Antena Căutare

Articole despre pakistan

Casa lui Gheorghe Hagi şi a ambasadorului Pakistanului la Bucureşti, aflate pe aceeaşi stradă, au fost sparte la interval de câteva zile

Casa lui Gheorghe Hagi şi a ambasadorului Pakistanului la Bucureşti, aflate pe aceeaşi stradă, au fost sparte la interval de câteva zile

Locuinţa din Voluntari a lui Gheorghe Hagi şi cea a ambasadorului Pakistanului la Bucureşti au fost sparte de hoţi! Imobilele se află pe aceeaşi stradă, dar loviturile au fost date la interval de câteva zile

Sambata, 06.01.2018, 13:11
Opt țări în care anul următor nu va fi 2018. Oamenii vor sărbători intrarea în 2561, 1359 sau 4716

Opt țări în care anul următor nu va fi 2018. Oamenii vor sărbători intrarea în 2561, 1359 sau 4716

Se pare că timpul nu se scurge la fel pentru toată lumea. Multe dintre calendarele care există în prezent sunt diferite față de cel pe care îl cunoaștem.

Sambata, 30.12.2017, 09:11
Cel puţin 9 oameni au fost ucişi şi aproape 60 răniţi, într-un oraş din Pakistan, în urma unui atac sinucigaş într-o biserică

Cel puţin 9 oameni au fost ucişi şi aproape 60 răniţi, într-un oraş din Pakistan, în urma unui atac sinucigaş într-o biserică

Doi terorişti înarmaţi, care purtau veste explozive, au încercat să pătrundă în lăcaşul de cult imediat după slujba de duminică. Unul din agresori a fost împuşcat mortal de poliţiştii care păzeau clădirea, dar celălalt şi-a detonat...

Luni, 18.12.2017, 07:43
Adi Sînă a plecat de acasă! Artistul a plecat în Pakistan

Adi Sînă a plecat de acasă! Artistul a plecat în Pakistan

Adi Sînă a plecat de acasă! Nu vă gândiţi că au apărut probleme în paradis, ci artistul a plecat în Pakistan, acolo unde a susţinut mai multe concerte. Cum a decurs drumul şi cum a fost răsfăţat, vedem chiar acum.

Luni, 13.11.2017, 16:48
Ţinute excentrice şi mesaje puternice. Acestea au fost elementele definitorii ale Săptămânii Modei din Pakistan

Ţinute excentrice şi mesaje puternice. Acestea au fost elementele definitorii ale Săptămânii Modei din Pakistan

Modelele au defilat cu gurile acoperite de bandă adezivă, în semn de protest faţă de exploatarea copiilor prin muncă. Însă fiecare creator de modă s-a remarcat printr-o temă originală. În timp ce anumiţi designeri au optat pentru piese...

Luni, 13.11.2017, 16:39
Tragedie într-un sat izolat din Pakistan

Tragedie într-un sat izolat din Pakistan

17 oameni au murit otrăviţi de o tânără care nu voia de fapt să-şi ucidă soţul. Femeia fusese obligată de părinţi să se căsătorească fără voia ei, deşi iubea un alt bărbat pe care a continuat să-l întâlnească şi după nuntă....

Joi, 02.11.2017, 13:34
Ce adoră tati să facă în ziua lui liberă? Ana, fetița lui Mihai Gruia: "Să se ducă în Pakistan"

Ce adoră tati să facă în ziua lui liberă? Ana, fetița lui Mihai Gruia: "Să se ducă în Pakistan"

În opinia Anei, fetița lui Mihai Gruia, consideră că tatăl ei își dorește să meargă în Pakistan.

Joi, 26.10.2017, 20:06
Doi tineri din Pakistan, nuntă de milionari în America

Doi tineri din Pakistan, nuntă de milionari în America

Am văzut sute de nunţi, una mai frumoasă ca alta, dar ca aceasta nu este niciuna. Doi tineri din Pakistan au ales să-şi unească destinele într-un cadru de vis, în America. Cu toate acestea, cei doi miri au respectat toate tradiţiile, iar...

Sambata, 14.10.2017, 10:34
Smiley News. Nu există aşa ceva! Ministrul Apărării din Pakistan, prins cu pantalonii în vine

Smiley News. Nu există aşa ceva! Ministrul Apărării din Pakistan, prins cu pantalonii în vine

Cătălin Oprişan, redactorul de la A1.ro, a prezentat la rubrica Smiley News, de la Neatza cu Răzvan şi Dani, un nou clip amuzant.

Luni, 04.09.2017, 10:28
Smiley News. Ministrul Apărării din Pakistan, prins cu pantalonii în vine!

Smiley News. Ministrul Apărării din Pakistan, prins cu pantalonii în vine!

Cătălin Oprişan, redactorul de la A1.ro, a prezentat la rubrica Smiley News, de la Neatza cu Răzvan şi Dani, un nou clip amuzant.

Luni, 04.09.2017, 09:24
Petrecere de zile mari în Pakistan! Imaginile par rupte dintr-o peliculă de succes de la Bollywood

Petrecere de zile mari în Pakistan! Imaginile par rupte dintr-o peliculă de succes de la Bollywood

Petrecere de zile mari în Pakistan! Doi tineri înstăriţi şi-au unit destinele şi au făcut o nuntă ca la carte.

Miercuri, 02.08.2017, 12:22
Peste 120 de morți în urma exploziei unei cisterne cu petrol în Pakistan

Peste 120 de morți în urma exploziei unei cisterne cu petrol în Pakistan

Cel puțin 123 de persoane adunate în jurul unei cisterne cu petrol care s-a răsturnat în estul Pakistanului au murit după ce aceasta a luat foc și a explodat, au anunțat duminică poliția și echipele de intervenție, citate de agențiile internaționale de presă.

Duminica, 25.06.2017, 10:35
Explozie violentă în Pakistan. Cel puţin 123 de persoane au murit!

Explozie violentă în Pakistan. Cel puţin 123 de persoane au murit!

Cel puţin 123 de persoane au murit în estul Pakistanului după ce o cisternă cu petrol a explodat. Autovehiculul se răsturnase din cauza vitezei, iar localnicii adunau combustibilul care se scurgea, atunci când s-a produs deflagraţia. Cele mai...

Duminica, 25.06.2017, 09:25
15 imigranți pakistanezi ar fi fost răpiți pe teritoriul României, susține un cotidian din Pakistan

15 imigranți pakistanezi ar fi fost răpiți pe teritoriul României, susține un cotidian din Pakistan

Un cotidian pakistanez susţine că 15 imigranţi din această ţară ar fi fost răpiţi pe teritoriul României.Publicaţia "The Express Tribune" citează rude ale imigranţilor care declară că cei 15 au căzut victime ale unei reţele de...

Marti, 16.05.2017, 08:18
Mattyas, românul care i-a cucerit pe greci! Le-a cântat și i s-a dus vestea până-n Pakistan

Mattyas, românul care i-a cucerit pe greci! Le-a cântat și i s-a dus vestea până-n Pakistan

Mattyas va pleca într-un turneu de 11 zile în Pakistan, în oraşele: Islamabad, Lahore şi Karachi. Pentru piesă "Heart away", Mattyas a semnat un contract la o casă de discuri din Grecia.

Luni, 08.05.2017, 10:00
Mattyas, artistul român care a cucerit cu piesele lui Grecia, pleacă în turneu în Pakistan

Luni, 08.05.2017, 09:53
S-a dat startul cursei pentru egalitate şi libertate

S-a dat startul cursei pentru egalitate şi libertate

Zeci de femei din Pakistan au organizat o cursă de biciclete pentru a cere să fie lăsate să se afirme în spaţiul public. S-a întâmplat în mai multe oraşe ale ţării. Acolo. femeile continuă să fie nedreptăţite şi discriminate, în...

Luni, 03.04.2017, 14:00
Cea mai tare nuntă din Pakistan

Cea mai tare nuntă din Pakistan

Cea mai tare nuntă din Pakistan

Joi, 16.03.2017, 11:00
În caz că te-ai întrebat vreodată cum se face pâinea în Pakistan, avem un răspuns! În cel mai original mod cu putință!

În caz că te-ai întrebat vreodată cum se face pâinea în Pakistan, avem un răspuns! În cel mai original mod cu putință!

Teoretic, pâinea se face la fel în toate colțurile planetei, însă practic, lucrurile se petrec cu totul diferit. În Pakistan, brutarii sunt fabuloși, iar modul de preparare a pâinii este foarte original. 

Luni, 20.02.2017, 09:19
Smiley News: Cum se face pâinea în Pakistan

Smiley News: Cum se face pâinea în Pakistan

Cătălin Oprişan, redactorul şef de la a1.ro, a prezentat la rubrica Smiley News un clip de pe net cum se face pâinea în Pakistan.

Luni, 20.02.2017, 08:34
Otilia Bilionera, conferință de presă în Pakistan

Otilia Bilionera, conferință de presă în Pakistan

Otilia Bilionera a avut prima conferință de presă în Pakistan. Artista este tratată ca o adevărată vedetă.

Vineri, 03.02.2017, 11:45
Smiley News: Antrenament inedit al armatei pakistaneze

Smiley News: Antrenament inedit al armatei pakistaneze

Cătălin Oprişan, redactorul şef de la a1.ro, a prezentat la rubrica Smiley News un clip cu o demonstraţie de senzaţie a armatei pakistaneze

Vineri, 20.01.2017, 08:38
Lux, stil și elegantă la o nuntă din Pakistan

Lux, stil și elegantă la o nuntă din Pakistan

Nunţile din Pakistan. ne lasă de fiecare dată cu gurile căscate. Lux, stil, eleganţă și rafinament.

Marti, 20.12.2016, 11:48
Accident aviatic în Pakistan. Niciunul dintre pasageri nu a supravieţuit

Accident aviatic în Pakistan. Niciunul dintre pasageri nu a supravieţuit

Accident aviatic în nordul Pakistanului. Un avion cu 47 de oameni la bord s-a prăbusit. Niciunul dintre pasageri nu a supravieţuit. În tragedie şi-au pierdut viaţa şi doi cetăţeni străini, scrie presa internaţională.

Joi, 08.12.2016, 07:38
UPDATE ”Au căzut în munți!” Un avion cu aproape 50 de persoane la bord s-a prăbușit în nordul Pakistanului

UPDATE ”Au căzut în munți!” Un avion cu aproape 50 de persoane la bord s-a prăbușit în nordul Pakistanului

Un avion al companiei Pakistan International Airlines (PIA), care efectua o cursă pe ruta Chitral-Islamabad având la bord aproape 50 de persoane, s-a prăbușit miercuri într-o regiune muntoasă din nordul Pakistanului, au anunțat poliția și autoritatea aviației civile locale, relatează Reuters și AFP.

Miercuri, 07.12.2016, 14:41
Incendiu de proporții la un hotel! Peste 11 morți și 70 de răniți

Incendiu de proporții la un hotel! Peste 11 morți și 70 de răniți

Cel puțin 11 persoane au murit și alte 70 au fost rănite într-un incendiu izbucnit luni dimineața la un hotel din orașul-port Karachi (sudul Pakistanului), au precizat surse medicale pentru agenția Xinhua.

Luni, 05.12.2016, 07:16
Una dintre cele mai spectaculoase nunți a avut loc în Pakistan

Una dintre cele mai spectaculoase nunți a avut loc în Pakistan

Una dintre cele mai spectaculoase nunţi ale anului a avut loc în Pakistan

Duminica, 13.11.2016, 11:26
UPDATE:  Bilanțul a crescut la 45 de morți. Atentatul, revendicat de ISIS / 25 de persoane şi-au pierdut viaţa, după ce o explozie a zguduit un altar musulman

UPDATE: Bilanțul a crescut la 45 de morți. Atentatul, revendicat de ISIS / 25 de persoane şi-au pierdut viaţa, după ce o explozie a zguduit un altar musulman

Autorităţile pakistaneze au anunţat că o explozie puternică a zguduit sâmbătă seara un loc de rugăciune musulman din provincia sud-estică Baluchistan. Până în acest moment, cel puţin 25 de persoane şi-au pierdut viaţa în explozie, iat alte câteva zeci au fost rănite, scrie Reuters.

Sambata, 12.11.2016, 21:02
Ce s-a întâmplat cu „fata afgană”, la 32 de ani de când a hipnotizat planeta cu ochii săi! Președintele a decis!

Ce s-a întâmplat cu „fata afgană”, la 32 de ani de când a hipnotizat planeta cu ochii săi! Președintele a decis!

Acum mai bine de 30 de ani, omenirea a fost hipnotizată de „fata afgană”, fotografiată și prezentată în revista National Geographic. 

Vineri, 11.11.2016, 08:31
Femeia cunoscută drept "fata afgană", după apariţia pe coperta revistei National Geografic acum peste 30 de ani, e din nou liberă

Femeia cunoscută drept "fata afgană", după apariţia pe coperta revistei National Geografic acum peste 30 de ani, e din nou liberă

Liderul de la Kabul a invitat-o la palatul prezidenţial la câteva zile după ce ea a fost eliberată de autorităţile pakistaneze. Fusese condamnată la mai mulţi ani de închisoare pentru că se afla în Pakistan cu acte false.

Vineri, 11.11.2016, 07:56
Grav accident feroviar în Pakistan! 17 persoane au murit, printre care două femei și un copil. 50 de călători sunt răniți

Grav accident feroviar în Pakistan! 17 persoane au murit, printre care două femei și un copil. 50 de călători sunt răniți

Cel puţin 17 persoane au murit în oraşul-port Karachi, din sudul ţării,într-un accident de tren, au anunţat joi oficiali pakistanezi citaţi de Associated Press.

Joi, 03.11.2016, 11:11
Sharbat Gula, fata afgană care a apărut în 1985 pe coperta revistei National Geographic, a fost arestată în Pakistan

Sharbat Gula, fata afgană care a apărut în 1985 pe coperta revistei National Geographic, a fost arestată în Pakistan

Protagonista uneia dintre cele mai cunoscute şi admirate fotografii din lume este acum în centrul unui scandal internaţional. Sharbat Gula, fata afgană cu ochi verzi care a apărut în 1985 pe coperta revistei National Geographic, a fost arestată...

Joi, 27.10.2016, 19:43
Un vânzător a înnebunit femeile din întreaga lume! A hipnotizat toți trecătorii cu ochii săi!

Un vânzător a înnebunit femeile din întreaga lume! A hipnotizat toți trecătorii cu ochii săi!

Internetul s-a îndrăgostit instant de un tip din Pakistan, doar pentru modul în care acesta arată.

Miercuri, 26.10.2016, 19:56
Atac terorist în Pakistan: 59 de morţi şi 117 răniţi într-un atac vizând Academia de Poliţie

Atac terorist în Pakistan: 59 de morţi şi 117 răniţi într-un atac vizând Academia de Poliţie

Cel puţin 59 de cadeţi au fost ucişi şi alţi 117 au fost răniţi grav când mai multe persoane înarmate au deschis focul în Academia de Poliţie din oraşul Quetta, în sud-vestul ţării, au anunţat marţi autorităţile citate de Reuters

Marti, 25.10.2016, 08:06
59 de morţi şi 117 răniți, în urma atacului de la Academia de Poliţie din oraşul pakistanez Quetta

59 de morţi şi 117 răniți, în urma atacului de la Academia de Poliţie din oraşul pakistanez Quetta

Cel puţin 59 de cadeţi au fost ucişi şi alţi 117 au fost răniţi grav când mai multe persoane înarmate au deschis focul în Academia de Poliţie din oraşul Quetta, în sud-vestul ţării, au anunţat marţi autorităţile citate de Reuters.

Marti, 25.10.2016, 07:25
Incendiu violent lângă Ambasada Pakistanului

Incendiu violent lângă Ambasada Pakistanului

Au fost momente de groză aseară, în sectorul 1 din Capitală, după ce flăcări violente au cuprins mansarda şi acoperişul unei vile de lângă Ambasada Pakistanului. Incendiul a izbucnit după ce din pod a ieşit fum. În clădire locuiau trei...

Sambata, 15.10.2016, 09:14
Smiley News: Cea mai tare glumă de şantier din Pakistan

Smiley News: Cea mai tare glumă de şantier din Pakistan

Cătălin Oprişan, redactorul şef de la a1.ro, a prezentat la rubrica Smiley News, de la Neatza, câteva clipuri amuzante.

Luni, 10.10.2016, 08:58
Atentat sângeros în Pakistan

Atentat sângeros în Pakistan

Pakistanul este din nou scena unui masacru pus la cale de fanaticii islamişti. Cel puţin 70 de oameni au murit şi peste 110 sunt răniţi în urma unui atac sinucigaş, într-un oraş din sud-vestul ţării.

Marti, 09.08.2016, 07:39
Smiley News: Sistemul de aer condiționat în Pakistan, cu ajutorul măgarului!

Smiley News: Sistemul de aer condiționat în Pakistan, cu ajutorul măgarului!

Redactorul şef de la a1.ro, Cătălin Oprişan, a prezentat la ”Neatza” câteva clipuri amuzante. Dintre toate se evidențiază modul în care niște tineri din Pakistan se răcoresc cu ajutorul unui măgar.

Luni, 23.05.2016, 08:38
Doi fraţi au şocat lumea medicală! Cad inconştienţi pe stradă, o dată cu dispariţia soarelui

Doi fraţi au şocat lumea medicală! Cad inconştienţi pe stradă, o dată cu dispariţia soarelui

Doi fraţi din Pakistan le dau mari bătăi de cap medicilor. Cazul lor este extrem de bizar şi nu a mai fost întâlnit în medicină.

Luni, 09.05.2016, 09:10
Facebook îşi cere scuze după o eroare a funcţiei "Safety Check"

Facebook îşi cere scuze după o eroare a funcţiei "Safety Check"

Compania Facebook şi-a cerut scuze pentru eroarea din cadrul funcţiei “Safety Check”, activată la scurt timp după atacul din Pakistan, în urma căreia mai mulţi utilizatori din lumea întreagă au fost întrebaţi dacă sunt bine

Luni, 28.03.2016, 16:00
Atentat sângeros în Pakistan. Cel puțin 70 de morți şi peste 300 de răniţi

Atentat sângeros în Pakistan. Cel puțin 70 de morți şi peste 300 de răniţi

Terorismul islamic a lovit din nou, de această dată în Pakistan. Aproape 70 de oameni au fost ucişi şi peste 300, răniţi într-un atentat sinucigaş. Bomba a fost detonată chiar la intrarea într-un parc, lângă un loc de joacă, foarte...

Luni, 28.03.2016, 07:55
Un bărbat nu vrea să cerșească! Așa că zilnic merge desculț un kilometru, cu 100 de kilograme de făină în spate!

Un bărbat nu vrea să cerșească! Așa că zilnic merge desculț un kilometru, cu 100 de kilograme de făină în spate!

Aceasta este povestea lui Syed Abdul Ghani, un bărbat din Pakistan care a reușit să uimească o lume întreagă.

Miercuri, 10.02.2016, 15:32
Peste 150 de persoane, dispărute după prăbuşirea fabricii în Pakistan

Peste 150 de persoane, dispărute după prăbuşirea fabricii în Pakistan

Cel puţin 18 persoane au murit, iar alte 150 sunt date dispărute după prăbuşirea unei clădirii unei fabrici, în Pakistan, anunţă autorităţile locale

Joi, 05.11.2015, 15:59
Un şofer din Pakistan a distrus un panou de semnalizare rutieră cu basculanta

Un şofer din Pakistan a distrus un panou de semnalizare rutieră cu basculanta

Un şofer neatent din Pakistan a distrus un panou de semnalizare rutieră într-un accident demn de o comedie de la. Bollywood. Omul conducea o basculantă de mare tonaj şi, probabil fără să-şi dea seama, i-a ridicat cuva înainte de a porni la drum.

Luni, 17.08.2015, 13:53
Ambasadorul român care a păcălit moartea

Ambasadorul român care a păcălit moartea

A fost implicat în cea mai recentă tragedie aviatică din Pakistan şi a scăpat cu viaţă. A fost un miracol că nu a fost nici măcar rănit după ce elicopterul în care se afla s-a zdrobit de pământ.

Duminica, 10.05.2015, 19:34
Elicopter în care se află şi ambasadorul român în Pakistan, prăbuşit

Elicopter în care se află şi ambasadorul român în Pakistan, prăbuşit

Ambasadorul României în Pakistan, Emilian Ion, a scăpat în mod miraculos după ce elicopeterul în care se afla s-a prăbuşit în Pakistan. Au fost 17 oameni la bord, 7 dintre ei au murit.

Vineri, 08.05.2015, 19:29
Dublu atentat sinucigaş în Pakistan

Dublu atentat sinucigaş în Pakistan

15 oameni au fost ucişi într-un dublu atentat sinucigaş în faţa unor biserici din marele oraş Lahore, în Pakistan. Atacul revendicat de talibanii pakistanezi se înscrie într-o serie de acte teroriste împotriva creştinilor şi a altor...

Luni, 16.03.2015, 07:01
Atentat la o moschee şiită din sudul Pakistanului

Atentat la o moschee şiită din sudul Pakistanului

Aproape 60 de persoane şi-au pierdut viaţa în explozia unei bombe, la o moschee şiită din sudul Pakistanului. Atentatul, unul din cele mai grave din regiune în ultimii doi ani, a fost revendicat de o grupare extremistă a musulmanilor sunniţi.

Sambata, 31.01.2015, 08:23
Atac terorist la o școală din Pakistan

Atac terorist la o școală din Pakistan

Măcel la o şcoală din Pakistan. Sunt peste 120 de morţi, cei mai mulţi copii, în urma unui atac al talibanilor.Sute de persoane se află în continuare, în şcoală, ţinute ostatice

Marti, 16.12.2014, 13:31

Ultimele știri

x