Antena Căutare

Mireasa, sezon 8. Cum a reacționat doamna Anina când s-a întâlnit în Oradea cu Daria. Cele două au avut un conflict în casă

Doamna Anina s-a întâlnit recent în Oradea cu Daria și Adrian. Cei trei au fost bucuroși de întâlnire, iar Daria a ținut să filmeze momentul.

Daria și doamna Anina s-au întâlnit întâmplător și s-au bucurat de revedere | Antena 1

Daria și Adrian au petrecut timp cu Bia și Robert mai întâi în Cluj, iar apoi în Oradea. Au mers la în mall să mănânce, au petrecut apoi timp îmrepună într-un parc acvatic din Oradea și s-au bucurat să se revadă. Întâmplător, Adrian și Daria s-au întâlnit și cu mama lui Robert.

„Dragilor, nu vă vine să credeți! Mă plimbam cu Adi în mall în Oradea și stați să vă arăt cu cine ne-am întâlnit: cu doamna Anina. Chiar pe bune ne-am întâlnit întâmplător. Nu ne-am vorbit și chiar ne-am bucurat că am văzut-o și e foarte bine”, a spus Daria.

Doamna Anina a fost foarte zâmbitoare și a mărturisit că s-a bucurat să-i vadă împreună pe Daria și pe Adrian.

„Eu i-am remarcat, i-am observat. Era să trecem unii pe lângă alții. Chiar mă bucur că i-am întâlnit. Ei sunt minunați! Sunt fericită că sunt împreună. Chiar sunt fericită și mulțumită. Și mă bucur”, a spus doamna Anina.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: Ce imagine cu doamna Anina a publicat Bia. Cum se înțelege acum fata cu mama lui Robert, după toate conflictele din casa Mireasa

Doamna Anina și Daria au avut un conflict în casa Mireasa

Doamna Anina și Daria au trecut peste conflictul din casa Mireasa și s-au bucurat să se revadă.

Doamna Anina a criticat-o la un moment dat pe Daria, când tânăra îi oferea speranțe lui Adrian, dar îi dădea de înțeles că nu-și dorește o relație cu el în casa Mireasa. „N-ai nicio legătură cu casa Mireasa. Am văzut culmea ipocriziei, a falsității. Îl folosești pe Adrian. Am crezut că măcar puterea interioară a cuiva te va atrage. Dacă n-are mușchi, dar n-am vrut să-ți spun atuni. Textele astea cu vreau să te cunosc în afară nu te prind. Pe mine nu mă mai duci”, i-a spus doamna Anina Dariei înt-o emisie live din sezonul 8.

Citește și: Mireasa sezon 8, 5 decembrie 2023. Scandal de proporții între doamna Anina, Robert și Bia. Mama băiatului, vorbe extrem de grele

Daria a fost atunci supărată din cauza discursului doamnei Anina și i-a adus insulte.

„Sunteți frustrată că nu v-am făcut sprâncenele de dimineață? Vedeți-vă de treabă! N-aveți niciun drept să vă băgați! Vă rog să vă abțineți! E ipocrită! Mă fac de râs că mă pun cu o femeie nebună să mă cert!”, a spus Daria.

Citește și: Mireasa: Confesiuni. Bia, în lacrimi în timp ce vorbea despre doamna Anina. Ce a mărturisit pentru prima dată

Mireasa, sezon 9. Conflict în direct între Maria și Cristian, după task-ul alinierii: „Ar trebui să-ți măsori cuvintele”... Mireasa, sezon 5. Alina, noi detalii despre fiul ei și al lui Valentin. Ce a transmis la 9 zile de când a născut...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Prezența lui Claudio stârnește discuții în casa fetelor de la Mireasa. Ce a declarat Veronica despre concurent
Prezența lui Claudio stârnește discuții în casa fetelor de la Mireasa. Ce a declarat Veronica despre concurent
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Tensiunile continuă la Mireasa, după gală! Beleuț anunță noi conflicte. Ce l-a nemulțumit pe concurent
Tensiunile continuă la Mireasa, după gală! Beleuț anunță noi conflicte. Ce l-a nemulțumit pe concurent
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x