Antena Căutare

Postul Paștelui 2019. Zece reguli pentru a ține corect Postul Mare

Postul Paștelui 2019. Potrivit calendarului ortodox 2019, Postul Mare a început pe 6 martie și se termină pe 18 aprilie. În cele 40 de zile credincioșii țin post și se roagă pentru iertarea păcatelor. Află care sunt cele mai importante 10 reguli pentru a ține un post corect.

Postul Paștelui 2019. Potrivit calendarului ortodox 2019, Postul Mare a început pe 6 martie și se termină pe 18 aprilie. În cele 40 de zile credincioșii țin post și se roagă pentru iertarea păcatelor. Află care sunt cele mai importante 10 reguli pentru a ține un post corect.

Postul Paștelui reprezintă cele 40 de zile pe care Mântuitorul le-a ținut înaite de începerea activității sale misionare. Acestor zile li se adaugă și săptămâna patimilor. În trecut, motivul principal pentru care se postea era pregătirea catehumenilor care urmau să fie botezați de Paști. În ziua de astăzi, acest obicei a devenit unul obișnuit prin care credincioșii se pregătesc de Învierea Domnului Iisus Hristos.

După cum se știe deja, Postul Mare reprezintă abținerea de la anumite alimente considerate „de dulce”, băuturi, fapte și gânduri, în scop religios și moral.

Postul Paștelui 2019. Zece reguli pentru a ține corect postul

Articolul continuă după reclamă

1. Nu posti doar de buacte, postește și de păcate

2. Nu dormi în zilele de post negru pentru ca diavolul să nu râde de tine că ai vrut să treacă mai repede și mai ușor ziua de post.

3. În ziua în care ajunezi și ții post, nu mânca nimic toată ziua.

4. Nu te certa, nu blestema, nu înjura, calcă-ți pe inimă și iartă-ți aproapele.

5. Iartă din toată inima!

6. Roagă-te cu smerenie dimineața și seara, roagă-te pentru tine și pentru toți cei apropiați.

7. Citește zilnic în post un capitol din Sfânta Scriptură.

8. Nu te mândi cu postul tău și cu nimic bun din ceea ce faci.

9. Spovedește-te cât mai degrabă la preotul tău duhofnic.

10. Urăște păcatul și fugi de el, dar nu urâ pe păcătos.

Calendar ortodox 12 martie. Sfântul Cuvios Teofan Mărturisitorul... Calendar ortodox 13 martie. Aducerea moaștelor Sfântului Ierarh Nichifor, Patriarhul Constantinopolului...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Pensia socială: cum funcționează acest mecanism de sprijin
(P) Pensia socială: cum funcționează acest mecanism de sprijin
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Independența financiară la vârste tinere: ce alegeri o fac posibilă
(P) Independența financiară la vârste tinere: ce alegeri o fac posibilă
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Țiriac s-a săturat și a luat o decizie categorică, la 87 de ani. Fiul cel mare, implicat direct
Ion Țiriac s-a săturat și a luat o decizie categorică, la 87 de ani. Fiul cel mare, implicat direct AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Ședință crucială în PSD! Liderii și parlamentarii partidului decid, la Sinaia, viitorul Guvern
Ședință crucială în PSD! Liderii și parlamentarii partidului decid, la Sinaia, viitorul Guvern BZI
Noua platformă „e-Sănătatea Mea”, obligatorie și nu prea de la 1 septembrie. Șeful CNAS: „Deocamdată, nu îi pedepsim”. Programările online, amânate până în octombrie
Noua platformă „e-Sănătatea Mea”, obligatorie și nu prea de la 1 septembrie. Șeful CNAS: „Deocamdată, nu... Jurnalul
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge!
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge! Kudika
Septembrie vine ca un duș rece pentru patru zodii! Problemele se adună, iar o alegere grea le poate da viața peste cap
Septembrie vine ca un duș rece pentru patru zodii! Problemele se adună, iar o alegere grea le poate da viața peste... Redactia.ro
"Mai bine am abandonat". Fermierii din Dolj lasă pepenii pe câmp, după ce prețul a ajuns la 50 bani/kilogram Observator
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x