Antena Căutare

Știați că este interzis sărutul în public? Andrei Ştefănescu şi Liviu Vârciu, șocați de restricțiile din India

Nouă cupluri de vedete din România pornesc în aventura vieții lor, în curând, la Antena 1, în cel de-al doilea sezon "Asia Express". Spre deosebire de anul trecut, vedetele care vor lupta pentru marele premiul vor avea de această dată un nou itinerariu: peste 4000 de kilometri prin Sri Lanka și India.

Nouă cupluri de vedete din România pornesc în aventura vieții lor, în curând, la Antena 1, în cel de-al doilea sezon "Asia Express". Spre deosebire de anul trecut, vedetele care vor lupta pentru marele premiul vor avea de această dată un nou itinerariu: peste 4000 de kilometri prin Sri Lanka și India.

Alături de concurenți și de Gina Pistol se vor afla, în acest al doilea sezon, în calitate de povestitori, Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu.

Cei doi au venit în platoul emisiunii "Xtra Night Show", unde au povestit câte ceva din ceea ce îi așteaptă în India.

Știați că, de exemplu, orice tip de afecţiune publică este o infracţiune? Inclusiv sărutul sau îmbrățișatul. Secţiunea 294 din Codul Penal Indian interzice inclusiv sărutul în pubilc şi prevede pedeapsa pentru obscenitate în locurile publice.

Gina Pistol are ajutoare la "Asia Express"! Andrei Ştefănescu şi Liviu Vârciu, în rol de povestitori: "O ... Mirodenii, spiritualitate, ciudăţenii! La ce se pot aştepta concurenţii din "Asia Express" în călătoria prin I...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Eşarfa a fost roşie! Cheloo şi Mihai Ban au părăsit Asia Express. Duminică începe etapa mult aşteptată a schimbului de echipe
Eşarfa a fost roşie! Cheloo şi Mihai Ban au părăsit Asia Express. Duminică începe etapa mult aşteptată a...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Oana Tomoiagă, mesaj emoționant după eliminarea lui Cheloo de la Asia Express. Ce a dezvăluit despre artist: „Un om minunat”
Oana Tomoiagă, mesaj emoționant după eliminarea lui Cheloo de la Asia Express. Ce a dezvăluit despre artist:...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Au plătit aproape 4.000 de euro pentru o croazieră pe Dunăre și au ajuns să facă excursii cu autocarul:
Au plătit aproape 4.000 de euro pentru o croazieră pe Dunăre și au ajuns să facă excursii cu autocarul:... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Aproape 30°C în octombrie într-o zonă din România. De săptămâna viitoare, temperaturile scad şi vin ploile
Aproape 30°C în octombrie într-o zonă din România. De săptămâna viitoare, temperaturile scad şi vin ploile Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x