Kanye West a marturisit ca a vrut de mai multe ori sa isi puna capat zilelor
Marti, 19.10.2010, 00:00
Tribunalul Bucuresti a hotarat arestarea in lipsa, pentru 30 de zile, a lui Cristian Urziceanu, barbatul care ar fi vandut Furadanul, furnizat ulterior Madalinei Manole si folosit apoi de aeasta pentru a se sinucide in 14 iulie. Deoarece barbatul nu a fost inca gasit, procurorii au cerut arestarea lui in lipsa.
Luni, 18.10.2010, 00:00
Secretele din trecut ne urmaresc si nu ne dau pace. Rick Springfield stie foarte bine acest lucru.
Miercuri, 13.10.2010, 00:00
Fostul deputat si candidat la presedintie Nati Meir a incercat sa se spanzure cu baierele unei sacose, la sfarsitul saptamanii trecute, in toaleta celulei sale. Bara de care s-a agatat, insa, s-a rupt, astfel ca acesta se afla in afara oricarui pericol. Nati Meir se afla incarcerat in penitenciarul Galati pentru trafic de influenta.
Luni, 11.10.2010, 00:00
In baza ordonantei din data de 14.07.2010 a Parchetului de pe langa Tribunalul Bucuresti, Serviciul de Medicina Legala Ilfov a efectuat o constatare medico-legala necroptica in cauza privind decesul numitei Mircea Magdalena Anca.
Luni, 11.10.2010, 00:00
Duckadam, Boloni, Lacatus si Balan. Daca pe primii trei ii recunoasteti imediat, poate ca numele de Lucian Balan nu va mai spune nimic. A fost mijlocasul celei mai bune echipe romanesti a tuturor timpurilor, a adus Cupa Campionilor Europeni in Ghencea,...
Duminica, 03.10.2010, 19:07
O tanara in varsta de 25 de ani se afla internata in stare grava la Spitalul de Urgente din Iasi, dupa ce a incercat sa se sinucida, inghitind mai multe medicamente, aceasta figurand in evidentele spitalului inca din 2004, perioada in care a avut 60 de tentative de sinucidere.
Vineri, 24.09.2010, 00:00
A fost sinucidere in cazul omului de afaceri iesean, gasit impuscat in cap in propria masina. Este concluzia investigatiei, care nu raspunde si la intrebarea: de ce a recurs barbatul la un asemenea gest. Sotia lui Bogdan Pavlov a fost audiata aseara.
Miercuri, 22.09.2010, 19:17
Membrii unei secte religioase au pus pe jar autoritatile din California. 13 oameni, in majoritate adolescenti, au disparut fara urma, mai bine de 24 de ore. Lasasera doar niste scrisori in care anuntau venirea Apocalipsei si spuneau ca pleaca sa-l...
Luni, 20.09.2010, 06:24
Un somer din Oradea, care s-a sinucis din disperare, a fost sunat la o zi dupa inmormantare, ca sa i se ofere un loc de munca. Omul a asteptat multa vreme sa isi gaseasca un loc de munca, dar a fost in zadar.
Duminica, 19.09.2010, 00:00
Adolescentii care sufera de probleme severe de acnee sunt de trei ori mai susceptibili sa se gandeasca la suicid decat semenii lor cu pielea curata, potrivit unui studiu.
Joi, 16.09.2010, 00:00
La 21 de ani, barbatul s-a spanzurat, spun rudele, pentru ca ar fi avut o relatie cu sora lui. A lasat in urma un bilet de adio, destul de neclar si care lasa loc interpretarilor. Madalin se simtea neinteles si singur. Mama tanarului sustine ca rudele...
Marti, 14.09.2010, 19:33
Este cunoscuta pentru sex-appealul, frumusetea ei, dar si pentru faptul ca a fost una dintre cele mai dorite dive din lume. Cu toate acestea, Brigitte Bardot nu a fost o femeie fericita.
Marti, 14.09.2010, 00:00
Salt in gol, la spitalul municipal Barlad. Un batran, internat pentru glaucom, a asteptat, aseara, ca toti colegii sai de salon sa adoarma, iar, apoi, s-a aruncat de la etaj.
Duminica, 05.09.2010, 16:30
Un pacient internat la Spitalul de Urgenta Barlad a fost gasit mort, intr-o balta de sange, in cursul noptii de sambata spre duminica, la cativa metri de cladirea unitatii spitalicesti, dupa ce, cel mai probabil, s-a aruncat de la etajul trei al salonului unde era internat cu probleme oftalmologice.
Duminica, 05.09.2010, 00:00
Un batran bolnav a fost doborat cu socuri electrice de politisti, in propria sa casa! Oamenii legii sustin ca au dorit doar sa-l impiedice sa se sinucida. Barbatul nu accepta aceasta justificare si a dat politia in judecata, mai ales ca incidentul a...
Vineri, 03.09.2010, 13:34
Dupa ce i-a acuzat pe parintii Madalinei Manole ca sunt vinovati de moartea ei, Mirabela Dauer a decis sa faca pace. Ba mai mult, Mirabela a promis la Acces Direct, ca-i va ajuta pe sotii Manole sa-si vada nepotul.
Miercuri, 01.09.2010, 19:40
Parintii Madalinei Manole spun ca inainte sa moara fiica lor a mai avut o singura tentativa de sinucidere.
Miercuri, 01.09.2010, 07:56
Parintii Madaliniei Manole sustin ca inainte sa moara, fiica lor a mai avut o singura tentativa de sinucidere. Era incercarea ei disperata de a-l convinge pe Puiu Mircea sa renunte la albumul "O noua Madalina", la care lucrasera impreuna timp de patru ani si care o epuizase pe cantareata.
Miercuri, 01.09.2010, 00:00
Si-a trait in ultimele zile intr-o lume plina de conflicte si ocultism. La sapte saptamani de la moartea fiicei lor, parintii Madalinei Manole au adunat destula putere si furie pentru a vorbi despre drama din spatele zambetului "Fetei cu parul de foc"
Marti, 31.08.2010, 16:54
Un politist comunitar din Focsani s-a impuscat in cap cu arma din dotare. Se pare ca barbatul s-a sinucis dupa ce a aflat ca are cancer.
Marti, 31.08.2010, 16:24
Tot saracia a impins-o pe o tanara din Iasi la sinucidere. Cu datorii la banca si prea multe certuri acasa din cauza traiului greu, femeia de 33 de ani a incercat sa se sinucida cu somniferele parintilor sai. Un pumn de pastile a inghitit. Colegii de...
Marti, 31.08.2010, 16:22
Gest disperat, pentru un bolnav de cancer din Ploiesti. Barbatul de 57 de ani s-a aruncat in gol de la etajul unu al spitalului unde era internat. Un medic si o pacienta au incercat sa-l prinda de haine dar nu au reusit sa-l opreasca. Omul a scapat...
Joi, 26.08.2010, 13:23
Dupa ce au petrecut momente de neuitat in Austria, concurentele de la Burlacul au trecut granita spre Germania. Destinatia aleasa a fost castelul Neuschwanstein, situat in sud vestul Bavariei. Aceasta locatie de vis se pare ca a fost sursa de inspiratie pentru multe dintre castelele de poveste din filmele si productiile Disney.
Joi, 26.08.2010, 00:00
Un militar in varsta de numai 30 de ani si-a pus arma la tampla si s-a impuscat mortal.
Sambata, 21.08.2010, 13:34
Gest inexplicabil in Timis! O femeie insacinata in cinci luni a murit, dupa ce a sarit din masina iubitului. Barbatul spune ca se intelegeau bine si ca tanara nu ar fi avut niciun motiv sa se sinucida. Si rudele sunt socate. O stiau fericita si...
Joi, 19.08.2010, 16:30
Noi amanunte despre ororile de neinchipuit din lagarele naziste relatate de un supravietuitor. Cu ani in urma, prof. univ. dr Ioan Gottlieb ne-a infatisat pe scurt cumplitele sale amintiri, cum a supravietuit miraculos lagarelor naziste Auschwitz, Mauthausen si Melk.
Miercuri, 18.08.2010, 00:00
Un tanar din judetul Arges a ales sa-si incheie socotelile cu viata fara sa lase in urma nicio explicatie. Si-a planuit cu grija sfarsitul si a ales sa moara la 50 de kilometri de casa. S-a spanzurat aseara, in padurea Trivale, de la marginea orasului...
Marti, 17.08.2010, 13:29
Un tinar de 33 de ani din Codlea, angajat al Ministerului de Interne, s-a spinzurat chiar la locul de munca. Omul lucra la departamentul financiar contabil, dar pentru ca nu o mai scotea la capat cu banii, a renuntat la viata. Avea rate, o pensie...
Joi, 12.08.2010, 07:43
La treizeci si şapte de ani, un barbat din comuna argeseana Bogati a ales sa moara. Ramasese fara serviciu si se certa mereu cu iubita. Acum o saptamana femeia l-a parasit iar omul a ramas singur, sa sufere in tacere.
Miercuri, 04.08.2010, 13:19
Macinata de o boala crunta, o femeie de 78 de ani din Bucuresti şi-a pus capat zilelor, noaptea trecuta. Batrana s-a aruncat de la etajul 4 al spitalului Sfantul Ioan din Capitala si, in cadere, s-a zdrobit de placa de beton aflata pe terasa.
Marti, 27.07.2010, 08:08
Sotul Madalinei Manole, Petru Mircea, risca dosar penal pentru ca ar fi stiut ca sotia sa avea pesticid in casa.
Marti, 27.07.2010, 00:00
Un compozitor iesean a compus o melodie de ramas bun in memoria Madalinei Manole, intitulata simplu "Adio".
Luni, 26.07.2010, 00:00
Comerciantul Furadanului, pesticidul cu care s-a sinucis Madalina Manole, este in Serbia. Detinatorul anuntului, prin intermediul caruia Berta Slav a cumparat substanta, a accesat ultima data postarea de pe respectivul forum la data de 12 iulie. Este chiar data la care Madalina Manole i-a trimis mai multe sms-uri Bertei Slav, in care ii cerea sa-i faca rost de Furadan.
Luni, 26.07.2010, 00:00
Nu a avut dreptul nici la parastasul de 9 zile. Pentru Madalina Manole s-au rugat, astazi, numai familia si fanii. De dimineata, parintii artistei au mers la biserica Sfanta Treime din Ploiesti si au asistat la slujbele de parastas in memoria altor...
Sambata, 24.07.2010, 14:00
Anchetatorii urmaresc o noua pista in cazul sinuciderii Madalinei Manole. Ei banuiesc ca Furadanul i-a fost dat artistei chiar de sotul sau. Iar tristetea si depresia Madalinei Manole par aduse de un blestem. De asta se temea artista, care mergea in fiecare vineri la Biserica, sa se inchine la Sfantul Mucenic Ciprian, protectorul de vraji si blesteme. Ceilalti credinciosi se obisnuisera cu prezenta Madalinei la slujbe. Iar preotii cred ca boala ei avea leac, ca ea putea fi salvata.
Sambata, 24.07.2010, 00:00
Sinucidere sau eliberare? Petru Mircea asa vorbea, intr-un interviu acordat Observatorului, despre finalul sotiei sale, Madalina Manole.
Vineri, 23.07.2010, 19:23
Tristetea si depresia Madalinei Manole pareau aduse de un blestem. De asta se temea artista, care mergea in fiecare vineri la Biserica, sa se inchine la Sfantul mucenic Ciprian, protectorul de vraji si blesteme. Ceilalti credinciosi se obisnuisera cu...
Vineri, 23.07.2010, 19:04
Din prieteni de pahar au devenit prieteni in moarte. Doi barbati dintr-o comuna bacauana au incercat sa se sinucida in acleasi timp. Au luat decizia la un pahar de vin la barul din comuna dupa ce au muncit o zi intreaga la camp. Doar unul dintre ei a...
Vineri, 23.07.2010, 07:27
Fata frumoasa, talent incontestabil si aparent cu o personalitate extrem de fragila, Madalina Manole ne-a incantat pe toti, pe fanii inversunati sau pe simplii melomani care apreciaza o muzica buna romaneasca. Am folosit intentionat trecutul, pentru ca toate-n lumea asta sunt trecatoare. Au fost imperii care au durat mii de ani si care s-au prabusit si lor le-au luat locul alte imperii, alti regi au domnit in locul celor carora li s-au taiat capetele, sistemele ghidate de dogme ridicol de perfecte in teorie au cazut dupa ce-au fost testate si platite cu vieti omenesti (pierderi colaterale le numesc unii).
Vineri, 23.07.2010, 00:00
Limbajul trupului este, de multe ori, mai puternic decat cuvantul! Daca prin vorbe putem masca starea de spirit, corpul ne poate trada in orice moment. Tocmai de aceea, am rugat doi psihologi sa analizeze - cu cea mai mare atentie - un interviu acordat...
Joi, 22.07.2010, 13:13
Motivele clare ale sinuciderii Madalinei Manole raman in continuare confuze. Certa a fost dintotdeauna intentia ei de a-si pune capat zilelor.
Joi, 22.07.2010, 00:00
Parintii Madalinei Manole s-au adresat unui avocat si vor sa ceara custodia nepotelului lor, dar si casa din Otopeni in care cantareata a locuit impreuna cu sotul ei, Petru Mircea.
Joi, 22.07.2010, 00:00
Tatal si mama cantaretei Madalina Manole sunt audiati in aceasta dimineata la sediul Politiei Capitalei. Audierea vine dupa ce tatal artistei l-a acuzat pe ginerele lor, Mircea Petru, ca este responsabil pentru starea psihica in care ajunsese Madalina Manole.
Joi, 22.07.2010, 00:00
Odata cu moartea Madalinei Manole, au inceput sa iasa la suprafata si secretele ei. Dupa despartirea dureroasa de Serban Georgescu, artista isi gasise linistea in bratele unui milionar, stabilit in Statele Unite. Prietenii spun ca acesta i-a pus lumea...
Miercuri, 21.07.2010, 19:31
Nu se simte vinovat de sinuciderea Madalinei si este impacat cu gestul ei. Insa poarta o povara mult prea mare care-l nelinisteste. Ochii si gesturile arata ca unori e sincer, alteori ca ascunde adevarul. Asa traduc psihologii comportamnetul afisat de...
Miercuri, 21.07.2010, 19:30
Depresia a impins-o spre moarte pe o batrana de 63 de ani din Bucuresti. Ea s-a aruncat in gol aseara de la etajul 8 al blocului unde locuia. Motivul? Vecinii spun ca femeia nu a putut trece peste socul pierderii sotului, care a murit acum trei ani.
Miercuri, 21.07.2010, 07:28
Adriana Bahmuteanu a fost invitata marti seara la emisiunea Agentul VIP de la Antena 2, unde a vorbit despre relatia dintre Madalina Manole cu un om de afaceri stabilit in SUA. Desi nu a vrut sa-i pronunte numele, se pare ca barbatul despre care sotia lui Silviu Prigoana a vorbit este controversatul Adrian Tarau, al carui nume a fost asociat in Romania cu traficul de combustibil si spalarea de bani.
Miercuri, 21.07.2010, 00:00
Atmosfera e tensionata, familiile sunt de neimpacat. Eugenia Manole, mama Madalinei, il acuza pe ginerele sau. Tatal Madalinei doreste sa afle ce s-a intamplat in acele zile cu fiica lor. Tiberiu Baroianu, varul artistei, este cel care ofera o pozitie cat de cat echilibrata in urma acestei tragedii. El face apel, intr-un interviu acordat OTV, la Puiu Mircea sa iasa si sa discute cu ei referitor la ultimele luni din viata artistei, asa cum au cazut de comun acord in urma parastasului.
Miercuri, 21.07.2010, 00:00
Anchetatorii au dat de urma singurului om care ar putea face inchisoare, pentru moartea artistei.
Marti, 20.07.2010, 19:09