Antena Căutare

Klaus Iohannis, declarație de ultim moment despre alocații și pensii. „Nu e posibil să împarți bani care nu există”

Președintele României, Klaus Iohannis, a declarat, miercuri, referitor la creșterea alocațiilor pentru copii și a pensiilor, că se vor căuta soluții pentru majorări ulterioare, după ce economia își va reveni.

Klaus Iohannis, declarație de ultim moment despre alocații și pensii. „Nu e posibil să împarți bani care nu există”

„Nimeni nu și-a dorit această epidemie, absolut nimeni nu și-a dorit o criză economică, dar aceasta a venit. Aici suntem. Evident că toată lumea își dorește să câștige mai bine, însă pentru a fi posibil trebuie să existe acești bani. Nu e posibil să împarți bani care nu există. Eu am spus de la început că nu putem să avem o situație în care categoriile cele mai vulnerabile să plătească nota de plată pentru epidemie și recesiune”, a declarat șeful statului.

Klaus Iohannis, declarație de ultimă oră! Când se vor relaxa măsurile, în România. „Este vorba despre sănătatea publică”​

Și atunci, cu toate că marea majoritate a economiștilor a repetat că nu se pot mări pensiile și alocațiile, am cerut soluții pentru a fi majorate, atât cât se poate, și iată că au venit cu soluții, majorare etapizată, iar majorarea punctului de pensie se realizează totuși. Este o majorare atât cât s-a putut acum. Când economia își va reveni se vor căuta soluții pentru majorări ulterioare”, a adăugat Iohannis.

Klaus Iohannis, la întrebarea: „Majorarea e suficientă pentru copii, 6 lei pe zi?”

Articolul continuă după reclamă

Președintele a mai spus că și-r dori ca majorarea alocațiilor să fie mult mai mare, dar că acest lucru nu este posibil, în contextul crizei economice generate de pandemia de coronavirus.

Iohannis, despre obligația părinților de a semna o declarație, înainte de a-și trimite copiii la școală. „Trebuie să își asume răspunderea”

„Eu mi-aș dori mult mai mult, dar dorința singură nu rezolvă problemele financiare niciodată. Mi se pare această chestiune, abordarea PSD de a respinge pe bandă rulantă astfel de ordonanțe, de un populism grosolan. Ei știu la fel de bine că banii nu sunt, suntem în criză economică. Ca să vii în parlament ca opoziție să dărâmi actele normative care gestionează banii care au rămas, poate fi citit numai într-o cheie electoralistă. E pur și simplu o chestiune de iresponsabilitate”, a mai spus Klaus Iohannis.

În timpul conferinței de presă pe care a susținut-o, președintele României a primit și o întrebare ce i s-a părut „tendențioasă”. Detalii, AICI!

Klaus Iohannis, declarație de ultimă oră! Când se vor relaxa măsurile, în România. „Este vorba despre sănătatea publică”... Moment stânjenitor pentru Klaus Iohannis, în direct! Întrebarea ce i-a pus capac președintelui: „Mi se pare tendențioasă...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Prima reacție a lui Călin Georgescu după capturarea lui Maduro: „Ce s-a întâmplat în Venezuela...”
Prima reacție a lui Călin Georgescu după capturarea lui Maduro: „Ce s-a întâmplat în Venezuela...”
Cum poți elimina mirosul neplăcut din baie. Soluții simple recomandate de specialiști
Cum poți elimina mirosul neplăcut din baie. Soluții simple recomandate de specialiști Catine.ro
Ilie Bolojan, despre tăierea salariilor și majorarea taxelor în 2026. Ce se întâmplă cu bugetarii
Ilie Bolojan, despre tăierea salariilor și majorarea taxelor în 2026. Ce se întâmplă cu bugetarii
Özge Yağız s-a despărțit de Burak Berkay Akgul. Se vehiculează că actrița ar forma un cuplu cu noul său coleg de platou
Özge Yağız s-a despărțit de Burak Berkay Akgul. Se vehiculează că actrița ar forma un cuplu cu noul său... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Omul de bază al lui George Simion, acuzat de abuz în serviciu, este împins discret spre prescripție. Cum a fost blocat vreme de 15 luni dosarul lui Dan Dungaciu
Omul de bază al lui George Simion, acuzat de abuz în serviciu, este împins discret spre prescripție. Cum a fost... Libertatea.ro
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil AntenaSport
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare pe care mi-o arăți…” Foto
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare... Elle
Valentin de la Mireasa, urare emoționantă pentru fiul său, de ziua lui de naștere. Fostul concurent nu a fost prezent la petrecerea organizată de Alina
Valentin de la Mireasa, urare emoționantă pentru fiul său, de ziua lui de naștere. Fostul concurent nu a fost... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Rețete simple și rapide cu piept de pui. Ce poți să gătești sănătos și gustos
Rețete simple și rapide cu piept de pui. Ce poți să gătești sănătos și gustos HelloTaste.ro
O fetiță de 6 ani a fost găsită rătăcind singură în zona zero a accidentului feroviar din Spania: Ce s-a aflat apoi a uimit toată țara
O fetiță de 6 ani a fost găsită rătăcind singură în zona zero a accidentului feroviar din Spania: Ce s-a... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Tragedie feroviară în Spania: coliziune devastatoare între două trenuri de mare viteză, bilanțul victimelor continuă să crească
Tragedie feroviară în Spania: coliziune devastatoare între două trenuri de mare viteză, bilanțul victimelor... BZI
Pensiile nu se indexează cu rata inflației, dar crește valoarea vechimii cumpărate
Pensiile nu se indexează cu rata inflației, dar crește valoarea vechimii cumpărate Jurnalul
Mihai Neșu, mesaj din scaunul cu rotile despre facilitățile tăiate pentru persoanele cu dizabilități
Mihai Neșu, mesaj din scaunul cu rotile despre facilitățile tăiate pentru persoanele cu dizabilități Kudika
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe Redactia.ro
Locul din România care a făcut-o pe o tânără din China să se simtă ca pe o
Locul din România care a făcut-o pe o tânără din China să se simtă ca pe o "planetă extraterestră" Observator
Alimente pentru sănătatea tiroidei. De ce pot îmbunătăți funcțiile acestui organ
Alimente pentru sănătatea tiroidei. De ce pot îmbunătăți funcțiile acestui organ MediCOOL
Cele mai bune supe din lume în 2025. Ciorbele românești care au intrat în topul TasteAtlas
Cele mai bune supe din lume în 2025. Ciorbele românești care au intrat în topul TasteAtlas HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Chatbot-urile cu inteligență artificială: cum îi influențează pe adolescenți?
Chatbot-urile cu inteligență artificială: cum îi influențează pe adolescenți? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cele 9 emoji-uri noi care vor fi introduse în 2026. Ce simboluri vor ajunge pe smartphone-uri din întreaga lume
Cele 9 emoji-uri noi care vor fi introduse în 2026. Ce simboluri vor ajunge pe smartphone-uri din întreaga lume UseIT
9 salate sănătoase și hrănitoare. Ce poți să mănânci pentru o dietă echilibrată
9 salate sănătoase și hrănitoare. Ce poți să mănânci pentru o dietă echilibrată Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x