Bia a plâns după o discuție cu Robert în care i-a reproșat că nu acordă suficientă atenție relației lor. Doamna Anina a venit la ea,dar lucrurile au degenerat. Iată ce a urmat.
Ediția din data de 13 noiembrie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 8. După tensiunile care au existat recent între doamna Anina și Bia, mama lui Robert a revenit la sentimente mai bune. Ce au discutat Bia și Robert.
După ce Adrian a fost anunțat despre eliminarea din casa Mireasa, Daria a izbucnit în lacrimi. Doamna Maria i-a spus fetei să nu mai plângă, pentru că „e mai bine așa”.
Fostul concurent din sezonul 8, Andrei, a publicat o reacție în mediul online, după scandalul în care este implicată mătușa lui, doamna Mirela.
Ediția din data de 10 noiembrie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 8. După ce Bia i-a explicat lui Robert ce o deranjează la doamna Anina, băiatul a avut o discuție tranșantă cu mama sa.
Ediția din data de 9 noiembrie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 8. Într-o discuție cu Adrian, Liviu îi aducea Dariei o serie de jigniri, Doamna Lucica consideră că fiul ei a procedat corect.
Ediția din data de 9 noiembrie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 8. Andy are parte de o super surpriză. Mama lui, doamna Loredana, a venit în vizită în casa Mireasa.
Bia a avut o discuție cu Robert, mărturisindu-i că nu se poate apropia da mama lui, după ce a „făcut-o în toate felurile”. Băiatul și-a înțeles iubita.
Ediția din data de 9 noiembrie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 8. Doamna Anina a rămas fermă și nu își dorește să mai vorbească cu Bia. Fata i-a dezvăluit lui Robert ce o deranează la mama lui.
Ediția din data de 8 noiembrie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 8. Doamna Nadia, mama lui Sergiu, a cerut să vorbească de urgență cu el. Aceasta i-a transmis că din exterior pare că Madi nu îl iubește și îl sfătuiește să oprească...
Robert a discutat față în față cu maa sa. În lumina ultimelor evenimente din casa Mireasa, mama băiatului a concluzionat că nu poate avea o relație bună cu Bia și așteaptă să vadă cumvor decurge lucrurile între fiu și fată afară, până la anul pe vremea aceasta. Până atunci, doamna Anina își invită băiatul să stea în chirie.
Ediția din data de 8 noiembrie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 8. Robert a încercat să o îmbuneze pe mama lui, dar doamna Anina părea de neclintit. Mama sa crede că Bia îl duce cu zăhărelul.
Ediția din data de 8 noiembrie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 8. Bia și Robert încercau să caute o soluție în urma conflictului iscat cu doamna Anina. Tânăra a încercat să o abordeze, dar s-a lovit de un refuz categoric.
Doamna Anina nu a mai dorit să discute despre conflictul cu Bia și a părăsit platoul de la Mireasa, Capriciile Iubirii.
Ioana a fost îngrijorată pentru că nu a mai primit o veste din partea familiei, după ce s-a declarat într-un cuplu cu Marius. Așteptarea a luat sfârșit, iar doamna Veronica a intrat în direct la Mireasa, Capriciile Iubirii.
Simona Gherghe a explicat care este secretul Dariei, despre care doamna Lucica a spus că este grav și dacă „și-ar da dumul la gură” ar face-o pe fată să „zboare” din emisiunea Mireasa.
Ediția din data de 7 noiembrie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 8. Doamna Anina a discutat cu mamele pe seama ultimelor disensiuni avute cu Bia și s-a descărcat emoțional. Mai târziu, mama lui Robert a încercat încă o dată să discute cu Bia.
În emisia live de Mireasa de pe 7 noiembrie 2023 au fost difuzate imagini cu doamna Anina, Bia și Robert, care sunt în mijlocul unui conflict. Atât fata cât și mama au plâns.
Ediția din data de 7 noiembrie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 8. Bia nu s-a simțit bine și cu lacrimi în ochi, spunea că doar se descarcă emoțional. Alături de Robert, concurenta încerca să îi explice doamnei Anina că starea sa nu are...
Ediția din data de 6 noiembrie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 8. Între Bogdana, Liviu și familia acestuia există un conflict pe care pare că nu știu să îl gestioneze. Bogdana și doamna Lucica și-au atras atenția una alteia vizavi de...
După gala Mireasa de pe 3 octombrie a existat un conflict între Bogdana și doamna Lucica pe de o parte și Daria și Luiza de cealaltă parte
Ediția din data de 3 noiembrie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 8. După suita de apeluri telefonice cu familia, Liviu se menținea ferm pe poziții. Acesta vrea să fie lăsat în pace și să nu se mai bage nimeni în relația lui.
Liviu și doamna Lucica au vorbit cu familia. Ce spun tatăl și bunica despre Bogdana de la Mireasa sezonul 8.
La cei 76 de ani ai săi, Aura Urziceanu trăiește departe de România. În presă au apărut infromații care spun că marea cântăreață de jazz ar avea parte de condiții dificile de trai, într-un azil din Canada.
Vineri, 03.11.2023, 11:34
Ediția din data de 2 noiembrie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 8. Daria și doamna Anina au un nou conflict. Mama lui Robert consideră că Daria nu ar trebui să fie în acest concurs.
Daria a acuzat-o pe doamna Anina că a făcut un gest nepotrivit față de ea în baie. Mai multe detalii în materialul video de mai sus.
Mama lui Alex, doamna Claudia, a intervenit telefonic la Mireasa Capriciile Iubirii. Aceasta a discutat despre alegerea fiului său.
Ediția din data de 1 noiembrie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 8. Bunica lui Liviu este extrem de supărată pe nepotul ei. ”Este dificilă rău, nu te înțelegi cu ea. E teroristă”, a spus Liviu despre bunica lui.
Bogdana a fost foarte acidă la adresa doamnei Lucica, comentând reacția acesteia avută după conversația cu doamna Paula, bunica lui Liviu.
Doamna Paula, mama doamnei Lucica, au vorbit la telefon. Bunica lui Liviu e dezamăgită de comportamentul băiatului.
Bogdana s-a supărat după scrisoarea în care bunica lui Liviu a atras atenția că fata a fost secretoasă în cele două săptămâni în care a stat în casa lor.
Soția lui Klaus Iohannis, Președintele României, nu este doar o prezență discretă și rafinată, ci și o gospodină desăvârșită. Iată cu ce dietă secretă se menține atât pe ea, cât și pe soțul ei!
Joi, 26.10.2023, 15:50
Ediția din data de 26 octombrie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 8. Doamna Anina a fost deranjată de unele afirmații ale doamnei Mirela și a decis să plece din casă! În cele din urmă mama lui Robert s-a răzgândit și a revenit în emisiune!
Doamna Anina a surprins pe toată lumea cu plecarea ei din casa Mireasa și apoi cu întoarcerea subită. Mama lui Robert s-a aflat în direct la Mireasa, Capriciile Iubirii pentru a-și explica gesturile.
Ediția din data de 25 octombrie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 8. Simona Gherghe are o surpriză pentru concurenți. Doamna Anina s-a răzgândit și s-a întors în competiție.
Ediția din data de 25 octombrie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 8. Doamna Anina a refuzat să mai intre în emisiune și a vrut să plece acasă! Totul e plecat se pare de la faptul că mama lui Robert ar fi sforăit prea tare în timpul somnului.
Emisia live de Mireasa de pe 25 octombrie 2023 a avut parte de un început tensionat. Doamna Anina a anunțat că este hotărâtă să părăsească emisiunea. În ciuda încercărilor unora dintre concurenți de a o convinge să rămână, mama lui Robert a ieșit pe porți.
În ediția 4 a emsiiunii America Express sezonul, Romică Țociu și Cătălin, fiul său, au fost impresionați de dezvăluirile făcute de doamna care le-a fost gazdă peste noapte.
Ediția din data de 23 octombrie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 8. Adrian a fost salvat de doamna Maria în gală, care și-a folosit amuleta. Comentariile post-gală au început să curgă, iar Daria avea mustrări de conștiință din cauza...
Doamna Anina și-a sărbătorit ziua de naștere în ziua de 19 octombrie 2023. Aceasta a primit vizita fiicei sale.
Ediția din data de 19 octombrie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 8. Doamna Maria a avut o serie de reproșuri la adresa Ioanei, în contextul distanțării acesteia de Adrian. Iată ce au discutat.
Ediția din data de 18 octombrie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 8. Doamna Crina sesiza că Madi nu este îmbrăcată adecvat pentru vremea de afară, așa că Sergiu își mobiliza iubita să se schimbe.
Ediția din data de 18 octombrie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 8. Adrian și Ioana au tunat și au fulgerat pe toate fronturile fără să poarte vreo discuție.
Ediția din data de 18 octombrie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 8. Doamna Crina nu se sfia să-și dea cu părerea despre poveștile concurenților, iar alături de Bogdan nu regreta niciun comentariu.
Ediția din data de 17 octombrie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 8. Doamna Anina a găsit un prilej de a aminti Dariei de ce a nominalizat-o să plece din competiție.
Ediția din data de 17 octombrie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 8. După situația de la petrecere din Adrian și Ioana, doamna Maria a povestit cu doamna Lucica pe acest subiect.
Ioana s-a supărat pe doamna Maria după ce aceasta a spus, la supărare, că fata ar trebui să-și găsească un partener mai în vârstă. Se întâmpla după ce concurenta afirma că Adrian este imatur.
Doamna Veronica, mama Ioanei a intervenit telefonic în emisia din 16 octombrie 2023, după ce fiica sa și Adrian au fost distanți la party.
Ediția din data de 13 octombrie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 8. Mamele au primit o provocare demnă de niște gospodine adevărate. Acestea trebuie să facă cea mai delicioasă zacuscă.
Recent, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski și soția sa, Olena Zelenska, au vizitat SUA și Canada, în încercarea lor de a cere sprijin în continuare în războiul țării lor cu Rusia. S-a scris că prima doamnă a profitat de ocazie pentru a cheltui sume uriașe pe bijuterii, însă informația s-a dovedit a fi falsă.
Vineri, 13.10.2023, 11:55