Supărată pe momentul de la începutul emisiunii, mama Mirunei, a trimis un mesaj echipei de la ”Neatza”.
După o săptămână de muncă grea, nea Mărin le-a îndeplinit toate dorinţele mirilor din Baia Mare
Oameni simpli cu poveşti complicate vă intră în case şi in aceasta seară. Carmen şi Marius, un militar care a participat la şase misiuni în teatre de operaţiuni din Bosnia, Irak şi Afganistan. Din ultima, Marius s-a întors rănit. Iar...
Joi, 15.10.2015, 19:33
Un tânăr a vrut să îi trimită iubitei sale un mesaj siropos de dimineață, dar acesta a ajuns din greșeală la prietenii săi. Întreaga planetă a aflat ce s-a petrecut după.
Luni, 12.10.2015, 15:13
Apelul disperat al unor părinţi care vor să îşi salveze fiica a sensibilizat zeci de mii de americani. Fata are nevoie urgentă de un transplant de rinichi. Pentru ca povestea ei să ajungă la cât mai multă lume, părinţii au scris pe maşină...
Joi, 08.10.2015, 16:31
Plicul se deschide și la vederea lui Cătălin, mama acestuia se emoționează. „Săru' mâna, dragă mamă. Am atât de multe să îți spun...Dar eu te-am chemat să îți spun că te iubesc. Eu cred că meriți absolut tot, că m-ai crescut, m-ai educat și am ajuns acum unde sunt. Te iubesc din toată inima, dragă mamă”, a spus Moroșanu printre lacrimi.
Joi, 08.10.2015, 15:36
Frumoasa Erika Isac, considerată de mulți noua Delia a muzicii românești după prestația din audițiile X Factor, a publicat pe contul său de Facebook o imagine și un mesaj extrem de interesante
Un gospodar din judeţul Iaşi e convins că Dumnezeu i-a trimit un mesaj. Pe o bucată de lemn. Omul şi-a făcut cruce când a găsit într-o buturugă pe care se pregătea să o bage în foc două iniţiale, zice el, cu însemnătate divină.
Vineri, 02.10.2015, 16:19
O femeie din Statele Unite a avut parte de un adevărat șoc atunci când a cumpărat niște chiloți și a găsit un mesaj terifiant ascuns în etichetă.
Joi, 01.10.2015, 12:45
Frumoasa Nicoleta Nucă a pornit încă de mică pe drumul muzicii, însă abia acum se bucură de succes cu adevărat.
După ce au fost împreună timp de şase ani, supermodelul israelian Bar Refaeli, a păşit în faţa Altarului la braţul omului de afaceri Adi Ezra, în vârstă de 40 de ani.
Miercuri, 30.09.2015, 13:15
Angela Merkel i-a cerut fondatorului Facebook, Mark Zuckerberg, să schimbe politica rețelei de socializare în ceea privește subiectul cu imigranții sirieni. Oameni din întreaga lume vor fi afectați de această schimbare.
Marti, 29.09.2015, 12:03
Seara trecută a fost incendiară la ”X Factor”, iar Florin Răduță, concurentul care a interpretat piesa ”It's a man's world”, a lui James Brown, a făcut furori pe rețelele de socializare, unde mii de fani i-au lăsat mesaje de încurajare.
Seara trecută a fost incendiară la ”X Factor”, iar Florin Răduță, concurentul care a interpretat piesa ”It's a man's world”, a lui James Brown, a făcut furori pe rețelele de socializare, unde mii de fani i-au lăsat mesaje de încurajare.
Sambata, 26.09.2015, 15:18
La o zi după ce s-a adresat Americii, Papa a vorbit astăzi întregii lumi, de la New York. Francisc a ţinut un discurs emoţionant în Adunarea Generală ONU, în faţa a peste 150 de lideri ai planetei.
Vineri, 25.09.2015, 19:42
După ce în ediția de aseară i-a făcut o declarație mai mult decât emoționantă, Daniela Crudu a ținut cont de spusele lui Valentin, astfel că i-a acordat o șansă.
Joi, 24.09.2015, 20:13
O femeie din Marea Britanie a aflat că soțul a înșelat-o și a recurs la o metodă inedită de-a se răzbuna. Toți șoferii de pe autostradă au văzut ce lecție a primit bărbatul!
Joi, 24.09.2015, 11:07
O zi liniştită. Au fost primele cuvinte ale lui Gabriel Cotabiţă pentru toţi cei care l-au susţinut în momentele de cumpănă. Le-a mulţumit pentru prima dată şi le-a adresat primul mesaj de când a ieşit din comă. Cadoul de revenire a fost...
Luni, 21.09.2015, 19:05
A trecut prin momente cumplite, dar Gabriel Cotabiță și-a învins moartea şi le-a arătat tuturor cât de luptător este! Pentru prima dată după ce şi-a revenit din comă şi s-a recuperat, celebrul cântăreț a ţinut să le mulţumească celor care i-au fost alături în acele clipe de coşmar.
Luni, 21.09.2015, 18:32
Nici n-a sosit bine în România, şi noul ambasador al Statelor Unite, Hans Klemm, ne transmite deja primul său mesaj. În limba română! Hans Klemm se va afla azi la Cotroceni, unde îşi va prezenta scrisorile de acreditare. Din decembrie 2012,...
Luni, 21.09.2015, 16:29
Gabriel Cotabiță este, în aceste momente, unul dintre artiștii care, după ce au avut șansa de a reveni la viață în momentul în care majoritatea era pesimistă cu privire la viitorul lui, revine în lumea muzicii în forță. Dar, înainte de toate, cântărețul a decis să transmită un mesaj emoționant...
Luni, 21.09.2015, 13:22
Erau în cel mai frumos moment cu putință, dar ea a stricat totul. Muzică frumoasă, cupluri în jur, dragostea plutea în aer, sărut pătimaș. Atmosfera perfectă pentru un cuplu de îndrăgostiți a fost distrusă de un gest nepotrivit
Miercuri, 16.09.2015, 08:38
E tanara, sexy si dezinhibata! Vorbim de Alya, artista care, mereu, demonstreaza cat de senzational arata, dar si cum canta. Are 5 single-uri si colaborari de succes in Mexic, India si Europa.
Joi, 10.09.2015, 11:24
Criza ostaticului român, capturat în Burkina Faso, se adânceşte! Jihadiştii care îl ţin ostatic pe Iulian Gherguţ. l-au obligat să transmită un ultimatum către autorităţi şi familie! Iulian a rostit mesajul sub ameninţarea armelor!
Luni, 31.08.2015, 07:22
Credea că are tot timpul din lume pentru a se bucura de momentele petrecute alături de cei dragi, însă destinul i-a fost frânt la 37 de ani, în urma unei lupte îngrozitoare cu o boală necruțătoare și anume, cancerul. Totuși, această maladie nu i-a răpit zâmbetul de pe buze.
Marti, 25.08.2015, 16:27
Turistul de 63 de ani se pierduse într-o zonă împădurită aflată lângă o plajă din Queensland. Disperat, a scris mare pe nisip cuvântul "Ajutor". Atât de mare, că mesajul a fost văzut de pilotul unui elicopter care îl căuta. Şi astfel...
Luni, 24.08.2015, 16:21
Şi-au sărbătorit dragostea cu mare fast şi au fost răsfăţaţi de susţinători cu cadouri care mai de care mai inedite, însă unul dintre daruri nu i-a stârnit bucurie lui Elly. După ce Cristian a primit un mesaj şi un buchet de flori...
După ce ieri, casa Regală a României, a anunţat scoaterea fiului principesei Elena din linia de succesiune, astăzi a venit rândul lui Nicolae, fost principe de România, să dea, oficial, un răspuns.
Marti, 11.08.2015, 16:17Așa cum îi spun fanii pe Facebook, juratul Brenciu este un „vulcan de energie pozitiva, de optimism , de veselie , de bucurie”, iar motivele sunt lesne de înțeles!
Luni, 03.08.2015, 11:30
Ne-am obişnuit să comunicăm instantaneu cu cei aflaţi departe de noi! Ori îi sunăm pe telefonul mobil, ori le trimitem un sms, ori le scriem pe WhatsApp. Avem o grămadă de modalităţi la dispoziţie. Însă acum sute şi sute de ani,...
Vineri, 31.07.2015, 20:08
Un tată a reușit să facă furori pe internet atunci când a lăsat un bilet copiilor săi dezordonați. Mesajul a devenit viral pe internet.
Marti, 28.07.2015, 12:56
Chef Cătălin Scărlătescu își serbează astăzi ziua de naștere. Ca în fiecare an, acesta îi va avea alături de ziua lui pe cei mai apropiați prieteni și colegi.
Luni, 20.07.2015, 14:12
Chef Cătălin Scărlătescu își serbează astăzi ziua de naștere. Ca în fiecare an, acesta îi va avea alături de ziua lui pe cei mai apropiați prieteni și colegi.
Luni, 20.07.2015, 14:00
România l-a copleşit pe Robbie Williams în Piaţa Constituţiei. 63 de mii de români i-au cântat piesele, într-un cor uriaş. De uimire, starul a îngenuncheat. Un mesja postat recent pe Twitter a înfuriat fanii britanici, cărora nu le-a venit să creadă că artistul a făcut așa ceva.
Duminica, 19.07.2015, 15:23
Concurenții au mers la cumpărături într-un hypermarket! Andrada a primit sfaturi de la o susținătoare care a sfătuit-o să stea departe de Cristi pentru că nu se potrivesc!
O construcţie impresionantă, cu o formă deosebit de ciudată, ce seamănă cu o găină gigant şi care se înalţă în jungla din Indonezia, a uimit o lume întreagă, iar curiozitatea de a afla ce se ascunde acolo a atras, anual, zeci de mii de vizitatori.
Marti, 14.07.2015, 12:44
Au fost împreună luni bune, credeau că relaţia lor se va termina cu o nuntă, însă după ieşirea din competiţie Traian şi Corina de la "Mireasă pentru fiul meu" s-au despărţit.
Joi, 09.07.2015, 13:21
Chiar dacă trece printr-o perioadă dificilă, fiind afectată de pierderea tatălui ei, Deea, concurenta de la "Insula Iubiri", păstrează legătura cu fanii ei, cărora le-a transmis, în urmă cu doar câteva minute, un mesaj emoţionant.
Miercuri, 01.07.2015, 11:51
O apariţie controversată la "Insula Iubirii", Deea a reuşit să cucerească inimile telespectatorilor, chiar dacă la început a fost criticată intens pentru faptul că a întreţinut relaţii intime cu Tomi, iar acum trece prin moment cumplite.
Marti, 30.06.2015, 12:30
S-a bucurat de compania lui Matei, ispita care a încercat să-i sucească mințile, însă la scurt timp după ce iubitul ei, Bogdan, a părăsit-o, Andreea a înnebunit de durere.
Duminica, 28.06.2015, 23:12
S-a bucurat de compania lui Matei, ispita care a încercat să-i sucească mințile, însă la scurt timp după ce iubitul ei, Bogdan, a părăsit-o, Andreea a înnebunit de durere.
O prezență controversată în cadrul celui de-al treilea sezon al emisiunii ”Mireasă pentru fiul meu”, Oana a reușit să cucerească inimile a mii de susținători.
Duminica, 28.06.2015, 14:24
O lună de zile. O lună de zile minunată, cu emoții și cu lacrimi de fericire. Atât a trecut de când frumoasa Andreea Mantea a devenit mămică, iar astăzi aceasta i-a transmis un mesaj emoționant.
Sambata, 27.06.2015, 15:37
Pe ultimul drum, balerinul Bogdan Nicula a plecat azi cu lumină şi zâmbete. Prietenii lui şi-au şters lacrimile şi i-au îndeplinit ultima dorinţă. Au încercat să nu fie trişti. Aşa i-a rugat el, într-un ultim mesaj scris din priviri.
Vineri, 26.06.2015, 19:12
Nicolae nu şi-a uitat mama! De ziua ei, Maria a primit un trandafir şi un mesaj din partea fiului ei iubit!
"Mă voi întoarce mai sănătos şi mai puternic!" Mesajul a fost transmis de premierul Victor Ponta pe pagina de socializare după ce a suferit o operaţie la genunchi într-o clinică privată din Turcia.
Marti, 16.06.2015, 19:39
Ziua de astăzi este una foarte specială pentru Amalia Ştefania, fosta horoscopeasă de la "Neatza" şi prezentatoare a rubricii "Te iubesc, mami", căci îşi sărbătoreşte prima zi de naştere alături de fiul ei Luca.
Luni, 15.06.2015, 09:25
Pe cât de dur este cu participanții din competiția iadului, pe atât de sensibil și iubitor este cu membrii familiei sale. Florin Dumitrescu ne demonstrează încă o dată că este un familist convins, care se bucură din plin de prezența copiilor în viața sa
Miercuri, 10.06.2015, 10:36
Nu contează dacă folosiţi Skype pe Windows, Android sau iOS, o nouă vulnerabilitate ce poate fi exploatată printr-un mesaj vă închide subit aplicaţia.
Miercuri, 03.06.2015, 16:18
Întotdeauna cu glumele la ei şi pus pe şotii, Răzvan şi Dani au făcut senzaţie în fiecare dimineaţă, însă uneori au fost chiar ei protagoniştii unor momente incendiare.
Miercuri, 03.06.2015, 10:41