Antena Căutare

Rugăciunea care face minuni. Rugăciunea lumânărilor aprinse

Rugaciunea lumanarilor aprinse este una dintre cele mai puternice rugaciuni pe care le poși rosti atunci cand ai nevoie de ajutor.

Rugăciunea lumănărilor aprinse este una dintre cele mai puternice rugăciuni pe care le poși rosti atunci când ai nevoie de ajutor

„Doamne Dumnezeul meu, precum arde lumânarea mea de repede, așa să mă ajuți și Tu, împreună cu Maica Domnului și cu toți sfinții! Fă să piară tot atât de repede toate farmecele, spurcăciunile, relele și patimile, blestemele și lucrurile diavolești, descântecele, meșteșugurile și uneltele diavolești de la locul unde stau, de la casa mea, din familia mea, de la cei bântuiti de patimi (băutură, cafea, tutun, curvie, jocuri de noroc, neascultare și nesupunere, înjurăturile de cele sfinte), din capul meu, din trupul meu, din sufletul meu.

Doamne, ajută-mă să-mi recapăt sănătatea, liniștea, sporul și prosperitatea casei, a serviciului, a locului unde lucrez, să fiu binevăzut, să am spor în casă, sănătate la animalele domestice, să fiu ferit de accidente și de rele întâmplări, eu și casa mea, familia și colaboratorii mei.

Doamne, depărtează vrăjmașii și îmblânzește-i. Dă-mi o soartă bună și fă să se dezlege cununiile și făcăturile, să fiu ferit de argintul viu și lucrurile vrăjitorești să nu aibă putere asupra mea.

Articolul continuă după reclamă

Doamne, ferește casa mea de ură, invidie, de certuri, de bătăi, de boli molipsitoare, de beții, de anturaj prost. Doamne, ferește familia mea și sufletele noastre de toate încercările și răutățile și dă-ne, Doamne, sănătate, împliniri, realizări și viața fără de primejdii.

Doamne, întărește-mă și păstrează-mi credința. Ocrotește-mi părinții, frații, surorile (se rostesc numele rudelor menționate) și dezleagă blestemele viilor și mortilor căzute asupra noastră. Luminează mintea și calea copiilor noștri, dă-le spor la învățătură și reușită în viață.

Doamne, veghează și întărește pe toți cei de-un neam și de-o credință cu noi. Doamne, ai grija de toți copiii și de copiii mei. (Se spun acum toate numele celor pentru care te rogi. )

Doamne, dă-ne pâinea cea de toate zilele și liniștea ta cea sfântă! Doamne, fă să se împlinească rugăciunile noastre!

Doamne, ajută-ne!

Doamne, iartă-ne!

Doamne, miluiește-ne!

Doamne, fie-Ți milă de noi!

Doamne al puterilor, fii cu noi!

Amin!”

Rugaciunea zilei de vineri. Rostește această rugăciune și vei scăpa de toate necazutile​

Rugăciuni pentru sufletul pereche. Cele mai puternice rugăciuni pentru căsătorie​

Sinaxarul zilei de 15 august. Adormirea Maicii Domnului... Canon de rugăciune 16 august. Rugăciune către Sf Martiri Brâncoveni...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Pensia socială: cum funcționează acest mecanism de sprijin
(P) Pensia socială: cum funcționează acest mecanism de sprijin
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Independența financiară la vârste tinere: ce alegeri o fac posibilă
(P) Independența financiară la vârste tinere: ce alegeri o fac posibilă
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x