Antena Căutare

Asia Express, 3 octombrie 2021. Concurenții s-au cazat în cele mai spectaculoase locuri. Unde au dormit Mihai și Elwira Petre

Ziua a început pentru cele opt echipe cu multă voie bună și strategii, însă mai au foarte mulți kilometri de parcurs și nu au scăpat de ceea ce era mai rău. Aceștia trebuie să facă din nou autostopul, iar la semnalul Irinei Fodor sunt nevoiți să își caute cazare.

Cele șapte echipe au aflat cine sunt câștigătoarele amuletei din ediția 10 a sezonului 4 Asia Express, însă cursa de pe Drumul Împăraților continuă cu o nouă misiune. Concurenții au fost nevoiți să deschidă un cufăr care le-a dat foarte multe bătăi de cap.

Cuplurile au aflat următoarea destinație din instrucțiunile care se aflau în cutia misterioasă, dar lucrurile nu au stat atât de bine. Acestea au reușit să găsească o mașină care să le duc spre locul impus, însă Irina Fodor a fost cea care i-a oprit din drum și i-a anunțat că trebuie să își găsească cazare.

"Dragilor, e timpul să vă căutați cazare. Cursa se oprește acum!", a fost mesajul care le-a dat toate planurile peste cap.

Concurenții au coborât din autovehiculele în care se aflau și au plecat spre una dintre cele mai dificile misiuni ale sezonului 4 Asia Express, căutarea unui loc în care să rămână peste noapte.

Citește și: Misiunile de pe Drumul Împăraților continuă să uimească concurenții: ”Eu în viața mea nu aș fi pus mâna pe așa ceva”

"Nu ne este ușor deloc, nemâncați, nedormiți, cu o amuletă pierdută. Am pierdut și foarte multă energie la Jocul de Amueltă", a spus Shift, vizibil demoralizat.

Cele care au avut noroc și de data aceasta au fost Lidia Buble și Estera. Concurentele și-au găsit cazare, mancare, băutură și distracție în mai puțin de 20 de minute.

Patru echipe au dat de cele mai spectaculoase cazări de până acum în sezonul 4 din Asia Express

De data aceasta norocul le-a surâs lui Mihai Petre și Elwirei. Cei doi au întâlnit un localnic care le-a oferit un loc de dormit pe barca lui, unde a dezvăluit că este foarte confortabil.

"E un vis, sincer vă spun!", a spus Mihai Petre.

Mai mult decât atât, se pare că Connect-R a primit un semn de la Dumnezeu. Un bolid de lux a oprit lângă el și Shift, iar șoferul i-a întrebat cu ce ar putea să îi ajute pentru că îi urmărește de mai bine de 5 minute.

"Deci cum Dumnezeu trimite, nu îmi vine să cred.", a spus Connect-R.

Și Lidia Buble s-a bucurat de o atmosferă de-a dreptul senzațională. Artista a cântat și câteva piese la restaurantul în care au și mâncat, iar localnicii s-au bucurat din plin de momentul spectaculos.

Citește și: Asia Express, 28 septembrie 2021. Francesco s-a supărat pe Lidia Buble la autostop: „Noi nu am face asta”

Cosmin și Eliza Natanticu au avut parte de o surpriză când un turc le-a oferit o locuință întreagă în care să doarmă. Chiar dacă locul era gata în proporție de 90%, cei doi s-au bucurat din plin de luxul ce îi înconjura.

"Extraordinar, super noroc!", a spus Cosmin Natanticu.

Connect-R și Shift au fost duși la un hotel de către domnul care i-a abordat pe stradă. De asemenea, acesta s-a oferit să îi scoată la restaurant pentru a le oferi o masă caldă și gustoasă.

Concurenții au avut parte de surprize de proporții mari și au aflat povești emoționante despre oamenii care le-au oferit un loc în care să doarmă.

Urmărește ediția integral pe AntenaPlay: https://antenaplay.ro/asia-express-sezonul-4

Asia Express, 3 octombrie 2021. Lidia și Estera Buble au negociat cu un turc. Ce au primit concurenții pentru următoarea... Zarug de la Asia Express sezonul 4, dezvăluire complet neașteptată pentru fanii de pe Instagram. Ce a recunoscut...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mesajul plin de semnificație transmis de Connie Preda, după eliminarea de la Asia Express! Detaliul ce i-a uimit pe mulți
Mesajul plin de semnificație transmis de Connie Preda, după eliminarea de la Asia Express! Detaliul ce i-a uimit pe...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum definesc Loredana Chivu și Ana-Maria Mocanu luxul după Asia Express. Ce au realizat în timpul competiției
Cum definesc Loredana Chivu și Ana-Maria Mocanu luxul după Asia Express. Ce au realizat în timpul competiției
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x