Ștefan Bănică, jurat ”X Factor” și unul dintre cei mai îndrăgiți artiști ai momentului în România , este invitatul Florentinei Fântânaru, în cadrul emisiunii ”Dincolo de aparențe”, difuzată sâmbătă, de la ora 13.00, la Antena Stars.
Luni, 16.10.2017, 12:20
După șase ani de relație, Ștefan Bănică - Lavinia Pîrva s-au căsătorit la starea civilă în urmă cu o lună. Se pare că imediat după eveniment, cei doi au plecat la Balcic împreună cu cei mai apropiaţi prieteni.
Luni, 16.10.2017, 10:26
Unul dintre cele mai frumoase cupluri din România, Ștefan Bănică - Lavinia Pârva, după șase ani de relație, în urmă cu o lună s-au căsătorit
Luni, 16.10.2017, 10:01
Ştefan Bănică a lansat al 16-lea album din carieră şi ne-a acordat un interviu în exclusivitate despre ce îl înspiră să compună dar şi despre relaţia specială pe care o are cu fiul său.
Ştefan Bănică a lansat al 16-lea album din carieră şi ne-a acordat un interviu în exclusivitate despre ce îl înspiră să compună dar şi despre relaţia specială pe care o are cu fiul său.
Vineri, 13.10.2017, 17:14
Alexandra Crăescu este o cântăreață cunoscută în lumea artistică de mai mulți ani, iar anul acesta a ajuns chiar și în semifinala Eurovision România, însă tânăra nu este încă pe deplin mulțumită de performanțele sale. În această seară, a decis să îi facă o surpriză lui Ştefan Bănica Jr şi a venit la X Factor
De la cântăreţi cu ani grei de carieră în spate, la tinere talente care păşesc uşor, dar sigur, pe scena mare a muzicii româneşti. A fost loc pentru toată lumea la gala care premiază cei mai difuzaţi artişti la posturile radio şi de...
Miercuri, 04.10.2017, 19:35
Ştefan Bănică a vorbit după mult timp despre cele mai importante lucruri din viaţa lui. Artistul declară că unele lucruri chiar îi plac, însă, ceea ce nu-i place deloc este faprul că în muzică toți seamănă între ei.
Miercuri, 04.10.2017, 12:14
După ce s-a amuzat pe seama vlogului lansat de Horia Brenciu, Ştefan Bănică Jr. a decis să posteze şi el clipuri pe YouTube despre activităţile sale cotidiene
Ada Palade, în vârstă de 28 de ani, este deja actriță și cântă într-o trupă, așa că este învățată cu scena. Nu a reușit însă să se obișnuiască nici până acum cu emoțiile pe care le are atunci când știe că tatăl său este printre spectatori
La doar 14 ani, un puști din Moreni a reușit să trezească aminitiri în rândul juraților X Factor, în special lui Ștefan Bănică jr.
Delia are dovada că de la ură la iubire este o linie extrem de subţire! Deşi unii sunt de părere că relaţia dintre Horia Brenciu şi Ştefan Bănică este una controversată şi sunt rivali, aceştia dovedesc contrariul! Cântăreţii se...
Luni, 25.09.2017, 18:50
Delia are dovada că de la ură la iubire este o linie extrem de subţire! Deşi unii sunt de părere că relaţia dintre Horia Brenciu şi Ştefan Bănică este una controversată şi sunt rivali, aceştia dovedesc contrariul! Cântăreţii se...
Luni, 25.09.2017, 14:35
Cel de-al şaptelea sezon X Factor a adus o atmosferă de zile mari la masa juraţilor. Dacă altădată Horia Brenciu, acest showman al României, atrăgea atenţia tuturor cu entuziasmul şi glumele sale, de data aceasta artistul pare "pus la punct" de colegii săi
Musacaua Deliei, din sezonul trecut, a făcut istorie şi i-a ambiţionat, se pare, şi pe alţi juraţi. De data aceasta, cel care s-a lăudat la masa X, a fost Carla's Dreams, iar colegii l-au crezut pe cuvânt. Cel mai împătimit fan al calităţilor sale de bucătar, Ştefan Bănica.
Spectatorii și telespectatorii ediției inaugurale a noului sezon de X Factor au râs în hohote la bancurile juraților. Primul care a început joaca a fost solistul trupei Carla's Dreams, acesta predându-i ștafeta lui Ștefan Bănică
Horia Brenciu a reușit să își îndeplinească o dorință veche de mai mulți ani. Juratul X Factor, care în urmă cu doar câțiva ani nu era chiar cel mai bun înotător, a reușit între timp să își perfecționeze tehnica și chiar a primit și brevetul de scafandru! Ce părere au colegii?
Emoțiile ating din nou cote maxime odată cu premiera celui de-al șaptelea sezon X Factor, de pe 10 septembrie, la Antena 1. Show-ul care schimbă vieți i-a oferit ocazia unui bătrân agricultor să se simtă ca un adevărat superstar pe scena X Factor.
Cum fanii emisiunii au fost curioşi să afle ce se întâmplă cu juraţii X Factor în timpul pauzelor de la filmări, Horia Brenciu a povestit câte ceva despre momentele care nu se văd la TV
Nici nu a apucat să se termine vara încă şi Ristei visează la Crăciun. Şi, pentru a aduce spiritul Sărbătorilor mai aproape de telespectatori, s-a gândit să le facă un cadou, în avans.
Ștefan Bănică va efectua, în lunile octombrie și noiembrie, un turneu care va cuprinde 11 orașe din România, plus Chișinău, pentru promovarea celui mai nou material discografic - "Picat din lună".
Peste 30 de mii de aprecieri şi trei eroi care le-au fermecat adolescenta multor tineri. De curând, Ştefan Bănica le-a făcut o mega-surpriza fanilor săi de pe Facebook. Artistul s-a fotografiat alături de colegii săi din Liceeni.
Luni, 07.08.2017, 16:00
Treburile merg strună la X Factor, iar noul sezon se pregăteşte să îşi facă apariţia pe micile ecran. Ştefan Bănica munceşte de zor alături de colegii săi şi împărtăşeşte cu fanii momente inedite din timpul filmărilor.
A fost la un pas de câştig, a luptat până în ultima clipă şi le-a demonstrat tuturor că este o tânără puternică, pasionată de muzică. Xenia Chitoroaga, fosta concurenta la X Factor, în 2015, este un amalgam de emoţii: sensibilitate, melancolie, tărie şi un suflet care care cânta cu toată fiinţa ei.
La fiecare concert, Ştefan Bănica ştie să transforme distracţia în artă, aducând cele mai frumoase piese ale sale mai aproape de sufletul fanilor, veniţi să îl vadă şi să îl asculte.
Ştefan Bănică este unul dintre cei mai apreciaţi şi respectaţi artişti de la noi, iar publicul se bucura de aceleaşi sentimente din partea acestuia. Juratul de la X Factor îi ţine la curent cu toate evenimentele importante din cariera sa: concerte, spectacole de teatru, lansări.
În mai puţin de două luni, cel de-al şaptelea sezon X Factor va fi difuzat la Antena 1. În această săptămână au început audiţiile, iar juraţii se declară deja fascinaţi de concurenţi. Ştefan Bănică ne-a...
În mai puţin de două luni, cel de-al şaptelea sezon Xfactor va fi difuzat la Antena 1. În această săptămână au început audiţiile, iar juraţii se declară deja fascinaţi de concurenţi.
Marti, 11.07.2017, 07:49
Cântăreţ, actor şi jurat la X Factor. Ştefan Bănică nu mai are nevoie de nicio prezentare. Cu o carieră solidă în muzică şi teatru, artistul a reuşit, de-a lungul anilor, să îşi ţină fanii aproape.
Cosmin Seleși este provocat de Liviu Vârciu să cânte piesa "Toată lumea se distrează" a lui Ștefan Bănică Jr, împreună cu band-ul de la ZaZa Sing
În cadrul probei "Antren fără refren", Diana Munteanu trebuie să cânte piesa "S-o facem lată" a lui Ștefan Bănică
În cadrul probei "Antren fără refren", Lavinia Pârva trebuie să cânte piesa "Bubulina" a lui Ștefan Bănică.
În cadrul probei "Antren fără refren", Lavinia Pârva trebuie să cânte piesa "Bubulina" a lui Ștefan Bănică.
Florian Costan, fost dansator la "Body and Soul", a venit în cel de-al cincilea sezon la "X Factor" pentru a-şi încerca norocul în muzică. Părerea lui Dan Bittman despre prestaţia concurentului merită auzită!
Horia şi Delia au ajuns la concluzia că Ştefan este... vampir! Ce are de spus juratul despre aceste acuzaţii? Vedem în clipul de mai sus!
De 8 Martie, Ștefan Bănică a susținut un concert pentru toate femeile din țară, iar surprizele au fost apreciate peste măsură de fanele sale, venite în număr mare să-i asculte melodiile.
Joi, 09.03.2017, 10:11
De 8 Martie, Ștefan Bănică a susținut un concert pentru toate femeile din țară.
Joi, 09.03.2017, 09:56
Concertele Deliei de la Sala Palatului oferă o experienţă senzaţională celor din public, iar asta a simţit pe pielea lui chiar Horia Brenciu. Colegul de la masa juriului X Factor a avut parte de un moment incendiar. La una dintre piese,...
Luni, 06.03.2017, 15:49
Intr-o zi speciala, asa cum este 1 martie, in prag de primavara, Stefan Banica aduce in dar un martisor muzical, un cantec de exceptie - “Mama” - o balada plina de sensibilitate, dedicata celei care ne-a dat viata
Miercuri, 01.03.2017, 11:55
A avut multe femei în viața sa, nume celebre din România și întotdeauna a fost un cuceritor! ”Don Juan-ul” României a acceptat să vorbească ”dincolo de aparențe”, într-un interviu acordat Florentinei Fântânaru.
Duminica, 26.02.2017, 14:11
Cât despre băiatul său, Ştefan, artistul spune: “Îmi doresc să experimenteze, să facă ceea ce simte, dar să îşi asume până la capăt, pentru că lumea oricum îl priveşte printr-o lupă, aşa cum am fost şi eu privit, pentru că este...
Duminica, 26.02.2017, 13:45
Pornind de la concertul pe care artistul îl va susţine pe 7 martie la Piatra Neamţ, Ştefan îşi aminteşte: “Filmam cu Geo Saizescu un serial pe Muntele Ceahlău, un serial înainte de Revoluţie; m-a păcălit, mi-a zis că o să filmez într-o...
Duminica, 26.02.2017, 13:37
Unul dintre cei mai îndrăgiţi artişti de la noi şi jurat în emisiunea “X Factor” de la Antena 1, Ştefan Bănică Jr. este invitatul Florentinei Fântânaru la “Dincolo de aparenţe”.
Duminica, 26.02.2017, 13:08
Lavinia Pârva a vorbit despre cadoul primit de Dragobete, dar și despre ritualurile sale de frumuseţe.
Sambata, 25.02.2017, 16:23
Unul dintre cei mai îndrăgiţi artişti de la noi şi jurat în emisiunea “X Factor” de la Antena 1, Ştefan Bănică Jr. este invitatul Florentinei Fântânaru duminica aceasta, de la ora 13:00, la “Dincolo de aparenţe”. Rock starul va vorbi deschis despre familia sa, despre cariera muzicală, dar şi despre momentele mai mult sau mai puţin grele din viaţa de actor.
Una dintre cele mai ascultate și apreciate piese din repertoriul celebrei Gabi Luncă este, cu siguranță: „Dă mamă cu biciu-n mine”. De curând, melodia a fost reochestrată de Damian Drăghici și trupa sa și interpretată de Ștefan Bănică
Joi, 12.01.2017, 13:17
Se știe deja că Ștefan Bănică Jr. este un adevărat maestru al scenei și că are guturi rafinate. Iar asta cel mai bine se reflectă prin partenera sa.
Natalia Selegean a fost finalistă în cel de-al doilea sezon al emisiunii X Factor, dar a rămas cunoscută publicului datorită pieselor sale.
După o căsnicie frumoasă și o relație în urma căreia au devenit și părinții unei fetițe, Ștefan Bănică și Andreea Marin se întâlnesc din nou.
Marti, 03.01.2017, 12:40
Cei doi sunt chemați în față instanței în calitate de cuplu, pentru a rezolvă o problemă legată de taxa pentru o construcție
Marti, 03.01.2017, 10:31