Antena Căutare

Turism: Vacanţele din 2020, cu până la 10% mai ieftine decât în 2019

Vacanţele la litoralul Mării Negre vor fi cu până la 10% mai ieftine decât cele din 2019, pe fondul falimentului cele mai vechi companii de turism din lume, Thomas Cook, iar hotelierii bulgari s-au adaptat cererii şi au scăzut preţurile pentru acest an, rămaşi fără turiştii vestici încă din vara anului trecut, potrivit datelor transmise de agenţiile de turism.

În schimb, dacă vorbim de litoralul din România, ofertele mai mici se găsesc în extrasezon, în timp ce pentru ofertele din lunile de vară, românii vor trebui să plătească mai mult cu maximum 5%.

”IRI Travel şi agenţiile partenere din întreaga ţară au negociat cu hotelierii bulgari să creştem reducerile, dar să şi prelungim perioada în care vindem în sistem Early Booking pe toată luna februarie. Hotelierii din Bulgaria s-au conformat cerinţelor noastre, mai ales că au pierdut piaţa adusă de Thomas Cook, iar acum nu mai vor să aştepte şi preferă să ştie că au hotelurile pline pe toată perioada verii. Efectele deja s-au văzut în vânzările noastre care au crescut pentru această perioadă cu peste 20%. De toate aceste super-oferte puteţi beneficia prin cele peste 1.000 agentii de turism partenere cu care IRI Travel are o colaborare foarte bună de peste 10 ani”, a declarat Lucian Bădîrcea, CEO IRI Travel.

Preţurile sunt valabile pentru perioada 15.06 – 1.07 a anilor 2019 şi 2020 şi sunt valabile cu reducerile incluse până la 28.02. Ofertele tip Early Booking au început sa pătrundă pe piaţa românească pe la mijlocul anilor 2000, întâi pentru destinaţiile clasice externe şi apoi pentru Litoralul românesc.

”De la an la an s-a mărit numărul hotelurilor şi destinaţiilor care intră în aceste programe, create pe baza unui parteneriat între hotelieri şi agenţiile de turism. De asemenea, reducerile au devenit din ce în ce mai flexibile şi de consistente, în funcţie de perioadă. Şi în acest an, atât pentru Grecia, cât şi pentru Litoralul românesc sau alte destinaţii, am observat o îmbunătăţire a ofertelor tip Early Booking, în sensul că perioada de ofertare poate fi mai mare pentru unele hoteluri, iar reducerile mai consistente, în funcţie de perioada rezervării dar şi de perioada sejurului. Mai amintesc că la ora actuală multe oferte tip Early Booking se lansează încă din toamna anului precedent, ceva de neimaginat acum 10 sau chiar 5 ani”, a declarat consultantul în turism Traian Bădulescu.

Articolul continuă după reclamă

Şi în acest an, vânzarile pentru litoralul Mării Negre sunt în creştere cu aproximativ 25 – 30% faţă de aceeaşi perioada a anului trecut.

”În general, preţurile au crescut cu aproximativ 5% faţă de 2019, dar în acelaşi timp putem constata oferte mai mici ca preţ pentru perioada de extrasezon, respectiv lunile iunie şi septembrie. Pentru luna iunie avem oferte începând de la 199 lei / cameră dubla /5 nopţi Cazare în Neptun, hotel 2* sau 219 lei / cameră dublă / 5 nopti cazare hotel 3*. Aceste oferte se vor menţine toată luna februarie”, a afirmat Aurelian Marin, directorul general Paradis Vacanţe de Vis.

Sursa : news.ro

Satul din România cu un singur locuitor, drum de marmură și biserică unică în lume! Ce se ascunde aici... Cele mai accesibile vacanțe în afara Europei...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
„Thailanda este atât de periculoasă, încât nu ar trebui să vii aici”. Avertismentul ironic al unui turist care a descoperit țara
„Thailanda este atât de periculoasă, încât nu ar trebui să vii aici”. Avertismentul ironic al unui turist...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Țara în care turiștii pot beneficia de zboruri interne gratuite. Ce condiții trebuie să îndeplinească pentru a profita de ofertă
Țara în care turiștii pot beneficia de zboruri interne gratuite. Ce condiții trebuie să îndeplinească pentru a...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x