Antena Căutare

Mireasa, sezon 5. Giovana, ședință foto de senzație. Cum a apărut soția lui Sese însărcinată cu al doilea copil, în mediul online

Giovana, fosta concurentă din sezonul 5 Mireasa, a avut parte de o ședință foto de excepție. Deși este însărcinată cu cel de-al doilea copil și urmează să nască, tânăra nu a putut refuza un shooting foto de senzație.

Giovana, fosta concurentă din sezonul 5 Mireasa, a avut parte de o ședință foto de excepție | Antena 1

Giovana, fosta concurentă din sezonul 5 Mireasa, și-a surprins susținătorii de pe Instagram cu o postare spectaculoasă. Soția lui Sese a fost prezentă la o ședință foto și nu a uitat să le arate prietenilor virtuali câteva imagini din cadrul ei.

De când a venit pe lume fiica ei și a lui Sese, tânăra nu mai are o activitate atât de intensă în mediul online. Aceasta s-a dedicat în totalitate familiei sale, în mod special micuței. La finalul anului trecut, chiar înainte de sărbătorile de Crăciun, Giovana și soțul ei au anunțat că vor mai avea un copil.

Chiar dacă este mamă cu normă întreagă, fosta concurentă a show-ului matrimonial nu ezită să își țină la curent susținătorii cu cele mai importante momente din viața ei. Astfel, fotografiile sau videoclipurile sale sunt așteptate cu drag de către oamenii de pe rețelele sociale.

Citește și: Mireasa, sezon 5. Ce vor să facă Sese și Giovana cu marele premiu câștigat în finala show-ul. Nu au cheltuit banii încă

Articolul continuă după reclamă

Recent, Giovana a fost prezentă la un shooting foto de senzație. Tânăra a distribuit pe contul de Instagram două imagini care au atras rapid atenția internauților. Se pare că aceasta radiază fericire și împlinire de când și-a găsit sufletul pereche.

Cum arată Giovana, fosta concurentă de la Mireasa sezonul 5, cu părul scurt și verde

Soția lui Sese și-a uluit, din nou, susținătorii cu frumusețea ei. Fosta concurentă de la Mireasa sezonul 5 s-a lăsat pozată cu părul prins într-un coc îndrăzneț și cu un machiaj elegant care îi scoate în evidență frumoasele trăsături ale feței.

Un lucru este evident, Giovana se mândrește o culoare superbă a ochilor, buze pline de volum și un ten lipsit de imperfecțiuni.

Postarea soției lui Sese a generat o mulțime de like-uri și reacții din partea susținătorilor. Complimentele și cuvintele de laudă și-au făcut apariția imediat.

„Prințesa noastră 💜! Te iubim și te admirăm pentru că ești unică și inegalabilă!”, „Ești absolut superbă! Sarcină ușoară în continuare”, „Ești foarte frumoasă!” sau Ești superbă, te iubim!”, au fost doar câteva dintre comentariile oamenilor din mediul online.

Citește și: Mireasa, sezon 5. Cu ce se ocupă Sese. Cum se pregătește pentru venirea pe lume a fiului său și al Giovanei. La ce nume s-a gândit

De asemenea, Giovana a publicat un InstaStory cu o altă fotografie de la ședința foto, însă un detaliu nu a fost trecut cu vederea. Tânăra a pozat cu o perucă verde pe cap.

Postările fostei concurente de la Mireasa sezonul 5 au fost o adevărată încântare pentru toți cei care o admiră.

Cât de adorabilă este Hyurem, fiica lui Sese și a Giovanei de la Mireasa sezonul 5

Sese și Giovana, câștigătorii sezonului 5 Mireasa, trăiesc cea mai frumoasă perioadă din viața lor. Cei doi s-au îndrăgostit unul de celălalt în casa show-ului matrimonial, iar acum urmează să devină părinți pentru a doua oară.

Tinerii au o fetiță minunată pe nume Hyurem cu care se mândresc în mediul online, dar așteaptă și cel de-al doilea copil. În curând, micuța va avea un partener de joacă.

Mireasa, sezonul 9. Ce a răspuns Dediș când a fost întrebat dacă o va căuta pe Eliza. Ce gânduri are tânărul după elimin... Mireasa, sezonul 9. Reacția lui Valentin după ce Elena i-a spus că îl place. Replica dură a Gabrielei Cristea pentru tân...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Prezența lui Claudio stârnește discuții în casa fetelor de la Mireasa. Ce a declarat Veronica despre concurent
Prezența lui Claudio stârnește discuții în casa fetelor de la Mireasa. Ce a declarat Veronica despre concurent
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Tensiunile continuă la Mireasa, după gală! Beleuț anunță noi conflicte. Ce l-a nemulțumit pe concurent
Tensiunile continuă la Mireasa, după gală! Beleuț anunță noi conflicte. Ce l-a nemulțumit pe concurent
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x