Echipa emisiunii ”Mireasă pentru fiul meu” le transmite condoleanțe victimelor atentatelor din capitala Franței, Paris.
Administratorii Disneyland Paris au anuţat că vor închide întregul complex din respect pentru comunitate şi victime. Parcul este situat în apropierea capitalei franceze şi este unul dintre cele mai aglomerate pucte turistice ale Europei, cu 14...
Sambata, 14.11.2015, 13:22
Andrei Galuț, singurul membru al formatiei rock „Goodbye to Gravity” aflat în viață s-a trezit din comă. Tânărul care se află internat la o clinică din Olanda de o săptămână încă se zbate între viață și moarte.
Sambata, 14.11.2015, 11:44
Federația asociațiilor de români din Europa (FADERE) a început vineri o campanie de strângere de medicamente ce vor fi trimise spitalelor din țară care tratează pacienți răniți în clubul Colectiv, potrivit Agerpres.
Vineri, 13.11.2015, 16:26
La două săptămâni de la incendiul din clubul Colectiv, care a izbucnit în noaptea de 30 spre 31 de octombrie, alte zeci de persoane luptă, în continuare, pentru vieţilor lor, iar unul dintre răniţi ar putea fi transferat, în perioada următoare, la un spital din străinătate. De asemenea, câţiva dintre răniţi ar putea fi externaţi.
Vineri, 13.11.2015, 13:11
Unul dintre răniţii din explozia produsă săptămâna trecută la o moară din Braşov, a murit într-un spital din Austria.Bărbatul a fost transportat ieri cu un elicopter SMURD de la Braşov la Târgu Mureş, de unde a fost preluat de echipajul...
Joi, 12.11.2015, 13:23
69 dintre răniţi sunt încă internaţi în spitalele din Bucureşti. Rude, prieteni, oameni simpli fac turul saloanelor, să afle măcar o veste despre starea lor. 17 victime de la Colectiv se agaţă şi acum de viaţă.
Miercuri, 11.11.2015, 19:23
Alex Pascu, liderul trupei Goodbye to Gravity, a făcut ieri temperatură mare, aproape 41 de grade Celsius, iar medicii nu şi-au dat acordul pentru a fi transferat în străinătate.
Miercuri, 11.11.2015, 14:56
16 cluburi și organizații cu recunoaștere în piața de fitness își concentrează eforturile pentru realizarea unei experiențe singulare în România organizează pe cel mai mare eveniment caritabil de fitness, organizat pentru suportul victimelor din Colectiv.
Miercuri, 11.11.2015, 14:37
Cei care s-au aflat în Clubul Colectiv în noaptea de 30 octombrie şi au scăpat teferi sunt sfătuiţi, pentru liniştea lor, să facă totuşi un control. Mai exact, un test de spirometrie care le poate spune dacă plămânii au fost afectaţi de...
Miercuri, 11.11.2015, 13:21
Tragedia din clubul Colectiv a lăsat în urmă zeci de familii îndoliate, sute de răniţi, dar şi trei dosare penale. Mai mulţi tineri au depus deja plângeri şi vor să ceară despăgubiri. Pe măsură ce numărul victimelor creşte, însă,...
Marti, 10.11.2015, 19:23
A fost linişte timp de un minut la Universitatea Orientală din Napoli, acolo unde studia Tullia Ciotola, una dintre victimele incendiului din Colectiv. Peste o sută de studenţi au comemorat-o pe colega lor, care a murit în urma arsurilor grave.
Marti, 10.11.2015, 13:31
În cursul serii de 9 noiembrie, numărul celor care și-au pierdut viața în urma incendiului de la Club Colectiv a ajuns la 47.
Luni, 09.11.2015, 23:06
S-au mai stins 14 suflete nevinovate. După câteva zile, când toţi am sperat că nu vor mai fi victime, sâmbătă la prima oră au început decesele. Ca într-un vis greu de suportat aflam de la oră la oră de un alt deces.
Luni, 09.11.2015, 18:16
Gabriel Cotabiţă a trecut prin momente foarte grele care cu siguranţă l-au făcut să înteleagă mai bine drama pe care o trăiesc familiile tinerilor care şi-au pierdut viaţa în iadul de la Colectiv
Luni, 09.11.2015, 17:07
Trupa a fost premiată la mai multe festivaluri de teatru din ţară. Spectacolul caritabil pe care l-au susţinut pentru victimele din Colectiv se numeşte "Drum în jos cu înger" de Oleg Bogaev.
Luni, 09.11.2015, 16:49
Familiile victimelor internate în ţară sau străinătate vor primi ajutor financiar de la Guvern. Asta au decis autorităţile în urmă cu scurt timp. Banii vor acoperi transportul, cazarea, masa dar şi alte cheltuieli.
Luni, 09.11.2015, 13:23
În spitalele din Capitală încă mai sunt internate, în acest moment, 95 de victime ale incendiului din clubul Colectiv. Dintre acestea, peste 40 sunt în stare critică şi gravă.
Luni, 09.11.2015, 13:13
Bilanţul tragediei din Colectiv a ajuns la 46 de morţi, după Teodora Maftei a pierdut lupta cu viața. Doi răniţi internaţi la Spitalul "Floreasca" din Capitală au murit duminică, unul a decedat la Spitalul de Arşi, iar o persoană a murit în drum spre Elveţia. Sâmbătă au murit alți nouă oameni.
Luni, 09.11.2015, 11:05
Vedetele care au participat la un concert caritabil au transmis un mesaj victimelor tragicului eveniment din clubul Colectiv
Un pianist din Deva a urcat din scenă pentru victimele din Colectiv. A fost un concert în care a îmbinat partituri clasice cu acorduri rock. Vizibil afectat, după ce a pierdut o fostă colegă în incendiul din Club, Cristian Dumitru a reuşit să...
Luni, 09.11.2015, 07:20
Momente emoţionante la Sala Palatului, aseară, pentru victimele incendiului din Colectiv. Gabriel Cotabiţă a urcat pe scenă, alături de Loredana.
Duminica, 08.11.2015, 19:23
Cele 13 persoane care au murit sâmbătă şi duminică în urma tragediei din Colectiv aveau insuficienţă organo sistemică, fiindu-le afectate organele, dar şi sistemul respirator, cardiac şi renal, spre deosebire de primele victime, care aveau intoxicaţie cu monoxid de carbon, potrivit legiştilor.
Duminica, 08.11.2015, 18:58
Aeronava care îl transporta pe Bogdan Enache, toboşarul trupei Goodbye to Gravity, la o clinică din Elveţia a fost întoarsă din drum, pentru că tânărul a decedat în timpul zborului.
Duminica, 08.11.2015, 18:23
Simona Gherghe a postat un mesaj emoţionant pe blogul personal, în care îşi exprimă părerea despre tragedia din Colectiv şi despre protestele din ultima săptămână.
Duminica, 08.11.2015, 15:16
O nouă înregistrare video din timpul concertului pe care trupa Goodbye to Gravity l-a susţinut, pe 30 octombrie, în clubul Colectiv, a fost publicată pe YouTube.
Duminica, 08.11.2015, 14:52
Alexandra Rădulescu, 26 de ani, Braşov. Era barmaniţă în clubul morţii. Astăzi, la opt zile de la tragedie, trupul ei a cedat.
Duminica, 08.11.2015, 13:35
Venise în România pentru a învăţa, dar nimeni nu şi-a închipuit că programul Erasmus îi va răpi viaţa. Studentul Ayberk Manci (20 de ani) a fost în clubul groazei, alături de un coleg de facultate.
Duminica, 08.11.2015, 13:29
A trecut o săptămână de la dezastrul din Colectiv, dar suferinţa pare că nu se mai termină. În doar 24 de ore au murit 12 persoane pe patul de spital. De ce? De ce atât de mulţi într-un timp atât de scurt?
Duminica, 08.11.2015, 10:26
Părinţii lui Alexandru Hogea, rănit în incendiul de la Colectiv şi transferat sâmbătă în Austria, au ajuns cu o cursă de linie la Bruxelles, acolo unde ştiau că va fi dus fiul lor.
Sambata, 07.11.2015, 22:17
"Totul este sub control"! Asta declara, în urmă cu o săptămână, ministrul interimar al Sănătăţii. Astăzi, lucrurile par să nu mai fie aşa. Răniţii grav sunt trimişi către spitalele specializate din Europa, iar cei cu trupul slab cedează. Şapte oameni au murit doar azi.
Sambata, 07.11.2015, 20:46
În timp ce faimosul violonist André Rieu a venit la Colectiv pentru a aduce un omagiu, spunând că o să doneze bani pentru rudele victimelor, trupa Nightwish refuză să anuleze show-ul de la Bucureşti, programat pentru 10 decembrie, susţinând că „nu merită să-şi trădeze fanii români“ doar pentru că „nişte imbecili au dat foc unui club“.
Sambata, 07.11.2015, 19:58
Ajutorul dat de telespectatori prin Teledonul Intact "Români împreună" ajunge exact acolo unde este mare nevoie de el. Prin "Fundaţia Mereu Aproape", fiecare familie îndoliată în urma tragediei din clubul Colectiv a primit câte 10 mii de lei...
Sambata, 07.11.2015, 19:44
Celebrul violonist André Rieu a sosit, sâmbătă după-amiaza, la clubul Colectiv din Bucureşti, venind special din Olanda pentru a aduce un omagiu victimelor tragediei.
Sambata, 07.11.2015, 17:56Florin Cristian Popescu, 35 de ani. După o săptămână de suferinţă, s-a stins pe aeroportul din Rotterdam, departe de ţară, departe de cei dragi. Nu a mai putut lupta pentru viaţă...
Sambata, 07.11.2015, 17:27
A trecut o săptămână de când clubul Colectiv a ars din temelii. De când România este în doliu şi îşi plânge victimele. În timp ce anchetatorii încearcă să rezolve acest caz, în urmă au rămas doar ruine, lumânări şi multă suferinţă.
Sambata, 07.11.2015, 16:00
Ultimele date referitoare la starea victimelor din Clubul Colectiv indică un număr de 107 de pacienţi încă internaţi în spitalele din Bucureşti. Dintre aceştia, potrivit ministrului Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, 48 sunt în stare critică şi gravă.
Sambata, 07.11.2015, 15:10
Printre persoanele care au murit în urma incendiului din Colectiv este şi o tânără studentă din Italia, venită în România cu bursa Erasmus. Avea doar 20 de ani...
Sambata, 07.11.2015, 13:43
Iubea muzica rock şi făcea parte din trupa Bruma. Băcăuanul Ionuţ Maior s-a stins, astăzi, la Spitalul Universitar. Trupul sau nu a rezistat arsurilor atât de adânci.
Sambata, 07.11.2015, 12:17
Daniel Ciobanu (39 de ani), chitaristul trupei "Prea Târziu", avea arsuri pe 75% din suprafaţa corpului. Acesta filma concertul formaţiei "Goodbye to Gravity" în noaptea fatidică.
Sambata, 07.11.2015, 12:01
La o săptămână de la incendiul din clubul Colectiv, alte trei victime şi-au pierdut viaţa pe patul de spital. Printre ele se află şi Ionuţ Popescu, fiul fostului director al societăţii de termoficare din Focşani.
Sambata, 07.11.2015, 11:09
În urmă cu o săptămână, Mihai se pregătea să meargă în Colectiv, la primul concert din viaţa lui. Era încântat şi foarte fericit. Adolescentul imobilizat în scaun cu rotile nu s-a gândit nicio clipă că locul acela urma să se transforme în iad...
Vineri, 06.11.2015, 18:06
Două aeronave de tip C-27J Spartan ale Forțelor Aeriene Române vor transporta în Rotterdam şi Bruxelles, în noaptea de vineri spre sâmbătă, mai mulţi răniți în incendiul de la clubul Colectiv.
Vineri, 06.11.2015, 17:56
Legendarul tenor José Carreras a transmis un mesaj victimelor din clubul Colectiv. Marele artist se roagă pentru toate sufletele care au părăsit această lume.
Vineri, 06.11.2015, 16:35
În aceste momente, 85 de oameni prinşi în incendiul din Colectiv luptă pentru viaţă. Victimele sunt internate în spitalele din Capitală. Doi pacienţi au fost transferaţi deja la clinici din străinătate, iar altul va pleca astăzi.
Vineri, 06.11.2015, 16:25
Solistul Rafael a făcut un anunţ impresionat la Un Show Păcătos, artistul declarând că este dispus să doneze piele pentru două dintre victimele incendiului de la Clubul Colectiv!
Vineri, 06.11.2015, 01:03
Artistul Dan Badea, fostul soţ al Lorei, a anunţat la "Un Show Păcătos" că împreună cu mai mulţi solişti şi trupe vor organiza spectacol umanitar în memoria victimelor.
Vineri, 06.11.2015, 00:56
Sonia Simionov a fost acasă la familia Dianei Enache și a barmanului Valentin Fieraru, doi dintre tinerii care au murit în tragedia din Colectiv. Prezentatoarea emisiunii "Am ceva să-ţi spun" a stat de vorbă cu părinții și prietenii acestora.
Joi, 05.11.2015, 20:53
Sonia Simionov a fost acasă la familia Dianei Enache și a barmanului Valentin Fieraru, doi dintre tinerii care au murit în tragedia din Colectiv. Prezentatoarea emisiunii "Am ceva să-ţi spun" a stat de vorbă cu părinții și prietenii acestora.
Joi, 05.11.2015, 20:53
"Eu sunt ok!", "Mulţumesc pentru că vă pasă!". Sunt doar câteva dintre mesajele victimelor atinse de tragedia de la clubul Colectiv. Aflaţi pe patul de spital, bandajaţi, dar cu ochi plini de speranţă.
Joi, 05.11.2015, 19:41