă dintre ea și cea care a pierit în urmă cu puțin timp pare să fie la fel de puternică și dincolo de moarte

Vineri, 21.04.2017, 17:07
Julia Roberts a fost aleasă cea mai frumoasă femeie din lume

Julia Roberts a fost aleasă cea mai frumoasă femeie din lume

Revista People a ales-o in 2017 pe actrita Julia Roberts pentru a cincea oara drept cea mai frumoasa femeie din lume.Actrita in varsta de 49 de ani a stabilit cu această distincţie un nou record şi a declarat ca se simte flatata. Avea doar 23 de ani...

Joi, 20.04.2017, 08:48
O femeie a trăit un adevărat coșmar atunci când a văzut cum iese fantoma din pământ! A filmat toată întâmplarea!

O femeie a trăit un adevărat coșmar atunci când a văzut cum iese fantoma din pământ! A filmat toată întâmplarea!

O femeie a avut parte de surpriza vieții sale atunci când a asistat la scene de groază, chiar în grădina casei sale.

Vineri, 03.03.2017, 15:14
O scrisoare pentru mamele de pretutindeni a emoționat milioane de oameni! „Când te închizi în baie, cu lacrimi pe obraji...”

O scrisoare pentru mamele de pretutindeni a emoționat milioane de oameni! „Când te închizi în baie, cu lacrimi pe obraji...”

Nu e ușor să ai rol de mamă și femeile din întreaga lume știu asta. Scrisoarea de mai jos este pentru toate eroinele din viața de zi cu zi.

Vineri, 03.03.2017, 15:09
"Lume, lumeee, soro lume", ce artistă! Ina Rus, interpretare impecabilă. Maria Tănase ar fi mândră de ea!

"Lume, lumeee, soro lume", ce artistă! Ina Rus, interpretare impecabilă. Maria Tănase ar fi mândră de ea!

Ina Rus are 12 ani şi vine din Pădurea Neagră, gata să impresioneze juriul de la Next Star cu momentul ei muzical.

Joi, 02.03.2017, 22:00
Te-ai hotărât unde pleci în vacanță, anul acesta? Machu Picchu, Peru, Abu Dhabi? Cele mai frumoase locuri din lume, în 2017

Te-ai hotărât unde pleci în vacanță, anul acesta? Machu Picchu, Peru, Abu Dhabi? Cele mai frumoase locuri din lume, în 2017

O cetate incaşă, o moschee şi un templu au fost declarate cele mai frumoase locuri ale planetei, în 2017! Milioane de turişti din toată lumea au făcut topul minunilor de pe Pământ. Machu Picchu este pe primul loc. Un monument plin...

Luni, 27.02.2017, 21:57
Cele mai frumoase locuri din lume în 2017

Cele mai frumoase locuri din lume în 2017

O cetate incaşă, o moschee şi un templu au fost declarate cele mai frumoase locuri ale planetei, în 2017! Milioane de turişti din toată lumea au făcut topul minunilor de pe Pământ. Machu Picchu este pe primul loc.

Luni, 27.02.2017, 20:18
Ai Facebook, nu? Trebuie să afli noutatea supremă și una dintre cele mai tari funcții ale rețelei: Utilizatorii îşi pot pune steagul ţării peste poza de profil. Ție ți-a apărut?

Ai Facebook, nu? Trebuie să afli noutatea supremă și una dintre cele mai tari funcții ale rețelei: Utilizatorii îşi pot pune steagul ţării peste poza de profil. Ție ți-a apărut?

Facebook permite acum utilizatorilor să îşi exprime sentimentul naţionalist prin adăugarea steagului naţional peste poza propriului profil.

Sambata, 25.02.2017, 08:10
Topul celor mai frumoase plaje din lume

Topul celor mai frumoase plaje din lume

Paradisul a coborât pe pământ! Cele mai frumoase plaje din lume, alese chiar de turişti, au nisip alb, ape turcoaz şi vegetaţie luxuriantă. În 2017, topul este dominat de un arhipeleag din Atlantic, dar şi de câteva insule din Caraibe. Europa...

Joi, 23.02.2017, 20:20
Maria, o tânără care a învăţat să îşi câştige existenţa colindând lumea

Maria, o tânără care a învăţat să îşi câştige existenţa colindând lumea

Există oameni pentru care nevoia de a cunoaşte a devenit cel mai important lucru. Maria, de profesie psiholog, iubeşte atât de mult călătoriile încât a lăsat totul şi a învăţat să îşi câştige existenţa colindând lumea.

Duminica, 19.02.2017, 19:45
Aceasta este cea mai dorită femeie din lume! Are 20 de ani și arată mai bine decât orice fantezie a ta!

Aceasta este cea mai dorită femeie din lume! Are 20 de ani și arată mai bine decât orice fantezie a ta!

E tânără, e frumoasă și celebră! Și ceea ce este cu adevărat incredibil este că a fost desemnată ca fiind cel mai râvnit model al momentului!

Duminica, 19.02.2017, 18:49
Shoebil, cea mai drăgăstoasă pasăre din lume

Shoebil, cea mai drăgăstoasă pasăre din lume

V-aţi gândit vreoadată că există o pasăre care îşi arată dragostea mai ceva ca o persoana? Shoebil este o specie rară de pasăre cu picioroange, asemănătoare cu barza, ia cea din imaginile următoare ştie să topească inima oricui

Vineri, 17.02.2017, 14:03
Îți mai amintești de cea mai frumoasă fetiță din lume? Azi a devenit o femeie în toată regula și toți se îndrăgostesc instant când o văd!

Îți mai amintești de cea mai frumoasă fetiță din lume? Azi a devenit o femeie în toată regula și toți se îndrăgostesc instant când o văd!

Era în urmă cu ceva ani atunci când omenirea s-a îndrăgostit iremediabil de Thylane Blondeau sau „cea mai frumoasă fetiță din lume”.

Joi, 09.02.2017, 08:59
Situația din România, analizată peste hotare

Situația din România, analizată peste hotare

De mai bine de 48 de ore, jurnaliştii din lumea întreagă sunt cu ochii pe România. Marile publicaţii şi televiziuni europene dar şi cele de peste Ocean vorbesc despre ce se întâmplă la Bucureşti şi în întreaga ţară de câteva zile. Nu...

Joi, 02.02.2017, 13:44
Iei foc instant! Ți-ai dori să te stingă fata asta! Ea e cea mai frumoasă femeie pompier din lume! Crezi că-i reziști?

Iei foc instant! Ți-ai dori să te stingă fata asta! Ea e cea mai frumoasă femeie pompier din lume! Crezi că-i reziști?

O tânără a reușit să facă senzație în întreaga lume, datorită modului în care arată, dar și a meseriei pe care o are!

Joi, 26.01.2017, 22:05
Cele mai spectaculoase aeroporturi din lume

Cele mai spectaculoase aeroporturi din lume

Zborurile cu avionul nu mai reprezintă chiar un lux. Dar. unele aeroporturi întrec orice așteptare! Arhitecții au fost mai inspirați decât vă imaginați când le-au proiectat.

Duminica, 22.01.2017, 13:02
Cele mai ciudate case din lume

Cele mai ciudate case din lume

Locuinţe bizare sunt peste tot în lume. Şi mai bizar este când, la solicitarea proprietarului, locuinţa rupe toate tiparele arhitecturale.

Duminica, 22.01.2017, 12:08
De 17 ani pe drumurile planetei! O familie face înconjurul lumii într-o mașină veche de 89 de ani!

De 17 ani pe drumurile planetei! O familie face înconjurul lumii într-o mașină veche de 89 de ani!

O familie din Argentina demonstrează de vrei 17 ani că poveștile chiar pot deveni realitate, atunci când îți dorești cu adevărat.

Joi, 12.01.2017, 13:01
Topul celor mai bogaţi oameni ai lumii

Topul celor mai bogaţi oameni ai lumii

Aproape 240 de miliarde de dolari au strâns, în 2016, şapte cei mai bogaţi oameni ai lumii. Printre ei se află şi Preşedintele ales al Statelor Unite, Donald Trump.

Joi, 29.12.2016, 20:23

Ultimele știri

x