Antena Căutare

Mireasa, sezonul 5. Nora s-a pozat într-o ipostază senzuală. Cum a apărut pe rețelele de socializare aceasta

Nora de la Mireasa, sezonul 5, imaginea de senzație care a apărut pe rețelele de socializare. Fosta concurentă a emisiunii și-a surprins fanii cu un decolteu impresionant.

Mireasa, sezonul 5. Nora s-a pozat într-o ipostază senzuală. Cum a apărut pe rețelele de socializare aceasta | Instagram

Nora de la Mireasa este foarte activă pe rețelele de socializare și de data aceasta a reușit să îi ia prin surprindere pe cei care îi urmăresc activitatea de pe Instagram.

Nora de la Mireasa, imaginea de senzație de pe internet. Cum s-a pozat pe Instagram

Nora Balasz a fost o concurentă foarte controversată în cadrul emisiunii Mireasa, iar fanii acesteia au putut să o vadă într-o ipostază foarte provocatoare, cu un decolteu impresionant de impunător. Aceasta se mândrește cu un bust impresionant și nu s-a sfiit să nu pună la InstaStory respectiva imagine.

Citește și: Mireasa 2022, sezonul 5. Nora și-a schimbat viața după competiția Mireasa: "Nu am timp de dragoste!"

Articolul continuă după reclamă

Frumoasa concurentă a avut momente bune și mai puțin bune în casa Mireasa, de-a lungul timpului. A încercat o relație cu Leo, însă soarta nu i-a putut ține împreună, dat fiind faptul că Doamna Dana, mama băiatului nu a plăcut-o pe aceasta.

Nora Balasz, imagini alături de mama ei. Cât de bine seamănă aceasta cu femeia care i-a dat viață

Nora de la Mireasa și-a surprins fanii cu o postare pe rețelele sociale, în care a apărut alături de mama ei, dar și de tatăl ei. Urmăritorii acesteia au putut să vadă cât de mare este asemănarea între ea și femeia ce i-a dat viață.

Fosta concurentă de la Mireasa, sezonul 5, a ținut să-i facă și un mesaj emoționant cu ocazia zilei sale de naștere. A ținut să o celebreze în cel mai frumos mod posibil.

„La mulți ani iubita noastră mămișor! Să ne trăiești 1000 de ani, te iubim enorm♥️”, a scris Nora pe rețelele de socializare, în dreptul clipului publicat de ea pe Instagram.

Citește și: Mireasa 2022, sezonul 5. Nora, mesajul emoționant pe care i l-a transmis Ralucăi Șaulescu de ziua ei. Ce poză frumoasă a postat

Nora și-a schimbat viața după competiția Mireasa

Nora a fost invitată la Mireasa - Capriciile Iubirii și a vorbit despre planurile sale de viitor, despre locul unde stă și ce s-a mai întâmplat în viața sa privată. Fosta concurentă a lămurit, de asemena, care este relația dintre ea și Liviu, fostul concurent.

Nora, fostă concurentă la Mireasa, vorbește despre viața ei după competiția Mireasa și este deschisă să abordeze toate subiectele despre care este întrebată. Gabriela Cristea nu a ezitat să o întrebe direct despre natura relației dintre ea și Liviu, cei doi apărând la un moment dat de mână, ca doi îndrăgostiți.

"Sunt bine! Îmi trăiesc viața la maxim în momentul ăsta. Am stat în București de o lună de zile pentru că am avut proiecte de rezolvat pe care pot să le vadă susținătorii mei pe parcurs. Sunt niște chestii pe care trebuie să le rezolv și nu pot încă să zic anumite lucruri, să divulg despre proiectul. Există posibilitatea în ianuarie să mă mut în București", spune Nora, la Mireasa - Capriciile Iubirii, emisiunea de la Antena Stars.

“Doamne ajută, te așteptăm! Nu e niciun fel de problemă, suntem și vom fi alături de tine”, spune Gabriela Cristea.

Gabriela Cristea a întrebat-o direct pe Nora cum stă cu dragostea, moment în care foștii concurenți aflați pe canapea au început să râdă pe sub mustăți, iar ea spus că nu are acum timp de dragoste.

"Sinceră să fiu nu am timp de dragoste. În ultima perioadă am avut foarte multe chestii de făcut și efectiv nu puteam dacă aș fi avut. Și, atunci, mai bine am preferat să las deoparte, un pic, proiectul ăsta, gen, dragoste și să mă axez pe mine, pe cariera mea, să ajung unde chiar îmi doresc", spune Nora.

"Auzi, dar am văzut în social media o poză de-a lui Liviu în care ținea de mână o femeie și toată lumea a speculat că ești tu", spune prezentatoarea TV.

Simona Gherghe a explicat ce a pățit în vacanța de la schi. Cum se simte în prezent și ce a transmis... Mireasa sezonul 6. Miruna și Cosmin, vestea neașteptată pe care le-au dat-o fanilor. Ce se pregătesc să facă și ce planu...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Transformarea Loredanei Tomoni, fosta concurentă de la Mireasa! Cum arăta la 19 ani și cât s-a schimbat până la 26 de ani | FOTO
Transformarea Loredanei Tomoni, fosta concurentă de la Mireasa! Cum arăta la 19 ani și cât s-a schimbat până la...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Prezența lui Claudio stârnește discuții în casa fetelor de la Mireasa. Ce a declarat Veronica despre concurent
Prezența lui Claudio stârnește discuții în casa fetelor de la Mireasa. Ce a declarat Veronica despre concurent
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x