Antena Căutare

Vacante in tara zeilor antici

Oricat am vrea sa ne diversificam vacantele nostre in strainatate, Grecia ne cheama, in fiecare an, cu o alternativa mereu proaspata, mereu avantajoasa, mereu de neocolit. E prima noastra iubire de dupa deschiderea granitelor si, cum se spune, n-o putem uita, n-o putem trada.

Oricine vrea sa afle mai mult despre Grecia turistica poate calca pragul imobilului de pe Bulevardul Elisabeta nr 71, Tel/ fax: 004 021 310 09 10, unde se afla Biroul in Romania al organizatiei elene.

Acesta nu vinde vacante catre public, neavand atributiile unei agentii de turism, ci coordoneaza actiunile de promovare si realizeaza o buna comunicare cu romanii care vor sa plece in Grecia. Unul dintre obiectivele biroului este si de a administra eventuale plangeri si reclamatii din partea turistilor sau operatorilor de turism si de a-i consilia in demersurile lor.

Nikos Diakolios, reprezentantul Organizatiei Nationale de Turism a Greciei la Bucuresti, ne-a informat ca, in ultimii 4-5 ani, numarul turistilor romani in Grecia a crescut. Astfel, potrivit statisticilor oficiale, bazate pe plecarile romanilor prin agentii de turism, in 2005 si-au petrecut vacantele in Grecia 120.000 de turisti romani pentru ca, in 2008 si 2009, numarul acestora sa ajunga la 250.000 de turisti, anual.

O cifra semnificativa pentru noi, desi relativ mica fata de totalul intrarilor in Grecia, de 15-16 milioane de turisti anual, in perioada 2008-2009, majoritatea din Europa. Chiar si asa, Grecia se numara printre detinatiile de top ale romanilor care calatoresc in strainatate in scop turistic. Statisticilor amintite trebuie sa li se adauge numarul mare de romani care isi petrec concediile in Grecia individual, neapeland la serviciile unei agentii de turism specializate.

Articolul continuă după reclamă

"Grecia si Romania, ne-a spus dl. Nikos Diakolokos, sunt tari apropiate nu doar din punct de vedere geografic, ceea ce reprezinta, evident, un mare avantaj, dar si pentru ca au numerose lucruri in comun. Romanii vin in Grecia nu doar ca turisti, ci si ca prieteni. De cand lucrez in Romania (anul 2008, cand a fost inaugurat Oficiul de la Bucuresti) am obeservat ca unul dintre elementele de atractie pentru turistii romani care vin in Grecia este calitatea serviciilor.

Acest argument important se adauga celorlalte atuuri ale Greciei: frumusetea naturii si a locurilor istorice. Grecia e un teritoriu complex si cine isi petrece vacanta acolo poate trai mai multe experiente intr-un singur sejur sau pe durata mai multor ani: cura heliomarina, istorie, mitologie, traditii, gastronomie... De aceea, suntem pregatiti sa primim orice fel de turist, cu orice fel de cerinta. Desigur, e important sa avem turisti de calitate, iar romanii se includ in aceasta categorie".

Una dintre particularitatile Greciei o reprezinta insulele sale, al caror numar ajunge la 6000. Dintre acestea, numai putin peste 200 sunt locuite. Candva, la inceputul calatoriilor noastre in Grecia, ne propusesem sa vizitam, cate o insula noua, in fiecare an.

Ulterior, a trebuit sa ne gandim sa facem planuri pentru 2 sau mai multe insule intr-o singura vacanta, altminteri nu ne-ar fi ajuns anii vietii ca sa le putem vedea pe toate... De la Oficiul Turismului Elen am mai aflat ca Grecia ofera, din acest an, noi destinatii romanilor curiosi sa exploreze in profunzime teritoriul vechii Elade.

Astfel, indepartandu-ne de nordul arhifamiliar noua (Paralia Katerini e, de exemplu, pe timpul verii, o adevarata statiune in care se vorbeste romaneste) gazdele ne ofera sansa de a face cunostinta cu insulele Lefkada, Evia, Kos, cu nimic mai putin fermecatoare, pastrand proportiile, decat Corfu, Thassos, Rhodos ori Creta.

In general, ne-a spus dl Nikos Diakolios, pentru turistii romani, preturile vor ramane mici, luand in considerare si criza globala care afecteaza ambele tari. Cele doua piete turistice, romana si greaca, sunt, acum, pozitive si pot emite un mesaj optimist pentru viitorul sezon turistic.

De altfel, Oficiul nostru comunica excelent cu turoperatorii romani si cu ANAT, care au acoperit cu brio dezechilibrul din luna mai, ingrosat de o parte a presei romane. Ii asteptam pe romani in Grecia, pentru ca suntem de felul nostru primitori; avem chiar un cuvant vechi care exprima cel mai bine aceasta atitudine: «filoxenia», care s-ar traduce prin «iubirea de straini, de oaspeti».

Zeul zeilor, Zeus, este, in mitologia greaca si zeul filoxeniei, al ospetiei. E in natura noastra sa primim oaspeti si sa ne bucuram alaturi de ei si cred ca, daca vom face pasii care trebuie, romanii si grecii vor impartasi acelasi optimism.h

Nikos Diacolios lucreaza in sectorul public al turismului din 1986. A studiat dreptul si relatiile internationale la Atena si in Marea Britanie. A fost directorul Departamentului de plangeri si protectia consumatorului in cadrul Ministerul Turismului din Grecia. In timpul Jocurilor Olimpice din Atena, din 2004, a fost directorul Oficiului Central de Informare Turistica din Atena.

Din mai 2008, conduce Biroul din Bucuresti al Organizatiei Nationale de Turism a Greciei, care este al 23-lea birou grec de promovare turistica peste hotare. Intre destinatiile romanesti favorite, se numara Bucurestiul, Delta Dunarii, Maramuresul. "Vreau, ne-a declarat el, sa-i cunosc pe romani in viata lor reala, sa-i cunosc acasa la ei, sa le patrund traditiile si spiritualitatea..."

sursa: Jurnalul National

foto: seafarersailing.co.uk

Kyoto, orasul artelor frumoase... Albania - bijuteria Balcanilor...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
„Thailanda este atât de periculoasă, încât nu ar trebui să vii aici”. Avertismentul ironic al unui turist care a descoperit țara
„Thailanda este atât de periculoasă, încât nu ar trebui să vii aici”. Avertismentul ironic al unui turist...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Țara în care turiștii pot beneficia de zboruri interne gratuite. Ce condiții trebuie să îndeplinească pentru a profita de ofertă
Țara în care turiștii pot beneficia de zboruri interne gratuite. Ce condiții trebuie să îndeplinească pentru a...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x