Antena Căutare

Oase, despre experiența Asia Express: "E cel mai greu sezon. Efectiv, mănânc pe bordură. Ne-a oprit Poliția de șase ori"

Oase este co-prezentator, alături de Marius Damian și Irina Fodor, al emisiunii Asia Express, sezonul 4 - Drumul Împăraților. El a vorbit despre experiența în emisiune, despre cât de greu îi e să parcurgă distanțe de câteva sute de kilometri, să filmeze și apoi să pornească, din nou, la drum.

Experiența Asia Express, sezonul 4 - Drumul Împăraților - nu e deloc ușoară. Au spus-o și concurenții, iar acum a întărit această idee și Oase, co-prezentator, alături de Marius Damian și Irina Fodor, al emisiunii Asia Express, sezonul 4.

Oase, despre experiența Asia Express: "E cel mai greu sezon. Efectiv, mănânc pe bordură. Ne-a oprit Poliția de șase ori"

"Până acum, mie, din exterior, sezonul ăsta mi se pare cel mai greu", a spus Oase, co-prezentator al emisiunii Asia Express, sezonul 4 - Drumul Împăraților.

"Eu de abia mă descurc pe aici cu mâncarea, de exemplu, sâmbăta, duminica, fiind pandemie în continuare, nu ai unde să te duci. Efectiv, mănânc pe bordură, și-acum am unde să merg să mănânc, dar e greu pe partea asta și mă gândesc cum prind ei mașini? Că nu circulă nimic! Am filmat un întreg intro în mijlocul intersecției, stăteam așa, zici că eram la Hollywood. Stăteam și nu trecea nicio mașină. Ah, ba da, mint! Una de Poliție!".

Citește și: Emi şi Cuza, dezvăluiri din Asia Express, sezon 4: "Ne înjurăm, ni se umflă venele, ne inflamăm. Ai o bubă, dă să apăs pe ea!"

Oase a vorbit în interviu și despre situațiile când s-au întâlnit cu polițiștii turci. "Noi am fost opriți de Poliție de șase ori. Am dat actele, totul în regulă. Dar în cursă, dacă te oprește Poliția, ce faci? Mie mi se pare mult mai greu, sincer", a spus Oase.

Oase, despre experiența Asia Express: "Distanțele sunt marea mea problemă. Toată ziua, în mașină. Filmezi, te dai jos din mașină, filmezi"

"Distanțele sunt marea mea problemă. Filmăm mult, după care mergem și mai mult. Dacă ar fi să calculez cât timp am stat în mașină și cât am filmat, cred că este echivalent. Efectiv, toată ziua în mașină. Nu știu, sunt vreo 200-300 de km pe zi. Zilnic filmezi, te dai jos, filmezi...".

"E nașpa că stai în mașină, adormi, și te trezește cineva 'Hai! Filmăm!', nu mai știu niciun oraș cum se numește, nu mai știu nimic", a mai spus Oase, co-prezentatorul Asia Express, sezonul 4 - Drumul Împăraților.

Tot Oase: "Eu am zis că știu, de fel, Turcia turistică, te duci la all inclusive, stai acolo și nu ieși din bulă. Bineînțeles, la Asia Express e altceva, treci prin niște locuri nevăzute. Eu nu știam că trec prin sătuce unde oamenii fluieră, așa "vorbesc" ei, fluieră. Sunt multe chestii diferite și nu sunt obișnuit cu partea asta. Ei sunt destul de aproape de noi ca țară, dar totuși este totul atât de diferit. Te lovești de niște situații la care nu te aștepți deloc".

Cum se descurcă concurenții din Asia Express, sezonul 4 - Drumul Împăraților

Oase: "Mie mi-e drag să-i văd. Sunt foarte stabili, așa par din exterior, dar se vede că a intervenit oboseala, deja a trecut ceva timp. Lumea a înțeles despre ce e Asia Express și de abia acum începe greul, din punctul meu de vedere. La început, te adaptezi, te distrezi, dar acum deja toată lumea a înțeles cu ce se 'mănâncă': hai să 'mâncăm'. Bine, cât se poate 'mânca' și aici!", a mai spus Oase.

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Asia Express 2026. Mătasea a fost roșie! Maurice Munteanu și Connie au părăsit competiția
Asia Express 2026. Mătasea a fost roșie! Maurice Munteanu și Connie au părăsit competiția
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Asia Express 2026. Valerie Lungu, gest neașteptat pentru a obține un dinozaur gonflabil! S-a pus în genunchi în fața vânzătoarei
Asia Express 2026. Valerie Lungu, gest neașteptat pentru a obține un dinozaur gonflabil! S-a pus în genunchi în...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x