Antena Căutare

Mesajele transmise de Francesca și Cristi după ce au părăsit Insula Iubirii sezonul 9 mai devreme

În penultimul episod de Insula Iubirii sezonul 9, Francesca și Cristi s-au reîntâlnit într-un mod atipic.

Postările lor i-au emoționat și mai tare pe fanii emisiunii care le-au transmis că au plâns alături de ei atunci când au văzut imaginile cu reîntâlnirea lor și i-au felicitat pentru cuplul frumos pe care îl formează. | Antena 1

Francesca Sarao și Cristi Pungă de la Insula Iubirii sezonul 9 s-au reîntâlnit după 22 zile în care au stat despărțiți în Thailanda, iar revederea lor a fost cu multe emoții.

Întâlnirea celor doi a fost una atipică pentru că Radu Vâlcan i-a dat voie lui Cristi să alerge pe plajă 2 kilometri până la vila fetelor pentru a o reîntâlni pe Francesca.

Ce mesaje au transmis Francesca și Cristi după ce au părăsit Insula Iubirii

În acele momente, Francesca era singură în vilă pentru că restul fetelor erau plecate la dream date, iar ea făcea o ședință foto în curtea vilei.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: Insula Iubirii, 2 septembrie 2025. Revedere plină de emoție pentru Francesca și Cristi! Cum au plecat cei doi de pe insulă

În timp ce Francesca stătea la poze le spunea celor de la producție că abia așteaptă să îl vadă pe Cristi pentru că îi e dor de el, fără să știe ce avea să urmeze.

Cristi a alergat din vila băieților până la vila fetelor 2 kilometri pe plajă pentru a ajunge la iubita lui, cea cu care a construit cu frumoasă relație de 10 ani.

Atunci când l-a auzit strigând-o, Francesca a tresărit și a început să alerge și ea spre el, s-au întâlnit pe plajă, s-au îmbrățișat și au început să plângă de emoții.

Francesca și Cristi s-au bucurat nespus de faptul că au reușit să se întâlnească mai repede pentru că ei simțeau deja că nu mai aveau răbdare.

Ei nu au avut parte de o ceremonie specială a focului ca toate celelalte cupluri, ci au avut o discuție deschisă pe plajă, în vila fetelor, în prezența lui Radu Vâlcan.

Francesca a spus că această experiență de la Insula Iubirii a ajutat-o să își dea seama ce fel de bărbat are acasă lângă ea și știe că acum îl apreciază mai mult, în timp ce Cristi a spus că nu ar dat fericirea pe care o simte cu Francesca pe toți banii din lume.

Cei doi au ales să plece împreună de pe Insula Iubirii, iar povestea lor de dragoste continuă foarte frumos și astăzi. Ei se ocupă în continuare de business-ul de familie pe care îl au, dar acum au învățat să își facă mai mult timp pentru ei și petrec mai multă vreme împreună ca un cuplu.

Cristi și Francesca au spus că au fixat ca nunta să fie în iunie 2026 și apoi se vor putea gândi și la posibilitatea de a deveni părinți.

După ce au părăsit Insula Iubirii mai devreme, cei doi concurenți au postat câte un mesaj pe conturile lor de Instagram, explicând ce au simțit și cum i-a ajutat această experiență inedită.

Citește și: Insula Iubirii Plus Vila Escape, sezonul 9. Ella și Francesca, discuție privată cu subînțeles. Ce i-a scris Francesca pe un bilet

Pe contul ei de Instagram, Francesca Sarao a scris:

„Știm că relația perfectă nu există… dar am învățat că iubirea adevărată nu se măsoară în perfecțiune, ci în puterea de a rămâne unul lângă celălalt, chiar și atunci când e greu. Fiecare privire dintre noi e o clipă ce se transformă în eternitate, o înțelegere tăcută a dorinței, dorului și voinței noastre. Am muncit, am crescut și am ales zi de zi să construim împreună, cu curaj, respect și compasiune. Nu ne definește lipsa slăbiciunilor, ci felul în care le transformăm în forță. Povestea noastră nu e doar despre iubire… e o promisiune: să creștem și să ne susținem mereu, pe drumul nostru comun”.

Cristi a ținut să transmită și el un mesaj pe contul lui de Instagram:

„Totul a început ca o joacă, o simplă încercare de a vedea dacă suntem sau nu povestea potrivită pentru o astfel de experiență. Ceea ce părea doar o glumă s-a transformat rapid într-o realitate care ne-a provocat la fiecare pas, până în clipa plecării spre Insulă. Atunci am înțeles că, în spatele normalității noastre, s-ar putea ascunde fisuri nevăzute, iar testul suprem ne-a făcut să fim sceptici și temători. Am pornit la drum cu frică de necunoscut, dar convinși de iubirea care ne leagă. Și nu a fost nevoie de mult timp ca să realizăm că suntem meniți unul pentru celălalt. Insula ne-a oferit șansa de a reconfirma acest adevăr.
Știți acel moment care pare desprins dintr-un film? Ei bine, noi îl trăim. Mulțumim tuturor celor care au făcut parte din această poveste și au transformat-o în realitate. Voi veți rămâne mereu în genericul nostru”.

Postările lor i-au emoționat și mai tare pe fanii emisiunii care le-au transmis că au plâns alături de ei atunci când au văzut imaginile cu reîntâlnirea lor și i-au felicitat pentru cuplul frumos pe care îl formează.

Cei doi nu au avut parte de un bonfire final, așa cum urmează să se întâmple cu celelalte cupluri în marea finală Insula Iubirii sezonul 9, pentru că în ceea ce privește relația lor, a fost clar de la început faptul că problema lor nu era de infidelitatea și nu au exprimat niciodată că nu ar avea încredere unul în celălalt.

Știind deja că niciunul dintre ei nu a căzut în ispită și că amândoi așteptau cu nerăbdare să plece acasă împreună, echipa Insula Iubirii le-a îndeplinit această dorință mai devreme, fără emoțiile unui bonfire.

Citește și: Francesca de la Insula Iubirii a rupt tăcerea după ce toată lumea i-a spus că seamănă cu Iustina din sezonul 8. Ce a transmis

Insula Iubirii Plus, sezonul 9. Detaliile picante din viața ei de cuplu pe care Maria i le-a spus lui Cătălin. „Când săr... Radu Vâlcan va adresa cea mai așteptată întrebare, în Marea Finală: ”Cum părăsești Insula Iubirii?”. Emisia, lider de au...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Regulile impuse de producătorii Insula Iubirii pentru ispite. De ce fetele și băieții nu au voie să călătorească în același avion
Regulile impuse de producătorii Insula Iubirii pentru ispite. De ce fetele și băieții nu au voie să...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Bianca Iotu și Remi de la Insula Iubirii, coincidență neașteptată. Ce a aflat blonda despre partenerul ei
Bianca Iotu și Remi de la Insula Iubirii, coincidență neașteptată. Ce a aflat blonda despre partenerul ei
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul și pleca”
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul: Apartamentele costă și 50.000.000 de $
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul:... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x