Guvernul a aprobat amnistia fiscală propusă de Ministerul Finanţelor pentru dobânzi, penalităţi şi alte accesorii datorate de firmele care vor achita principalul restanţelor până la data de 15 decembrie 2020, măsură care va sprijini mediul de afaceri lovit de criza Covid-19 şi va avea un efect pozitiv asupra încasărilor bugetare din acest an, a informat ministerul, care estimează un impact bugetar pozitiv de până la 2 miliarde de lei.
Vineri, 08.05.2020, 13:12Ministerul Finanţelor Publice, împreună cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), au anunţat marţi că au întreprins o serie de măsuri în vederea sprijinirii mediului de afaceri, dar şi pentru susţinerea conformării voluntare, în contextul instituirii stării de urgenţă, astfel că nu se calculează şi nu se datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere pentru obligaţiile fiscale scadente începând cu data intrării în vigoare a OUG nr. 29/2020 şi neachitate până la încetarea acestor măsuri şi, în plus, se suspendă sau nu încep măsurile de executare silită, prin somaţie, poprire şi valorificarea bunurilor la licitaţie, a creanţelor bugetare.
Marti, 14.04.2020, 12:12Teme-te de Primărie, mai ales atunci când îţi face daruri! Acesta ar trebui să fie sloganul pe care ar trebui să-l adopte locatarii blocurilor din Galaţi. În urmă cu 4 ani, edilii le-au oferit fire de hibiscus pe care să le planteze în faţa...
Miercuri, 21.06.2017, 16:41Comisia Europeană (CE) va solicita Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (UE) să impună României, dar şi Greciei şi Luxemburgului, plata unei penalităţi zilnice pentru netranspunerea în legislaţia naţională a directivei privind instituirea spaţiului feroviar unic european, pentru ţara noastră fiind propusă o penalitate de 29.091,4 pe zi, potrivit unui comunicat al Comisiei Europene, publicat vineri.
Vineri, 22.07.2016, 14:48Valoarea dobânzilor şi penalităţilor de întârziere este mai mică de la începutul anului, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod de procedură fiscală
Luni, 11.01.2016, 13:35Guvernul va scuti şi persoanele fizice, pe lângă firme, de la plata penalităţilor stabilite pentru întârzierea la achitarea datoriilor către bugetul de stat, precum cele provenite din închirierea unor imobile sau din drepturi de autor, dar ar putea renunţa şi la o parte din dobânzile aplicate
Vineri, 09.10.2015, 07:55Primăria din Brăila are de plătit penalităţi uriaşe de 20 milioane de euro pentru un proiect de reabilitate al unui bulevard din oraş. "Este lipsa de interes pentru banul public", a spus jurnalista Elena Cristian, redactor-şef Income Magazine.
Miercuri, 26.03.2014, 11:23De luat aminte: astazi este ultima zi in care romanii isi pot plati taxele si impozitele fara a scoate mai multi bani din buzunar, altfel spus, fara penalitati
Luni, 30.09.2013, 12:44Ford va plati statului roman 14,1 milioane de euro penalitati pentru ca nu a respectat contractul de privatizare
Miercuri, 13.02.2013, 15:47Fiscul declara razboi datornicilor la stat. Vrea sa impuna penalitati-record pentru cei care nu-si declara veniturile autoritatilor.
Duminica, 19.08.2012, 19:31O noua reglemantare care ar putea afecta serios industria auto este pe cale sa fie introdusa de Uninunea Europeana. Companiile producatoare de masini de lux cu motoare foarte puternice, care nu respecta standardele, risca penalitati de pana la 40.000 de euro, conform noilor planuri UE de a introduce limite pentru emisiile de dioxid carbon, potrivit Financial Times.
Luni, 20.02.2012, 00:00Calendarul fiscal se adreseaza celor care au o locuinta, o masina sau romanilor care obtin bani din contracte de comision, din inchirieri de locuinte, dar si persoanelor care lucreaza ca liber-profesionisti sau care au venituri din alte activitati comerciale.
Luni, 09.01.2012, 00:00Asiguratorii RCA risca penalitati de 0,2% pe zi din valoarea daunei, daca intarzie plata. Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) Soferii a adus modificari legislatiei in domeniul politelor de Raspundere Civila Auto (RCA), astfel incat soferii sa poata solicita despagubiri companiilor de asigurari care nu indeplinesc obligatiile ce decurg din politele RCA sau o fac defectuos.
Miercuri, 30.11.2011, 00:00Angela Similea are datorii de 6 milioane de euro la banci si a pierdut 12 din cele 15 procese de executare silita care i-au fost intentate. Una dintre casele care urmeaza sa-i fie vanduta se afla la Belciugatele, judetul Calarasi.
Joi, 22.09.2011, 00:00Datoriile CFR Calatori la plata energiei, in conditiile de consumator captiv in care zace de ani intregi, au ajuns la 500 de milioane de euro. Din aceasta suma, aproximativ 230 de milioane de euro reprezinta numai penalitatile. Prin noua rectificare bugetara, Ministerul Transporturilor va plati aceasta datorie, dar numai cu conditia renegocierii penalitatilor.
Miercuri, 10.08.2011, 00:00Potrivit Curtii de Conturi, cele mai mari sume se regasesc in constructii nerealizate si prestatii medicale sau sociale fictive .
Miercuri, 01.06.2011, 00:00Datornic la stat, firma sau persoana fizica, statul va vrea banii si ca sa-i adune e de acord sa platiti in rate. Un ajutor pentru datornici dar cu reguli dure. Ca sa fie sigur ca vad banii, autoritatile iau garantii si aplica penalitati usturatoare in...
Miercuri, 04.05.2011, 19:44Astazi este ultima zi de plata a impozitului la casa, fara penalitati! Cei care au in proprietate mai multe cladiri vor plati mai multi bani, din cauza taxei de solidaritate, introdusa de Guvernul Boc in luna iulie. Astfel, impozitul pentru proprietate poate creste si de trei ori, in cazul in care cladirea este a treia detinuta, in afara celei de domiciliu.
Joi, 30.09.2010, 00:00Vicepresedintele PC Bogdan Ciuca a anuntat, azi, intrarea in vigoare a unei legi initiate de PC privind scutirea de la plata penalitatilor la intretinere generate de suma restanta a proprietarilor care isi achita integral cotele de contributie in termen de 12 luni de la intrarea in vigoare a legii
Luni, 02.08.2010, 00:00Comisia Juridica a Camerei Deputatilor a avizat, marti, cu unanimitate de voturi, proiectul initiat de deputatul PC Bogdan Ciuca si semnat de toate grupurile parlamentare privind scutirea penalitatilor la intretinerea persoanelor cu venituri medii pe familie de sub 1.000 de lei.
Miercuri, 09.06.2010, 00:00Agentii economici vor beneficia de reducerea penalitatilor si a majorarilor de intarziere a platilor, conform unei Ordonante de modificare a Codului de Procedura Fiscala, aprobata, de Guvern.
Joi, 22.04.2010, 00:00