Antena Căutare

Mireasa sezon 9, 18 aprilie 2024. Adriana a mărturisit că nu are sentimente puternice pentru Albert: „S-a rupt cunoașterea?”

Adriana i-a mărturisit lui Albert că nu are sentimente puternice pentru el, astfel încât să dorească să intre într-o relație cu el.Adriana i-a mărturisit lui Albert că nu are sentimente puternice pentru el, astfel încât să dorească să intre într-o relație cu el.

Fata i-a mărturisit lui Albert că îi place compania lui, dar nu simte ceva mai puternic. După această mărturisire, băiatul a spus: „La fel și eu. Dar de-asta suntem într-o cunoaștere, să vedem. N-ai cum să te îndrăgostești din prima.

„Dacă sunt într-o cunoaștere asta nu înseamnă că simt ceva mai mult. Eu nu simt că aș putea avea o relație cu el. Mi-e drag așa. Compania lui e plăcută. Am de gând să comunic cu Albert. I-am zis că dacă nu simt ceva mai mult, nu o să fac mai mult. Eu nu-l văd parcă băbatul cu care să am o relație serioasă și să mă căsătoresc. Nu mă văd cu el. Nu simt conexiunea atât de puternică. Eu n-am cum să zic da, dacă mă întreabă cineva dacă mă văd cu el într-o relație. Nu simt nimic când mă ia în brațe sau de mână. Mi-e drag, dar parcă îl văd ca pe un prieten. Dacă acum nu simt ceva mai puternic, păi când o să simt mai puternic? Este o atracția fizică, dar parcă nu e atracția fizică să ao și o relație. Cu cât petrec mai mult timp cu el, cu atât simt că nu îmi mai place atât de tare. Nu simt mai mult. Simt că între noi e o joacă, o tachinare. Vreau și eu un bărbat față de care să simt că vreau să-l văd, nu să mă gândesc ce să discutăm să nu stăm tăcuți. Vreau să fiu eu în adevăratul sens al cuvântului”, i-a povestit Adriana Iulianei.

Ce a spus Albert în emisia live de Mireasa: „Apreciez că mi-a spus tot ce avea pe suflet”

„Nu sunt îndrăgostit. Apreciez că mi-a spus tot ce avea pe suflet. Acum nici eu nu pot să spun că suntem într-o situație foarte bună. Eu am fost eu de la început, să vadă dacă îi place de mine așa cum sunt. Acum rămâne de văzut. Eu unul chiar mi-am dorit. Aparent nu mai ajungem la aceeași vorbă”, a spus Albert în emisia live de Mireasa de pe 18 aprilie 2024.

Citește și: Fotografia rară cu Simona Gherghe din copilărie. Cum arăta prezentatoarea de la Mireasa când era mică | Foto

„S-a rupt cunoașterea?”, a întrebat Simona Gherghe.

„Păi nu știu ce să spun”, a zis Adriana ridicând din umeri.

„Păi cum? Dacă spui despr eun om că nu simți nimic de ce ai mai fi într-o cunoaștere cu omul ăla?”, a întrebat prezentatoarea Mireasa.

„Păi da! Tocmai!”, a răspuns Adriana.

Mireasa - ritmul inimii, de luni până vineri, de la ora 14:00

Nouă fete şi nouă băieţi au pășit la începutul sezonului în Casa Mireasa, locul unde ritmul inimii se va accelera, în căutarea marii iubiri. Poveşti surprizătoare de viaţă, emoţie, iubire, intrigă, răsturnări de situaţie, dezvăluiri şocante, momente unice, veselie, prietenie, dragoste necondiţionată, cereri în căsătorie spectaculoase, mirese şi miri fericiţi, nunţi aşteptate şi mai puţin aşteptate, iubire venită ca prin magie, viaţa în Casa Mireasa surprinsă 24 de ore din 24, toate acestea fac parte din fenomenul Mireasa, reality show care revine astăzi, cu un nou sezon, difuzat de luni până vineri, de la ora 14.00, la Antena 1.

”Venim cu o mulţime de surprize şi cu un record în ceea ce priveşte prezenţa mamelor în emisiune: nu mai puţin de 8 mame spun <prezent> alături de băieţii lor în Casa Mireasa. Mai exact, toţi băieţii români vin însoţiţi de mame. Pentru cel de-al nouălea concurent, păstrăm misterul până la premieră. Le mulţumim telespectatorilor pentru fidelitate şi îi aşteptăm să ne fie alături, de luni până vineri, de la ora 14.00, la Antena 1”, dezvăluie Simona Gherghe.

În plus, la fel ca în sezonul anterior, publicul poate urmări în continuare peripețiile din casele concurenților pe canalele live exclusive dedicate din AntenaPLAY.

Mireasa, sezon 9. Tatăl lui Alexandru, intervenție telefonică în direct. Ce a spus domnul George despre mărturisirile fi... Mireasa sezon 9, 18 aprilie 2024. Cum a reacționat Antonia când i s-a spus că în relația cu Cristian nu mai e expanisvă ...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cosmin Munteanu, câștigătorul sezonului 6 Mireasa, s-a căsătorit cu mama copilului său. Imagini de la nunta ca-n povești
Cosmin Munteanu, câștigătorul sezonului 6 Mireasa, s-a căsătorit cu mama copilului său. Imagini de la nunta...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cine au fost, de fapt, nași la nunta Laurei cu Mihai de la Mireasa. Delia și Liviu ar fi trebuit să le fie părinți spirituali
Cine au fost, de fapt, nași la nunta Laurei cu Mihai de la Mireasa. Delia și Liviu ar fi trebuit să le fie...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x